Peripeții la filmarea videoclipului ‘Spune tu’

Marti, 19 Iulie 2016

Acum două weekend-uri am filmat videoclipul pentru noul meu single, “Spune tu”, într-o superbă locație din Snagov, de inspirație toscană, acolo unde colegii și prietenii de la Famous Production mi-au organizat și petrecerea surpriză anul acesta de ziua mea. De această dată, am lucrat cu Alex Ceaușu pe partea de regie și echipa sa. A fost un clip diferit față de ce am mai făcut până acum, fiindcă în loc să lucrăm cu un fotomodel sau o actriță pentru rolul principal, am decis ca rolul miresei să fie jucat de o colegă de breaslă, ca să spun așa, Mira. Căreia îi și mulțumesc cu această ocazie că a acceptat să fie guest star în videoclipul meu. Că tot a venit vorba de premiere, acesta este și primul videoclip care m-a adus în fața unui altar de flori și a unui preot în postura de mire. Apropo de preot, rolul este jucat de către colegul meu de la studio, Șandri. Mi-a dat ceva emoții rolul de mire, trebuie să recunosc. Nu e treabă ușoară să te căsătorești, chiar și fictiv! :)))

Motive să zâmbeşti!

Miercuri, 06 Iulie 2016

Un surâs, un zâmbet timid sau unul larg pe toată faţa. Mama îmi spunea cât de important este să zâmbesc în fiecare zi, mică fiind nu înţelegeam neapărat ce vrea ea să îmi spună, dar acum mi-am dat seama că avea dreptate. Indiferent de modul în care alegem să ne manifestăm când zâmbim, mi-am dat seama că el are un efect pozitiv atât asupra oamenilor din jur, dar şi asupra propriei stări de spirit. Am făcut recent un exerciţiu, de fiecare dată când mă întâlnesc cu cineva îi zâmbesc relaxat şi am observat că primesc un zâmbet larg înapoi. Mi-am dat seama că şi atunci când există discuţii tensionate, zâmbetul de pe buze ne ajută. Da, zâmbetul este contagios! Am citit recent o carte despre zâmbet, scrisă de psihologul Paul Ekman. Se pare că există mai multe tipuri de zâmbet, dar informaţia care mi-a atras atenţia este că inclusiv zâmbetul forţat te ajută să eliberezi endorfine (moleculele fericirii). Practic, devenim mai relaxaţi şi fericiţi. Aşa că, dragilor, sărbătoresc ziua zâmbetului în fiecare zi!

Câteva lucruri despre orașul meu natal: Tripoli, Libia

Vineri, 08 Iulie 2016

Pentru că sunt întrebat de multe ori despre orașul natal, m-am gândit să vă povestesc câte ceva despre Tripoli, locul unde m-am născut și unde mi-am petrecut primii trei ani din viață, înainte să mă mut cu familia în România. Tripoli este capitala țării nord-africane Libia. De fapt, acest oraș este principalul centru comercial din întreaga Africă de Nord, datorită ieșirii sale la Marea Mediterană. De pe vremea când eram mic nu am mai vizitat Libia și chiar îmi doresc să revin pe plaiurile natale. Lăsând la o parte faptul că Tripoli este orașul unde m-am născut, este și una dintre minunățiile Libiei datorită numeroaselor atracții turistice împânzite pe toată suprafața orașului. De la muzee la clădiri antice, tot ce se găsește în Tripoli are o alură aparte, iar istoria și cultura țării sunt ilustrate în acest oras. Câteva puncte de interes: - cupola lui Marcus Aurelius din centrul orasului - Piata centrala din Tripoli - mancarea specific arăbească, copioasă și chiar ieftină în comparație cu standardele europene. - Piața Verde, în prezent numită Piața Martirilor Sper că v-am trezit interesul și de ce nu, poate pe viitor veți face o scurtă excursie în Libia, Tripoli. Este un oraș frumos.

Da, sunt obsedat de sală!

Marti, 19 Iulie 2016

Nu aş putea să trăiesc fără sală şi sport, sunt o persoană activă, îmi place competiţia, îmi place sportul. Nu există zi în care să nu merg la sală, indiferent de program. Nu există scuze pentru sănătate! La vârsta de 16 ani situaţia stătea total diferit, eram atât de slab! Însă de 10 ani de când fac sală, viaţa mea s-a transformat total. Nu mănânc deloc carbohidraţi, nu mănânc alimente care mă îngraşă, nu-mi place pâinea, nu mănânc cartofi sau orez. Lucrez la sala o oră - o oră jumătate şi maxim două grupe într-o şedinţă. Mă gândesc să vă invit cu mine la sală. Ce ziceţi? Veniţi? credit foto: Dan Niculescu

Cumpărați-vă mașină!

Marti, 19 Iulie 2016

Toată lumea se plânge că sunt prea multe maşini în oraşe, că se sufocă traficul şi că în curând va fi imposibil să te mai deplasezi. Se tot caută variante (biciclete, metrouri, pasaje) în încercarea de a mai descongestiona traficul, se inventează tot felul de device-uri care să ne transporte de ici-colo (am exersat pe un Freewheeler câteva zile, apoi m-am lăsat după ce 2 prieteni aproape au ajuns la urgenţe după ce au căzut de pe el). Nu aş vrea să vin cu soluţii pentru că nu prea cred că sunt multe, iar cele revoluţionare au costuri ce depăşesc bugetele primăriilor. De ce am ales atunci acest subiect? Pentru că am rămas fără permis de conducere pentru o luna şi m-am lovit de transportul în comun între localităţi. Avem şofer pentru concerte (asta pentru cei care îi aud deja cu remarcă: “Da ce ba, la banii voştri, nu aveţi un şofer?”), numai că am fost nevoit să fac câteva plecări în ţară. Cu ce? Cu trenul şi cu autocarul. Doamne fereşte! Mâine aş plăti aproape oricât să primesc permisul înapoi. Cu trenul, dacă vrei să stai în rezervă de 2 persoane te costă cât biletul de avion (numai că avionul nu e mai nicicând disponibil pe rutele şi la orele când ai nevoie, aşteptăm toţi scăderile de preţ ale bieltelor de avion din toamna. Ştiaţi, nu? Dacă veţi căuta pe skyscanner veţi găsi preţuri foarte bune din septembrie pentru călătoriile din ţară şi nu numai), scârţâie din toate articulaţiile că o baba neputincioasă, e murdar, nu găseşti nici hârtia igienică cu care să te simţi ceva mai sus de regnul animal şi, din cauza zgomotului şi a aerului condiţionat (condiţionat doar de conductorul trenului care iarnă dă prea tare căldura, iar vara nu porneşte deloc aerul ăla blestemat sau îţi îngheaţă inima în tine de frig), nu poţi să dormi, nu poţi să spui că circuli civilizat şi ajungi acasă obosit maxim după o aventură turistică “unică”. Cu autocarul e “distracţie” maximă: nu opreşte când vrei tu, chiar dacă îţi crapă vezica, aerul condiţionat e pornit dar nu îl simţi, doar îl intuieşti că e acolo pe undeva, prin gurile acelea de unde aştepţi salvarea, iar colac peste pupăză - întârziere de minim 2 ore din cauza unul accident pe Valea Oltului. Bonus: şoferul e nervos, are şi el problemele lui personale, iar locul din faţă volanului e un fel de canapea de unde ar trebui să vadă un meci, cu o bere lângă şi nişte hotdog, dar noi, pasagerii, îl deranjăm cu tot felul e chestii minore care chiar nu îl interesează. So, cumpăraţi-va maşină dacă sunteţi civilizaţi. Recomand să cedaţi trecerea pietonilor care calcă pe trecere cu ochii în telefon şi care apoi vociferează dacă îl sperii cu un claxon. Nu de alta, dar e chiar dificil fără permis. P.S.: Motocicletă să nu vă luaţi. Încă nu suntem suficient de civilizaţi pentru aşa ceva.

Zilele de vacanță din Costinești

Miercuri, 20 Iulie 2016

Părinții abia puteau să-și ia concediu, amândoi odată, ca să putem merge la mare. Dar, cumva, reușeau mereu, deși erau vremurile acelea în care totul părea foarte greu. Costinești era locul în care ajungeam cel mai des. Pe atunci se spunea că este stațiunea tineretului. Eram la școala în acea perioadă și abia așteptam să ajung la mare, ca să joc fotbal pe plajă, să sparg valurile aruncându-mă pe spate, să mănânc pizza de lânga obelisc și porumb pe plajă, să văd fete în costum de baie. Dar, începând cu o anume vacanță, altceva mă făcea să mă gândesc că vreau să mă reîntorc la mare. Erau serile în care mergeam la terasa Forum și, ulterior, la cea de lângă.

News
Lifestyle
Muzica
ZU Comedy
Entertainment