Antena
Reclamă
material
Arhiva
// 30 martie 2015
Efectele rănilor din copilărie
Din dorința de a mă autocunoaște, de a mă înțelege și de a evolua, în ultimii 2 ani am citit zeci de cărți despre dezvoltarea personală.
Am învățat o mulțime de lucruri extraordinare despre omul în sine, despre eul nostru interior, despre ego-ul care mai mult ne încurcă decât ne ajută, despre legătura dintre corp și spirit, despre evoluția spirituală, despre iubirea de sine și despre fericire.
De departe cea mai interesantă carte care m-a marcat și care m-a ajutat enorm să mă înțeleg cu adevărat, este „Cele 5 răni din copilărie care ne fac să purtăm măști ca adult”, scrisă de Lise Bourbeau.
Tot ceea ce suntem, tot ce reprezentăm azi ca adulți și felul în care ne comportăm, își are originea în copilărie.
Primii 6 ani din viață sunt cei care ne definesc caracterul, atât la nivel constient, dar mai ales la nivelul subconștientului.
Părinții nostri sau oamenii care au avut grijă de noi în copilărie, prin faptele voite sau nu, sunt cei care prin iubirea, afecțiunea, căldura lor sau deopotrivă – ura, respingerea, răceala lor, ne formează într-un fel sau altul adulții de astăzi.
Totodată, ei nu trebuie blamați pentru că la rândul lor au avut un bagaj emoțional primit în copilărie de la părinții lor, și au oferit ceea ce au învățat… și așa mai departe, cercul se întinde pe multe generații în trecut.
Când suntem copii, percepțiile noastre asupra unor acțiuni făcute de cei mari, pot avea grave consecințe în dezvoltarea noastră ca adulți, iar din cauza rănilor din copilărie, vom ajunge să purtăm niște măști ca adulți fără să fim în contact cu eul nostru interior.
Cine a suferit de respingere în copilărie va purta masca de fugar emoțional la maturitate.
Cine a suferit de abandon emoțional va purta masca de dependent ca adult.
Copilul care a fost neîndreptățit de unul dintre părinți va purta masca de rigid la maturitate.
Cine a fost umilit în copilărie va purta masca de masochist ca adult și copilul care s-a simțit trădat de unul dintre părinți în copilărie, va purta masca de dominator ca adult.
O persoană poate avea mai multe răni din copilărie cu maștile aferente, dar doar una este mai dominantă și fiecare dintre aceste răni își are caracteristicile în corpul fizic și se pot observa cu ușurință.
În funcție de forma generală a corpului, a ochilor, umerilior, mâinilor, ne putem da seama de rana din trecut și de masca pe care o purtăm atât noi, cât și cei din jurul nostru.
Majoritatea oamenilor nici nu realizează că poartă măști și că sunt conduși în viață de ego-ul format în urma experimentelor din copilărie, pentru că rănile trecutului sunt atât de adânc îngropate în subconstient încât poate dura ani de zile ca să le scoată la suprafață și să le vindece fiecare în parte.
Omul care-și dorește să fie fericit cu adevărat, trebuie să caute vindecarea trecutului, trebuie să-și dorească să caute în cel mai adânc loc din subconștient lucrurile care stau la baza nefericirii prezente și să închidă ușile rând pe rând.
Odata ce ne dăm seama care au fost trigger-le emoționale din trecut și în raport cu ce părinte s-au întâmplat, ne vom da seama și ce mască purtăm, ne vom regăsi în caracteristicile respective și vom învăța pas cu pas să vindecăm rănile și să devenim noi inșine în armonie cu eul nostru interior și vom învăța să ne iubim mai mult și să ne prețuim așa cum merităm.
Vom învăța să ne iertăm atât pe noi cât și pe părinții nostri.
O carte care merită citită și care vă va ajuta enorm să vă dați seama cine sunteți cu adevărat.
Reclamă
Arhiva
// 26 martie 2015
Vreau să fac feat cu…
În ultima vreme mă întreabă presa, în mod repetat, cu cine mi-ar plăcea să fac feat. din muzica românească. O să vă zic pe cine apreciez cel mai mult și de ce.
Arhiva
// 24 martie 2015
Eu am emoții
Arhiva
// 23 martie 2015
Un nou videoclip
Imediat cum m-am întors din vacanță la începutul lunii februarie am intrat în studio și am înregistrat mai multe piese frumoase.
După ce înregistrările au fost gata, am ales-o pe cea mai potrivită pentru vara 2015.
Melodia aleasă îmi place foarte mult și am mare încredere în ea.
Fiind un artist de show, coregrafia este foarte importantă și de o lună de zile, împreună cu Petrișor și fetele mele, repetăm într-una ca să iasă o coregrafie excepțională.
Sunt fericită că mi-am mărit echipa de fete și acum am 10 domnișoare frumoase și sexy care dansează cot la cot cu mine.
Totodată, am găsit un super concept de show pentru promovarea piesei la emisiunile tv.
Și costumele sunt după o lună întreagă de căutări, de ales modele și de accesorizat obiectele vestimentare.
Videoclipul îl voi filma în câteva zile și va fi o mișcare de forțe impresionantă.
Mereu în cariera mea m-am implicat 100% în tot ceea ce am făcut, eu fiind cea care coordonează tot ceea ce se întâmplă în jurul carierei mele si, evident, tot eu am cele mai mari emoții ca proiectul să iasă bine.
Reclamă
Arhiva
// 19 martie 2015
Din nou in turneu!
Stiu că pare greu de crezut, dar mie chiar îmi place să-mi fac bagajele. Recunosc că nu acțiunea în sine mă bucură, ci faptul că bagajele pentru mine înseamnă de fapt că voi merge în locuri noi, voi întâlni fani care abia asteaptă să mă cunoască și oameni frumoși care vor să împărtășească cu mine bucuria și distracția.
Arhiva
// 17 martie 2015
I want to ride my bike
Arhiva
// 16 martie 2015
Trăsura mea
De mică sunt zvăpăiată, ambițioasă și nebunatică în sensul bun al cuvântului.
Nu pot sta locului o clipă. Sunt ca un titirez.
Am o energie în mine debordantă și simt că nu obosesc niciodată.
Toate lucrurile pe care le fac în fiecare zi au legatură cu muzica, cu dansul, cu show-urile mele și seara adorm punându-mi în ordine ideile pe care urmează să le pun în practică.
Sunt implicată total în tot ceea ce fac și nu e loc de altceva.
Unii oameni ar putea spune că exagerez cu faptul că mereu sunt conectată și implicată în tot ceea ce înseamnă cariera mea, dar eu cred că îți trebuie o doză de nebunie pentru a avea succes și pentru a reuși lucrurile pe care ți le propui.
Am observat că în viață reușesc oamenii care riscă, se avântă, se luptă, au un țel, cred cu tărie în el și nu se abat din drumul lor.
Eu așa am fost mereu.
Metaforic vorbind, am o trăsură pe care o trag după mine pe drumul meu în viață indiferent de obstacolele pe care le întâlnesc sau de vântul care bate.
Pe drum, de-a lungul timpului am întâlnit oameni care au mers paralel cu mine o vreme și apoi au rămas în urmă pentru că nu au ținut pasul cu mine. Și am întâlnit oameni care s-au urcat în trăsura mea și mi-au îngreunat-o.
Acești oameni mi-au dat impresia că fac acest lucru pentru binele meu, dar de fapt ei doar stăteau confortabil în trăsura mea și mai spuneau ia-o la stânga sau la dreapta după bunul lor plac.
N-am întâlnit în schimb niciodată pe cineva care să-și dorească să conducă aceeași trăsură cu mine.
Să aibă aceleași vise, aspirații, ambiții …
Să ajungem la destinație mai repede … pentru că unde-s DOI puterea crește.
Azi în continuare îmi conduc trăsura singură, îi accept pe cei care doresc să meargă paralel cu mine, dar am învățat să nu mai accept pe cineva care să mi-o îngreuneze.
Arhiva
// 10 martie 2015
Mi-am găsit echilibrul.
Dacă Meghan Trainor tot cântă “It’s all about that bass”, eu dintotdeauna m-am ghidat după expresia “It’s all about balance”.
E important să știi să îți dozezi activitățile, să nu-ți pierzi niciodată total energia, să nu te pierzi în nimicurile cotidiene și să-ți stabilești prioritățile. Sunt bună la teorie, știu. De aia, pentru a o pune în practică, îmi pun remindere.
#Balance is the #secret of #success
Cheers!
Arhiva
// 9 martie 2015
Mama
A fost 8 martie și profit de această ocazie să subliniez că sunt o norocoasă să am parte de o mamică excepțională, cu un suflet extraordinar de bun și care mereu mi-a fost alături necondiționat.
Ea este cea mai bună prietenă a mea.
Ei îi spun toate tâmpeniile care-mi trec prin cap și știu că nu mă judecă și nu mă ceartă dacă nu are aceleași opinii ca și mine.
Întotdeauna ea și-a dorit să fiu un om echilibrat, citit, cu școală și de aceea mereu a insistat să învăț bine la școală și să termin o facultate.
Am reușit tot ce și-a dorit și chiar ieri de 8 martie mi-a spus că este foarte mândră de mine că am realizat atâtea lucruri până la această vârstă.
Am fost foarte norocoasă și pentru că l-am avut pe tatăl meu muzician și el mi-a îndrumat pașii în muzică.
Deși a fost greu să-mi împac ambii părinți, deoarece unul voia să fac muzica și celălalt școală, eu am încercat să le fac pe amândouă și să nu-i dezamăgesc.
Locuind în orașe diferite, nu-mi văd părinții foarte des, dar știu că sunt alături de mine orice aș face și că au încredere în mine că iau deciziile corecte cu viața mea.
Nu le spun prea des și azi pe blogul ZU TV vreau să le spun – Vă iubesc, dragii mei părinți, și vă mulțumesc pentru tot!
Arhiva
// 6 martie 2015
Puterea zâmbetului
Arhiva
// 4 martie 2015
Noaptea amintirilor din ZUfragerie
În urmă cu câteva zile, Radio ZU mi-a apăsat pe butonul amintirilor din copilărie.
În #ZUfragerie, la 80’s Party, mi-am amintit cu drag de bairamurile de pe vremuri, din apartamentele de bloc, alături de prietenii mei din adolescență.
A fost tare că ZU ne-a plimbat prin playlist-urile vremii și, pe lângă faptul că am cântat în gura mare cu prietenii și colegii de breaslă „Ani de liceu/ cu emoții la română”, unul dintre cele mai frumoase momente ale serii a fost faptul că m-am întâlnit cu Mirabela Dauer, care mi-a zâmbit larg și m-a luat în brațe cu drag.
În cap îmi cânta în momentul ăla „Fotoliul din odaie / Și-o carte ce-ai lăsat-o pe noptieeerăăă”:)
Stay young, deci!
Cheers!
Arhiva
// 2 martie 2015
Ce citesc…
Cărțile citite în adolescență care mi-au plăcut cel mai mult sunt „Invitație la vals” de Mihail Drumes și „La răscruce de vânturi” de Emily Bronte.
Azi nu mai citesc romane de dragoste, ci îmi trăiesc propria poveste de dragoste.
Dar…
În ultimii 3 ani, neliniștită fiind și mereu în căutarea fericirii, am început să citesc cărți de autocunoaștere.
Mi-am dorit să mă calmez, să mă descopăr, să fiu mai senină, să-i înțeleg pe cei din jurul meu și, mai ales, mi-am dorit să înțeleg de ce uneori avem ACEL gol în suflet.
Astfel am citit zeci de cărți de dezvoltare personală și fiecare carte în parte m-a ajutat să mă înțeleg, să mă iert, să mă accept si, mai ales, să mă iubesc.
Totodată am învățat multe lucruri despre comportamentul uman, despre paterne, despre tipologii și am devenit mult mai tolerantă și înțelegătoare cu cei din jurul meu.
Am înțeles că toți avem bagaje emoționale și răni nevindecate din copilărie pe care le căram ca pe niște valize ca adulți și că dacă nu reușim să închidem ușile trecutului cu serenitate și iertare, aceste valize nu ne lasă să fim fericiti.
Și da… este adevărat – Cunoaşterea înseamnă putere, și pentru a deţine această putere este nevoie de timp, de studiu, de perfecţionare neîntreruptă, zilnică și constantă.
Azi mă simt un om mai înțelept, mai calm, mai înțelegător și cu o viziune asupra vieții mult diferită față de anii trecuți.
Fiecare carte mă îmbogățește spiritual și mă face mai puternică.
Cărțile care m-au marcat în ultimii ani și care mi-au oferit cu totul o altă perspectivă asupra vieții sunt:
Arhiva
// 24 februarie 2015
Așa a fost în Gran Canaria
În weekendul care a trecut am fost în unul dintre cele mai apropiate locuri de sufletul meu.
Arhiva
// 23 februarie 2015
Minciuni
De-a lungul anilor am învățat că celebritatea vine la pachet și cu unele aspecte negative.
Arhiva
// 20 februarie 2015
Partea plină a paharului
Azi e o zi în care mi-am propus să văd numai lucrurile bune din jurul meu, sau cum se zice, “partea plină a paharului”.
Detașarea de probleme este primul pas către rezolvarea lor. De fiecare dată când am renunțat la câte o ambiție care mă ținea în neliniște, se rezolva imediat și problema care mă apăsa.
Deci, astăzi hai să dăm drumul problemelor și să încercăm să le privim din afară, ca și cum am fi niște simpli spectatori ai vieților noastre.
Oricum vine weekendul, deci relaxxx :)).
Cheers!
Arhiva
// 17 februarie 2015
Happy after-Valentine’s Day!
A trecut și ziua magică, ziua în care toți îndrăgostiții se lasă copleșiți de emoții, așteptări și cuvinte mari.
Arhiva
// 16 februarie 2015
Sunt exigentă.
Toți oamenii care mă cunosc și care au lucrat sau lucrează cu mine, știu că sunt o persoană extrem de muncitoare, de exigentă și perfecționistă.
Uneori pot părea exagerată în nebunia mea de a face lucrurile perfecte, dar eu știu că numai așa pot ajunge la performanță.
Numai prin muncă multă se poate ajunge la autodepășire și la obținerea unor rezultate extraordinare.
Pentru că am crescut pe scenă, am învățat de mică să-mi port singură de grijă, să știu exact ce trebuie să fac și cum să fac un show perfect.
Arhiva
// 11 februarie 2015
Vă spun TOP 3 secrete de studio
Recunosc, sunt un mare „Studio Lover”. Îmi place să petrec timp cu obiectele de aici, ca și cum ar fi prietenii mei cei mai buni. Când am cu cine lucra, uit de timp și de foame… și de tot. Dar când sunt în așteptarea cuiva cu care am treabă în studio, îmi las imaginația să umple timpul.
Nu vorbesc cu microfoanele, nu încă! :). Dar iată 3 lucruri pe care le fac în studio când nu e nimeni prin preajmă:
Arhiva
// 9 februarie 2015
Ce am învățat despre iubire?
Arhiva
// 3 februarie 2015
Asta e nebunia mea!
În fiecare dintre noi există câte o doză de nebunie, fie mai mare, fie mai mică, cert este că dacă o focusezi pe cariera ta, ai mai multe șanse să faci performanță.
Arhiva
// 2 februarie 2015
La ce duce pasiunea!
Mulți încearcă…. puțini reușesc.
Mulți sunt capabili, visează, își doresc, dar puțini sunt aceia care reușesc să fie în vârful piramidei.
Puțini sunt oamenii pe acest pământ care își găsesc cu adevărat un drum în viață, în care să se și simtă împliniți pe deplin.
Secretul lor constă în a-și găsi pasiunea în viață și a face o meserie din asta.
Totodată, motorul reușitei în orice ne propunem, cred că este combinația intre muncă și pasiune.
Nu cred că se poate doar cu muncă sau doar cu pasiune, ci trebuie să le ai pe amâdouă, iar atunci când îți place ceea ce faci, nu simți că muncești.
Mă simt foarte norocoasă să mă aflu printre acei puțini oameni care muncesc cu pasiune și care și-au găsit un drum în viață, plin de satisfacții emoționale.
Totodată eu cred că și satisfacțiile materiale vin atunci când tot ceea ce faci e cu dedicație și pasiune.
M-am întors din vacanță cu bateriile încărcate și cu dorința arzătoare de a face lucruri noi și frumoase.
Abia aștept să muncesc iar, cu aceeași pasiune imensă!
Arhiva
// 30 ianuarie 2015
Am facut-o dupa 3 ani.
Hello!
M-am trezit cu poftă de viață, deși cumva, fizic, sunt cam obosită. Am avut concert la Torino, după 3 ani de când nu am mai cântat în Italia. Că de obicei, publicul italian s-a manifestat liber și zgomotos, iar eu m-am simțit foarte bine pe scenă.
Cheers!
Arhiva
// 26 ianuarie 2015
Sunt mai bogată
Sunt mai bogată…
Averea mea începe să se măsoare în amintiri.
Târziu am învățat să trăiesc în prezent, nu în viitor sau trecut și că amintirile faptelor și momentelor care îți mângâie sufletul sunt cele mai de preț lucruri.
Și tot târziu am învățat că nu am cum să știu dacă îmi place sau nu o prăjitură până nu o încerc.
Cred că fiecare dintre noi are un loc în lumea asta în care se simte liniștit, împăcat și fericit.
Fie că e ceva familiar ca și curtea bunicii sau un alt loc special de pe acest pământ, cu toții ne adunăm, ne regăsim, și ne încărcăm bateriile într-un anumit spațiu.
Un astfel de loc pentru mine este insula Phi Phi. Poate liniștea apei cristaline, calmul și comportamentul umil al „băstinașilor”, sau peisajul zdrobitor de frumos, m-au făcut să găsesc o pace interioară cum nu am mai avut.
Am călătorit în multe locuri pe acest pământ, dar frumuseți naturale ca aici nu am văzut nicăieri. Parcă e paradisul pe pământ.
Și pentru prima oară am descoperit universul minunat al oceanului și am făcut scufundări.
Nu vă pot descrie în cuvinte fericirea pe care am simțit-o când, in adâncurile apei, m-am văzut înconjurată de zeci de pestișori colorați în feluri în care poate că doar un pictor știe să îmbine culorile.
Acolo, în adâncuri, e un univers complet nou și fiecare incursiune în el mă face să apreciez și mai mult natura și minunile acestui pământ.
Plec acasă mai bogată decât am plecat, plec cu amintiri pe care nu le voi pierde vreodată și cu promisiunea că voi reveni.
Arhiva
// 20 ianuarie 2015
Secretele tenului meu
Hello!
Zilele trecute am dat un interviu pentru o revistă de lifestyle, care mi-a solicitat niște tips&tricks de îngrijire a corpului. Mi-am dat seama încă o dată ce importante sunt reminderele în viața noastră, pentru că noi știm o grămadă de lucruri, dar uităm mereu de ele.
Arhiva
// 19 ianuarie 2015
Normalitate
Vacanța într-o altă țară, pentru mine, nu înseamnă numai schimbarea peisajului, ci și o cunoaștere și o descoperire a felului meu de a fi.
Învăț să fiu om normal, pentru că nu știu cum e să fiu un om cât se poate de obișnuit.
De ce? Pentru că sunt pe scenă de la 10 ani, iar la 12 am devenit cunoscută și astfel tot sistemul meu de valori e complet diferit.
Așadar, habar n-am cum e să mergi pe stradă și să nu întoarcă lumea capul șușotind.
În vacanțe am parte de o liniște necunoscută mie și pe care o descopăr și o învăț zi de zi fără nicio reținere.
Învăț să nu mai ies din cameră numai dichisită și aranjată, învăt să mă strecor în mulțime, să stau ore în șir într-un loc fără să fiu maimuța studiată de toată lumea, învăț să nu am rețineri afective în public, învăț să mă exteriorizez fără să-mi fie teamă că sunt judecată.
Și da, îmi place să nu folosesc tacâmurile când mănânc :)) fără să-mi fie frică de faptul că poate apar în nu știu ce ziar.
Îmi place să descopăr, îmi place să-mi îmbogățesc personalitatea cu noi experiențe afective și îmi place să fiu cât se poate de normală și să mă bucur de ce îmi oferă viața.
Dar când mi se face dor de „Andreea Bălan”, mă întorc în România, fidelă întodeauna și orice s-ar întâmpla știu că „ea” este cel mai de preț lucru pe care-l am și nu voi renunța niciodată la tot ceea ce am creat.
Arhiva
// 12 ianuarie 2015
Sunt recunoscătoare
Așa cum pun pasiune în muzică și dans, așa pun pasiune și în călătoriile pe care le am.
Din fiecare țară sau oraș în care ajung, trebuie neapărat să mă îmbogațesc spiritual cu ceva.
Curiozitatea mea nu are limite și ador să descopăr lucruri noi, culturi și civilizații interesante.
Egiptul m-a frapat prin monumentele istorice și prin imensitatea lor.
La piramide am avut ocazia să pătrund într-una dintre ele și am avut un sentiment foarte ciudat. În Valea Regilor am văzut mumia și mormântul lui Tutankhamun.
La muzeul de istorie din Cairo am văzut cea mai impresionantă colecție de mumii din lume, iar în Luxor am văzut cele mai mari statui.
Totodată am rămas profund uimită să văd cum oamenii trăiesc în case neterminate, nefinisate, fără fereste, cum nu există posibilități de a face și menține curațenia pe străzi și cum la tot pasul trebuie să negociezi prețul propus „la prima strigare”.
Se spune că: dacă s-ar dori, cu banii de pe turismul dintr-o zi din Egipt, s-ar face curățenie în toată țara, dar nu se întâmplă așa, din păcate.
Am plecat cu o fericire în suflet pentru că am văzut lucruri extraordinare, am învățat și citit cu drag despre cultura egipteană, dar și cu o mâhnire că lucrurile ar putea să fie altfel pentru oamenii de acolo, că ar putea trăi mai bine.
Prin comparație, realizez din nou, ce țară frumoasă avem și sunt recunoscătoare pentru toate lucrurile minunate de aici și pentru oamenii frumoși de aici.
Arhiva
// 8 ianuarie 2015
Marea mea dragoste.
Poate pentru că sunt născută vara, poate că e de vină orașul natal, dar iubesc marea.
Arhiva
// 5 ianuarie 2015
Dorința de a călători
Mi-am dorit dintodeauna să călătoresc, să descopăr și să învăț lucruri interesante despre diferite culturi ale lumii, să cunosc oameni și obiceiuri noi și să mă îmbogățesc sufletește.
Nu am avut ocazia să-mi îndeplinesc acest vis ani la rândul, dar am muncit mult cu speranța că într-o zi voi reuși să am posibilitatea să călătoresc în toată lumea.
Acea zi a venit cândva în 2014 și de atunci călătoresc de câte ori am ocazia.
În această lună rece de ianuarie am ales să vizitez 4 țări în 30 de zile: Egipt, China, Thailanda și Philipine, compunându-mi astfel cea mai lungă vacanță din viața mea.
Așadar, am lăsat-o pe „Andreea Bălan” acasă, și eu Andreea, am plecat să trăiesc lucruri minunate și să-mi îmbogățesc sufletul și mintea cu amintiri extraordinare.
Copilul meu interior e cel mai fericit când îi ofer tot ce-și dorește, când fac lucruri noi și interesante de care nu a avut parte niciodată.
Totodată mă regăsesc pe mine, mă conectez la eu-ul meu interior, mă redescopăr și creez omul minunat care vreau să fiu în această viață.
Știu că voi reveni acasă un om mai bogat sufletește, iar liniștea interioară pe care o voi dobândi mă vă ajuta să construiesc mai departe
lucruri frumoase și de calitate cu „Andreea Bălan”
Arhiva
// 29 decembrie 2014
Îmi împart secretele cu voi!
Îmi spun în fiecare zi că sunt frumoasă și că mă accept așa cum sunt.
Arhiva
// 29 decembrie 2014
2014
Se termină încă un an… un an plin de concerte, un an al schimbărilor în plan sentimental și un an în care am evoluat foarte mult spiritual.
Ca de fiecare dată, la sfârșitul fiecărui an îmi fac bilanțul în carieră și-l compar cu ceilalți ani.
Arhiva
// 25 decembrie 2014
Cel mai frumos Crăciun!
A venit în sfârșit Crăciunul!
După un an zbuciumat, plin de suișuri și coborâșuri în plan sentimental, am parte acum de cel mai frumos Crăciun din ultimii ani.
Sunt fericită să închei un an plin de concerte și mai ales sunt foarte fericită că noul meu single, „RECE”, are 3 milioane de vizualizări într-o lună și că se aude pe radio.
Sufletul meu e plin de recunoștință văzând încă o dată cât de puternică este susținerea necondiționată a fanilor indiferent de ce se întâmplă cu viața mea.
Am ales în acest an să petrec Crăciunul în Viena alături de familia mea, de persoanele pe care le iubesc și alături de echipa mea minunată cu care voi susține un concert aici.
Simt că mi-am găsit în sfârșit liniștea sufletească și, totodata, învăt să trăiesc și să apreciez lucrurile mărunte care fac viața mai frumoasă!
Las pozele să vorbească de la sine!
Arhiva
// 22 decembrie 2014
De Crăciun…
Rareori mi-am petrecut Crăciunul acasă, în familie.
Arhiva
// 18 decembrie 2014
Nimic nu e greu dacă o faci din suflet!
Arhiva
// 18 decembrie 2014
Lecții de viață.
E greu să te lansezi în muzica, dar mai greu este să te menții, mai ales peste un deceniu.
Arhiva
// 10 decembrie 2014
Mașina de gânduri.
E clar, a venit iarna, oficial!
Arhiva
// 10 decembrie 2014
Cerul e limita.
Dacă acum 10 ani mi-ar fi spus cineva că voi ajunge să dansez 40 de stiluri de dans și că voi putea să execut figuri acrobatice complexe, nu l-aș fi crezut în ruptul capului.
Totuși mereu am dansat… când aveam 8,9 ani mă închideam în camera mea și dansam, cântam, mă zbenguiam în fața oglinzii pe toate melodiile de pe vinil ale părintilor mei.
Mai târziu am ajuns chiar să concep diferite coregrafii simpluțe în perioada Andre și tot mai complexe în perioada ce a urmat după destrămarea trupei.
Dar adevărata mea formare ca dansator profesionist și dezvoltare ca om al spectacolului s-a produs în Mexic, la „Campionatul Internațional de Dans”, competiție la care au participat 9 țări.
Am plecat acolo împreuna cu Petrișor Ruge, partenerul meu de dans și coregrafa Doina Botis.
Deși regulile concursului stipulau clar că e un concurs de dansatori neprofesioniști, unele țări au trișat și au trimis dansatori de dans sportiv, balerini cu ani grei de studiu în spate, iar noi doi, neprofesioniști și începători în ale dansului, am fost aruncați într-o competiție zdrobitoare, mult peste nivelul nostru de cunoștințe.
Am avut de ales: să renunțăm și să nu ne pese de locul din clasament cu care revenim acasă, sau să luptăm până când fiecare mușchi și fiecare fibră din noi se rupe.
Am ales să luptăm, am ales să dansăm 12 ore pe zi încontinuu, am ales să facem figuri acrobatice și coregrafii complexe ca să compensăm lipsa tehnicii și a anilor de studiu.
Eu am ales să nu cedez mental, chiar dacă corpul îmi ceda de multe ori, am ales să mă ridic de jos de fiecare dată când cădeam, am ales să nu mă vait când mă loveam. Am ales să fac lucruri la care nici nu visam vreodată.
Deși fiecare muschi mă durea și eram plină de vânătăi, plângeam și dansam fără să crâcnesc.
Cădeam pe jos, mă loveam, dar mă ridicam la loc și nu lăsam ca durerea să mă doboare.
Acolo am învățat o lecție de viață foarte importantă care mă va ghida mereu – nimic nu este imposibil dacă îți dorești cu adevărat.
Am învățat că durerea fizică poate fi controlată și acceptată.
Mi-am dorit să mă autodepașesc fizic, mi-am dorit ca mintea să contoleze corpul și nu invers, mi-am dorit să vin cu un loc pe podium și mi-am dorit ca toți românii să fie mândrii de mine pentru că eu purtam drapelul nostru.
Acolo ambiția mea nu a avut limite și am simțit că pot muta munții din loc dacă vreau.
A fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată, dar azi privesc cu mândrie medalia de argint obținută de noi pentru România.
Da, m-am autodepășit, mental și fizic.
Și acum …. cerul e limita mea 🙂
Arhiva
// 7 decembrie 2014
Păpușa.
Păpușa e mereu aranjată, coafată, machiată și cu hăinuțele la 4 ace.
Ea nu iese niciodată din casă fără ca totul să fie perfect din toate punctele de vedere.
Păpușa știe că oamenii așa vor s-o vadă, că așa s-au obișnuit cu ea, de ani și ani de zile, că mereu trebuie să fie pusă la punct, mereu trebuie să fie aranjată și strălucitoare.
Păpușa își știe foarte bine rolul pe care trebuie să-l joace și știe că zâmbetul său trebuie să-i fie mereu pe chip, chiar dacă viața nu e tocmai roz și chiar dacă ochii săi sunt triști.
Ea știe bine că oamenii nu acceptă ca păpușile să greșească.
Oamenii nu vor s-o vadă coborâtă de pe piedestalul ei și nu vor ca ea să devină umană si să greșească, pentru că atunci când văd o greșeală, oamenii se transformă, devin răi și nu sunt îngăduitori cu acea greșeală pe care poate și ei o fac în viața lor.
Dar, când luminile se sting, machiajul dispare și păpușa devine om, acel om pe care puțini îl știu.
Un om mult prea sensibil și mult prea profund pentru rolul ales.
Ea știe cine este cu adevărat și ce calități sau defecte are.
Își cunoaște bine potențialul și dorințele.
Ea va lăsa să fie descoperită doar de către acei oameni care au puterea și profunzimea să vadă dincolo de păpușă.
Ochii ei de multe ori trădează.
În ochii ei se vede sufletul mult prea sensibil.
În ochii ei se văd lucrurile plăcute sau dureroase prin care a trecut.
Ochii ei sunt oglinda vieții pe care a trăit-o.
Apare o problemă în schimb, în momentul în care această păpușă este confundată cu altele, care habar n-au că sunt doar simple păpuși.
Atunci, doar cei inteligenți vor face diferența și vor fi capabili să vadă care păpușa ascunde în spate un om, un suflet plin de emoții… și care sunt păpușile… care sunt doar simple păpuși.
Atât… doar niște simple păpuși.
Arhiva
// 3 decembrie 2014
Prețul succesului
Azi cred cu ardoare că m-am născut pentru a face spectacol.
Cred că m-am născut pentru a face oamenii să se simtă bine prin muzică și dans.
Iubesc enorm tot ceea ce fac și fiecare clipă pe scena e plină de pasiune.
Am ajuns să cred aceste lucruri după ani și ani în care pasiunea, ambiția și munca au făcut parte din aerul pe care l-am respirat zi de zi.
Dar… biletul cu care m-am urcat în acest tren al vieții a fost unul foarte scump pentru mine.
Mă întreb adesea de ce prețul acestui bilet a fost atât de mare, de ce viața îți dă ceva bun dar îți cere neapărat altceva la schimb.
Cum cuantific eu oare, o copilărie sacrificată, o adolescența tumultoasă, lipsa prietenilor, lipsa iubirilor, lipsa trăirilor normale și a lucrurilor mărunte care alcătuiesc viața unui om?
Și mai ales cum trec peste superficialitatea oamenilor care judecă suprafața și nu acceptă că sunt om înainte de a fi păpușa care zâmbește mereu?
Când luminile se sting se face bilanțul și celebritatea își cere prețul.
Important e cum plătesc eu acest preț și dacă mi se pare corect.
Câteodată când totul strălucește, persoana din oglindă îmi spune că prețul e corect, că nu poți clădi castele fără să nu cari după tine cărămizile în valize imense.
Persoana matură din oglindă îmi spune cu zâmbetul pe buze, privindu-mă în ochi și fără să clipească, faptul că orice succes se clădește pe un sacrificiu și că nu poți fi prințesa din castel fără să nu calci pe trepte făcute din molozul sacrificiilor.
Dar… de prea multe ori, copilul din mine îmi șoptește cu vocea tremurândă și cu ochii înlăcrimați în pământ, că prețul a fost mult prea mare pentru el, că prea mult l-am închis în suflet și l-am privat de bucurille mărunte ale vieții și prea mult l-am sacrificat pentru sclipiciul neapreciat azi la justa valoare.
Oare cine are dreptate?
Cea din oglinda care spune că prețul e corect sau copilul din suflet care nu a fost pregătit cu o pușculiță atunci când viața a cerut prețul succesului?