Normalitate

Vacanța într-o altă țară, pentru mine, nu înseamnă numai schimbarea peisajului, ci și o cunoaștere și o descoperire a felului meu de a fi. 

Învăț să fiu om normal, pentru că nu știu cum e să fiu un om cât se poate de obișnuit. 

De ce? Pentru că sunt pe scenă de la 10 ani, iar la 12 am devenit cunoscută și astfel tot sistemul meu de valori e complet diferit. 

Așadar, habar n-am cum e să mergi pe stradă și să nu întoarcă lumea capul șușotind. 



În vacanțe am parte de o liniște necunoscută mie și pe care o descopăr și o învăț zi de zi fără nicio reținere. 

Învăț să nu mai ies din cameră numai dichisită și aranjată, învăt să mă strecor în mulțime, să stau ore în șir într-un loc fără să fiu maimuța studiată de toată lumea, învăț să nu am rețineri afective în public, învăț să mă exteriorizez fără să-mi fie teamă că sunt judecată. 

Și da, îmi place să nu folosesc tacâmurile când mănânc :)) fără să-mi fie frică de faptul că poate apar în nu știu ce ziar. 



Îmi place să descopăr, îmi place să-mi îmbogățesc personalitatea cu noi experiențe afective și îmi place să fiu cât se poate de normală și să mă bucur de ce îmi oferă viața. 



Dar când mi se face dor de „Andreea Bălan”, mă întorc în România, fidelă întodeauna și orice s-ar întâmpla știu că „ea” este cel mai de preț lucru pe care-l am și nu voi renunța niciodată la tot ceea ce am creat.