Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că artista consumă droguri și solicită custodia exclusivă a copilului.
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei
Sia, cântăreața și compozitoarea nominalizată la premiile Grammy, în vârstă de 49 de ani, al cărei nume real este Sia Kate Isobelle Furler, a depus actele de divorț la Los Angeles în martie, după o căsnicie care a durat doi ani.
Conform unor documente judiciare consultate de Daily Mail, Daniel Bernad cere custodia totală a fiului lor, Somersault Wonder, cunoscut drept Summi. El susține că solicitarea sa este justificată de lupta continuă a interpretei piesei Elastic Heart cu dependența de droguri.
În documentele depuse la tribunal, Daniel Bernad a susținut că artista reprezintă un risc serios pentru siguranța copilului, dacă ar primi custodia acestuia.
El afirmă că Sia ar fi „un pericol grav și imediat” pentru băiețelul lor de 19 luni. Mai mult, o descrie drept „un părinte nepotrivit și instabil”. Potrivit lui, ea se confruntă cu probleme de consum și dependență de substanțe.
Bernad a cerut instanței să îi acorde 77.245 de dolari pe lună drept pensie alimentară pentru copil. El a descris comportamentul Siei drept „iresponsabil și periculos”. Totodată, a afirmat că acesta arată „o lipsă totală de grijă față de siguranța și bunăstarea lui Summi”.
Artista, internată în secret două săptămâni
Bernad a declarat, în documentele depuse la tribunal, că Sia a fost internată în secret. Acest lucru ar fi avut loc luna trecută, când artista ar fi fost internată timp de două săptămâni. El a adăugat că un test antidrog a arătat urme de barbiturice și benzodiazepine în organismul artistei, cunoscută pentru piesa Cheap Thrills.















