Trăsura mea

De mică sunt zvăpăiată, ambițioasă și nebunatică în sensul bun al cuvântului. 

Nu pot sta locului o clipă. Sunt ca un titirez. 

Am o energie în mine debordantă și simt că nu obosesc niciodată. 



Toate lucrurile pe care le fac în fiecare zi au legatură cu muzica, cu dansul, cu show-urile mele și seara adorm punându-mi în ordine ideile pe care urmează să le pun în practică. 

Sunt implicată total în tot ceea ce fac și nu e loc de altceva. 



Unii oameni ar putea spune că exagerez cu faptul că mereu sunt conectată și implicată în tot ceea ce înseamnă cariera mea, dar eu cred că îți trebuie o doză de nebunie pentru a avea succes și pentru a reuși lucrurile pe care ți le propui. 



Am observat că în viață reușesc oamenii care riscă, se avântă, se luptă, au un țel, cred cu tărie în el și nu se abat din drumul lor. 

Eu așa am fost mereu. 



Metaforic vorbind, am o trăsură pe care o trag după mine pe drumul meu în viață indiferent de obstacolele pe care le întâlnesc sau de vântul care bate. 

Pe drum, de-a lungul timpului am întâlnit oameni care au mers paralel cu mine o vreme și apoi au rămas în urmă pentru că nu au ținut pasul cu mine.  Și am întâlnit oameni care s-au urcat în trăsura mea și mi-au îngreunat-o.

Acești oameni mi-au dat impresia că fac acest lucru pentru binele meu, dar de fapt ei doar stăteau confortabil în trăsura mea și mai spuneau ia-o la stânga sau la dreapta după bunul lor plac. 



N-am întâlnit în schimb niciodată pe cineva care să-și dorească să conducă aceeași trăsură cu mine. 

Să aibă aceleași vise, aspirații, ambiții … 

Să ajungem la destinație mai repede … pentru că unde-s DOI puterea crește. 



Azi în continuare îmi conduc trăsura singură, îi accept pe cei care doresc să meargă paralel cu mine, dar am învățat să nu mai accept pe cineva care să mi-o îngreuneze.