concediu 2015

Întodeauna mi-am dorit un căţel care să mă înveselească în momentele mai puţin plăcute. La un moment dat, prin 2004, chiar am avut o căţeluşa frumoasă pe nume Tita, dar am dat-o unei amice deoarece eram mai mult plecată de acasă cu concerte.

Nimic nu uneşte oamenii mai mult decât suferinţa. Iar asta a fost valabil şi pentru mine şi Cortes. Azi lansăm cea mai personală colaborare din carierele noastre: UITĂ-MĂ!

Se zice așa: cu cât ai mai mult, cu atât vrei mai mult. În general zicala e adevărată, te fură succesul şi lucrurile obţinute în urma succesului.

Se zice că nu e bine să fii dependent de ceva sau de cineva în viaţă. Ei bine, eu sunt. Am o dependenţă emoţională clară şi nevindecabilă de a fi pe scenă. Și da.. am realizat că euforia pe care o simt atunci când performez este că un drog.

Sunt în plină transformare şi dezvoltare emoţională şi umană. Din todeauna mi-am dorit să reuşesc să pot să văd „partea plină a paharului”, cum se spune. Nu am reuşit acest lucru ani la rândul. Mereu vedeam doar golul şi nereuşită unei situaţii chiar dacă poate pe undeva erau şi aspecte pozitive.

„Omul produce dezordine în el pentru că se respinge, se condamnă, nu se acceptă. Dezordinea duce la haos lăuntric şi apare nefericirea. De ce nu te accepţi aşa cum eşti? Ce s-a întâmplat? Întreagă existenţa te acceptă aşa cum eşti, dar tu nu.” Fragment din Osho – Intimitate, încrederea în sine şi în celălalt.

Am revenit acum câteva zile în țară, după 3 săptămâni de lucru în America. Am filmat acolo 3 videoclipuri şi am făcut câteva şedinţe foto. Primul clip se va lansa în luna august. E o piesă super tare, în colaborare cu un artist foarte bun de hip-hop de la noi, iar clipul este bestial.

Am venit aici pentru a filma 3 videoclipuri şi pentru a face câteva şedinţe foto. Vor fi multe surprize în această toamnă, şi de sound şi de imagine, iar piesele alese pentru aceste 3 videocliouri sunt speciale şi foarte interesante. De 2 săptămâni, aici în L.A., îmbin utilul cu plăcutul. Mă şi distrez foarte mult, mă plimb, vizitez locuri interesante, merg la plajă dar şi muncesc foarte mult.

În ultimul an am călătorit cât nu am călătorit toată viaţă mea şi de fiecare dată când zbor, am un sentiment ciudat. Aşa cum sunt deasupra pământului la propriu, aşa simt că sunt (la figurat) deasupra lucrurilor şi a situaţiilor din viaţă mea. Nu ştiu de ce, dar când mă aflu în aer, reuşesc să-mi văd viaţa cu obiectivitate şi claritate. Simt o relaxare şi o detaşare faţă de problemele pe care le am, sau pe care le-aş putea avea.

Gata! E lansat. Se numește: THROW YOUR MONEY!

Acum 3 ani am primit un telefon să mă prezit la un casting pentru un juriu într-o emisiune tv. Nu mi s-a spus despre ce e vorba dar m-am dus nerăbdătoare pentru că întodeauna mi-am dorit să-mi lărgesc aria de activitate profesională. Am avut marele noroc că la acest casting să fiu jovială, promta şi coerentă în răspunsuri, iar improvizaţiile mele legate de dans să aibă efectul dorit de a arăta o unicitate importantă în acest juriu.

Acum câţiva ani nu înţelegeam prea bine aceste cuvinte şi totodată nu înţelegeam nici zbuciumul meu interior.

Odată cu lansarea noului meu single Baila, mi-am dorit să fac dovadă versatilităţii talentului meu de entertainer în îndeplinirea unor provocări excepţionale.

Ador să fiu un enertainer, să cant şi să dansez, să fac oamenii care vin la show-urile mele să se simtă bine prin muzică şi dans.

Pare ușor din exterior… pare că unora li s-a întâmplat să aibă succes pur și simplu… pare că unii sunt mai norocoși decât alții… dar nu e deloc așa.  Indiferent de domeniu, toți oamenii care au cariere de succes știu ce înseamnă sacrificiul, munca, devotamentul și pasiunea.  Niciun om care se află în fruntea piramidei nu a ajuns acolo zburând deasupra piscurilor abrupte ale munților.  Ci s-a „cățărat, s-a zgâriat, a sângerat, și-a rupt hainele, a lăsat în urmă priveliști seducătoare” și și-a văzut de drumul  său, de obiectivul său și nu a pierdut nicio clipă din vedere ținta supremă.  Mulți își doresc să aibă succes, li se pare simplu, îi bârfesc pe alții că-s norocoși, dar când văd cu adevărat ce înseamnă, câtă muncă și sacrificiu presupune orice realizare, dau înapoi, se retrag și se resemnează spunând că „strugurii oricum sunt acri”.  Dar nu, „strugurii nu sunt acri”, ba chiar sunt dulci și satisfăcători, iar sentimentul victoriei nu poate fi egalat și puțini sunt oamenii care reușesc în viață să-și îndeplinească visele și aspirațiile.  Despre acei oameni se tot spune că s-au născut cu „stea în frunte”, dar nimeni nu se gândește că acea stea înseamnă poate pierderile și sacrificiile prin care trece acel om pentru a fi acolo unde este.  Puțini sunt cei care știu cu adevărat cât muncesc pentru a avea show-uri unice și excepționale cu muzică, dansuri și costumații. Puțini știu câte ore, zile, gânduri aloc carierei mele pentru a avea succes.  Nu e ușor deloc, e o muncă titanică, dar care în final merită făcută pentru aplauzele și zâmbetele primite de la public. 

Vegas este întradevăr orașul care nu doarme… Se spune că este Disneylandul adulților.  E a doua oară când vin aici, de data aceasta pentru mai multe zile și am regăsit un oras și mai nebun decât acum 3 ani.  Este orașul entertainmentului în care se întâmplă cele mai neobișnuite lucruri și în care locuiesc unii dintre cei mai talentați oameni în ale show businessului.  La fiecare hotel au loc în fiecare seară mai multe spectacole, mai mici sau mai mari, si pentru această vacanță am ales să văd urmatoarele 3 de mai jos…  În prima seară, imediat cum am aterizat (deși am zburat 18 ore cu 3 escale), m-am dus să văd Vegas Show, un spectacol cu muzică, dansuri și costume exact așa cum fac și eu în concertele mele.  Cântăreții extrem de talentați, dansatori perfecționiști, super costumele tematice au alcătuit acest show frumos din care mă voi inspira în următoarea perioadă.  A doua seară am văzut „O” by Cirque du Soleil, un spectacol magnific făcut în apă de către acrobații acestui circ grandios.  Mi-am dorit să văd acest spectacol acum 3 ani, nu am reușit, dar de data aceasta am făcut tot posibilul să-l văd.  Am rămas profund impresionată de tot ceea ce sunt în stare să facă cu corpurile lor, acești gimnaști, acrobați, înotători de excepție și am realizat câtă muncă fizica și psihică e în spatele acestor posibilități fizice de a face orice.  M-a impresionat și scena acvatică imensă care într-o clipă era plină cu apă și în câteva secunde devenea o platformă pe care se putea dansa.  A treia seară am fost la show-ul lui David Coperfield.  Sunt și am fost mereu sceptică, dar „magia” pe care am văzut-o de la mică distanță nu are explicații.  Am văzut cu ochii mei cum pe scenă, în diferite momente ale show-ului, au apărut din aer, din nimic: performerul în sine – David Coperfield, o mașină și un schelet de dinozaur de 5 metri înălțime.  Spectacolul a fost foarte bine structurat, cu momente amuzante, dar și cu momente extreme tensionate.  Într-un teatru destul de mic, faptul că lua oameni din public și îi urca pe scenă și îi folosea ca asistenți, a făcut ca showul sau să fie extrem de personal și intim și l-a plasat mult mai aproape de sufletul oamenilor prezenți.  La un moment dat am fost și eu luată din public și adusă pe scenă și rugată, împreună cu o altă domnișoară, să ținem două funii în timp ce o cortină cădea peste el și apoi, în 5 secunde, chiar sub ochii mei, la o distanță de 2 metri, am văzut cum David Coperfield a dispărut din scenă.  Am rămas mută și impresionată.  Nu am explicații pentru ceea ce am văzut și își merită titulatura de „Cel mai bun ilusionist al vremurilor noastre”. 

Din dorința de a mă autocunoaște, de a mă înțelege și de a evolua, în ultimii 2 ani am citit zeci de cărți despre dezvoltarea personală.  Am învățat o mulțime de lucruri extraordinare despre omul în sine, despre eul nostru interior, despre ego-ul care mai mult ne încurcă decât ne ajută, despre legătura dintre corp și spirit, despre evoluția spirituală, despre iubirea de sine și despre fericire.  De departe cea mai interesantă carte care m-a marcat și care m-a ajutat enorm să mă înțeleg cu adevărat, este „Cele 5 răni din copilărie care ne fac să purtăm măști ca adult”, scrisă de Lise Bourbeau.  Tot ceea ce suntem, tot ce reprezentăm azi ca adulți și felul în care ne comportăm, își are originea în copilărie.  Primii 6 ani din viață sunt cei care ne definesc caracterul, atât la nivel constient, dar mai ales la nivelul subconștientului.  Părinții nostri sau oamenii care au avut grijă de noi în copilărie, prin faptele voite sau nu, sunt cei care prin iubirea, afecțiunea, căldura lor sau deopotrivă – ura, respingerea, răceala lor, ne formează într-un fel sau altul adulții de astăzi.  Totodată, ei nu trebuie blamați pentru că la rândul lor au avut un bagaj emoțional primit în copilărie de la părinții lor, și au oferit ceea ce au învățat… și așa mai departe, cercul se întinde pe multe generații în trecut.  Când suntem copii, percepțiile noastre asupra unor acțiuni făcute de cei mari, pot avea grave consecințe în dezvoltarea noastră ca adulți, iar din cauza rănilor din copilărie, vom ajunge să purtăm niște măști ca adulți fără să fim în contact cu eul nostru interior.  Cine a suferit de respingere în copilărie va purta masca de fugar emoțional la maturitate.  Cine a suferit de abandon emoțional va purta masca de dependent ca adult.  Copilul care a fost neîndreptățit de unul dintre părinți va purta masca de rigid la maturitate.  Cine a fost umilit în copilărie va purta masca de masochist ca adult și copilul care s-a simțit trădat de unul dintre părinți în copilărie, va purta masca de dominator ca adult.  O persoană poate avea mai multe răni din copilărie cu maștile aferente, dar doar una este mai dominantă și fiecare dintre aceste răni își are caracteristicile în corpul fizic și se pot observa cu ușurință.  În funcție de forma generală a corpului, a ochilor, umerilior, mâinilor, ne putem da seama de rana din trecut și de masca pe care o purtăm atât noi, cât și cei din jurul nostru.  Majoritatea oamenilor nici nu realizează că poartă măști și că sunt conduși în viață de ego-ul format în urma experimentelor din copilărie, pentru că rănile trecutului sunt atât de adânc îngropate în subconstient încât poate dura ani de zile ca să le scoată la suprafață și să le vindece fiecare în parte.  Omul care-și dorește să fie fericit cu adevărat, trebuie să caute vindecarea trecutului, trebuie să-și dorească să caute în cel mai adânc loc din subconștient lucrurile care stau la baza nefericirii prezente și să închidă ușile rând pe rând.  Odata ce ne dăm seama care au fost trigger-le emoționale din trecut și în raport cu ce părinte s-au întâmplat, ne vom da seama și ce mască purtăm, ne vom regăsi în caracteristicile respective și vom învăța pas cu pas să vindecăm rănile și să devenim noi inșine în armonie cu eul nostru interior și vom învăța să ne iubim mai mult și să ne prețuim așa cum merităm.  Vom învăța să ne iertăm atât pe noi cât și pe părinții nostri.  O carte care merită citită și care vă va ajuta enorm să vă dați seama cine sunteți cu adevărat. 

Imediat cum m-am întors din vacanță la începutul lunii februarie am intrat în studio și am înregistrat mai multe piese frumoase.  După ce înregistrările au fost gata, am ales-o pe cea mai potrivită pentru vara 2015.  Melodia aleasă îmi place foarte mult și am mare încredere în ea.  Fiind un artist de show, coregrafia este foarte importantă și de o lună de zile, împreună cu Petrișor și fetele mele, repetăm într-una ca să iasă o coregrafie excepțională.  Sunt fericită că mi-am mărit echipa de fete și acum am 10 domnișoare frumoase și sexy care dansează cot la cot cu mine.  Totodată, am găsit un super concept de show pentru promovarea piesei la emisiunile tv.  Și costumele sunt după o lună întreagă de căutări, de ales modele și de accesorizat obiectele vestimentare.  Videoclipul îl voi filma în câteva zile și va fi o mișcare de forțe impresionantă.  Mereu în cariera mea m-am implicat 100% în tot ceea ce am făcut, eu fiind cea care coordonează tot ceea ce se întâmplă în jurul carierei mele si, evident, tot eu am cele mai mari emoții ca proiectul să iasă bine.

De mică sunt zvăpăiată, ambițioasă și nebunatică în sensul bun al cuvântului.  Nu pot sta locului o clipă. Sunt ca un titirez.  Am o energie în mine debordantă și simt că nu obosesc niciodată.  Toate lucrurile pe care le fac în fiecare zi au legatură cu muzica, cu dansul, cu show-urile mele și seara adorm punându-mi în ordine ideile pe care urmează să le pun în practică.  Sunt implicată total în tot ceea ce fac și nu e loc de altceva.  Unii oameni ar putea spune că exagerez cu faptul că mereu sunt conectată și implicată în tot ceea ce înseamnă cariera mea, dar eu cred că îți trebuie o doză de nebunie pentru a avea succes și pentru a reuși lucrurile pe care ți le propui.  Am observat că în viață reușesc oamenii care riscă, se avântă, se luptă, au un țel, cred cu tărie în el și nu se abat din drumul lor.  Eu așa am fost mereu.  Metaforic vorbind, am o trăsură pe care o trag după mine pe drumul meu în viață indiferent de obstacolele pe care le întâlnesc sau de vântul care bate.  Pe drum, de-a lungul timpului am întâlnit oameni care au mers paralel cu mine o vreme și apoi au rămas în urmă pentru că nu au ținut pasul cu mine.  Și am întâlnit oameni care s-au urcat în trăsura mea și mi-au îngreunat-o. Acești oameni mi-au dat impresia că fac acest lucru pentru binele meu, dar de fapt ei doar stăteau confortabil în trăsura mea și mai spuneau ia-o la stânga sau la dreapta după bunul lor plac.  N-am întâlnit în schimb niciodată pe cineva care să-și dorească să conducă aceeași trăsură cu mine.  Să aibă aceleași vise, aspirații, ambiții …  Să ajungem la destinație mai repede … pentru că unde-s DOI puterea crește.  Azi în continuare îmi conduc trăsura singură, îi accept pe cei care doresc să meargă paralel cu mine, dar am învățat să nu mai accept pe cineva care să mi-o îngreuneze. 

A fost 8 martie și profit de această ocazie să subliniez că sunt o norocoasă să am parte de o mamică excepțională, cu un suflet extraordinar de bun și care mereu mi-a fost alături necondiționat.  Ea este cea mai bună prietenă a mea.  Ei îi spun toate tâmpeniile care-mi trec prin cap și știu că nu mă judecă și nu mă ceartă dacă nu are aceleași opinii ca și mine.  Întotdeauna ea și-a dorit să fiu un om echilibrat, citit, cu școală și de aceea mereu a insistat să învăț bine la școală și să termin o facultate.  Am reușit tot ce și-a dorit și chiar ieri de 8 martie mi-a spus că este foarte mândră de mine că am realizat atâtea lucruri până la această vârstă.  Am fost foarte norocoasă și pentru că l-am avut pe tatăl meu muzician și el mi-a îndrumat pașii în muzică.  Deși a fost greu să-mi împac ambii părinți, deoarece unul voia să fac muzica și celălalt școală, eu am încercat să le fac pe amândouă și să nu-i dezamăgesc.  Locuind în orașe diferite, nu-mi văd părinții foarte des, dar știu că sunt alături de mine orice aș face și că au încredere în mine că iau deciziile corecte cu viața mea.  Nu le spun prea des și azi pe blogul ZU TV vreau să le spun – Vă iubesc, dragii mei părinți, și vă mulțumesc pentru tot! 

Cărțile citite în adolescență care mi-au plăcut cel mai mult sunt „Invitație la vals” de Mihail Drumes și „La răscruce de vânturi” de Emily Bronte.  Azi nu mai citesc romane de dragoste, ci îmi trăiesc propria poveste de dragoste.  Dar…  În ultimii 3 ani, neliniștită fiind și mereu în căutarea fericirii, am început să citesc cărți de autocunoaștere.  Mi-am dorit să mă calmez, să mă descopăr, să fiu mai senină, să-i înțeleg pe cei din jurul meu și, mai ales, mi-am dorit să înțeleg de ce uneori avem ACEL gol în suflet.  Astfel am citit zeci de cărți de dezvoltare personală și fiecare carte în parte m-a ajutat să mă înțeleg, să mă iert, să mă accept si, mai ales, să mă iubesc.  Totodată am învățat multe lucruri despre comportamentul uman, despre paterne, despre tipologii și am devenit mult mai tolerantă și înțelegătoare cu cei din jurul meu.  Am înțeles că toți avem bagaje emoționale și răni nevindecate din copilărie pe care le căram ca pe niște valize ca adulți și că dacă nu reușim să închidem ușile trecutului cu serenitate și iertare, aceste valize nu ne lasă să fim fericiti.  Și da… este adevărat – Cunoaşterea înseamnă putere, și pentru a deţine această putere este nevoie de timp, de studiu, de perfecţionare neîntreruptă, zilnică și constantă.  Azi mă simt un om mai înțelept, mai calm, mai înțelegător și cu o viziune asupra vieții mult diferită față de anii trecuți.  Fiecare carte mă îmbogățește spiritual și mă face mai puternică.  Cărțile care m-au marcat în ultimii ani și care mi-au oferit cu totul o altă perspectivă asupra vieții sunt: 

De-a lungul anilor am învățat că celebritatea vine la pachet și cu unele aspecte negative. 

Toți oamenii care mă cunosc și care au lucrat sau lucrează cu mine, știu că sunt o persoană extrem de muncitoare, de exigentă și perfecționistă.  Uneori pot părea exagerată în nebunia mea de a face lucrurile perfecte, dar eu știu că numai așa pot ajunge la performanță.  Numai prin muncă multă se poate ajunge la autodepășire și la obținerea unor rezultate extraordinare.  Pentru că am crescut pe scenă, am învățat de mică să-mi port singură de grijă, să știu exact ce trebuie să fac și cum să fac un show perfect. 

Așa cum pun pasiune în muzică și dans, așa pun pasiune și în călătoriile pe care le am.  Din fiecare țară sau oraș în care ajung, trebuie neapărat să mă îmbogațesc spiritual cu ceva.  Curiozitatea mea nu are limite și ador să descopăr lucruri noi, culturi și civilizații interesante.  Egiptul m-a frapat prin monumentele istorice și prin imensitatea lor.  La piramide am avut ocazia să pătrund într-una dintre ele și am avut un sentiment foarte ciudat. În Valea Regilor am văzut mumia și mormântul lui Tutankhamun.  La muzeul de istorie din Cairo am văzut cea mai impresionantă colecție de mumii din lume, iar în Luxor am văzut cele mai mari statui.  Totodată am rămas profund uimită să văd cum oamenii trăiesc în case neterminate, nefinisate, fără fereste, cum nu există posibilități de a face și menține curațenia pe străzi și cum la tot pasul trebuie să negociezi prețul propus „la prima strigare”.  Se spune că: dacă s-ar dori, cu banii de pe turismul dintr-o zi din Egipt, s-ar face curățenie în toată țara, dar nu se întâmplă așa, din păcate.  Am plecat cu o fericire în suflet pentru că am văzut lucruri extraordinare, am învățat și citit cu drag despre cultura egipteană, dar și cu o mâhnire că lucrurile ar putea să fie altfel pentru oamenii de acolo, că ar putea trăi mai bine.  Prin comparație, realizez din nou, ce țară frumoasă avem și sunt recunoscătoare pentru toate lucrurile minunate de aici și pentru oamenii frumoși de aici.

Mi-am dorit dintodeauna să călătoresc, să descopăr și să învăț lucruri interesante despre diferite culturi ale lumii, să cunosc oameni și obiceiuri noi și să mă îmbogățesc sufletește.  Nu am avut ocazia să-mi îndeplinesc acest vis ani la rândul, dar am muncit mult cu speranța că într-o zi voi reuși să am posibilitatea să călătoresc în toată lumea.  Acea zi a venit cândva în 2014 și de atunci călătoresc de câte ori am ocazia.  În această lună rece de ianuarie am ales să vizitez 4 țări în 30 de zile: Egipt, China, Thailanda și Philipine, compunându-mi astfel cea mai lungă vacanță din viața mea.  Așadar, am lăsat-o pe „Andreea Bălan” acasă, și eu Andreea, am plecat să trăiesc lucruri minunate și să-mi îmbogățesc sufletul și mintea cu amintiri extraordinare.  Copilul meu interior e cel mai fericit când îi ofer tot ce-și dorește, când fac lucruri noi și interesante de care nu a avut parte niciodată.  Totodată mă regăsesc pe mine, mă conectez la eu-ul meu interior, mă redescopăr și creez omul minunat care vreau să fiu în această viață.  Știu că voi reveni acasă un om mai bogat sufletește, iar liniștea interioară pe care o voi dobândi mă vă ajuta să construiesc mai departe  lucruri frumoase și de calitate cu „Andreea Bălan”