Prețul succesului

Azi cred cu ardoare că m-am născut pentru a face spectacol. 

Cred că m-am născut pentru a face oamenii să se simtă bine prin muzică și dans. 

Iubesc enorm tot ceea ce fac și fiecare clipă pe scena e plină de pasiune. 

Am ajuns să cred aceste lucruri după ani și ani în care pasiunea, ambiția și munca au făcut parte din aerul pe care l-am respirat zi de zi.



Dar… biletul cu care m-am urcat în acest tren al vieții a fost unul foarte scump pentru mine. 

Mă întreb adesea de ce prețul acestui bilet a fost atât de mare, de ce viața îți dă ceva bun dar îți cere neapărat altceva la schimb. 



Cum cuantific eu oare, o copilărie sacrificată, o adolescența tumultoasă, lipsa prietenilor, lipsa iubirilor, lipsa trăirilor normale și a lucrurilor mărunte care alcătuiesc viața unui om? 

Și mai ales cum trec peste superficialitatea oamenilor care judecă suprafața și nu acceptă că sunt om înainte de a fi păpușa care zâmbește mereu? 



Când luminile se sting se face bilanțul și celebritatea își cere prețul. 

Important e cum plătesc eu acest preț și dacă mi se pare corect. 



Câteodată când totul strălucește, persoana din oglindă îmi spune că prețul e corect, că nu poți clădi castele fără să nu cari după tine cărămizile în valize imense. 

Persoana matură din oglindă îmi spune cu zâmbetul pe buze, privindu-mă în ochi și fără să clipească, faptul că orice succes se clădește pe un sacrificiu și că nu poți fi prințesa din castel fără să nu calci pe trepte făcute din molozul sacrificiilor. 



Dar… de prea multe ori, copilul din mine îmi șoptește cu vocea tremurândă și cu ochii înlăcrimați în pământ, că prețul a fost mult prea mare pentru el, că prea mult l-am închis în suflet și l-am privat de bucurille mărunte ale vieții și prea mult l-am sacrificat pentru sclipiciul neapreciat azi la justa valoare. 



Oare cine are dreptate? 

Cea din oglinda care spune că prețul e corect sau copilul din suflet care nu a fost pregătit cu o pușculiță atunci când viața a cerut prețul succesului?