Reclamă
blog
Arhiva
// 17 martie 2015
I want to ride my bike
Reclamă
Arhiva
// 17 martie 2015
New York, iubirea mea
Am ajuns la New York!!! Aceasta este priveliștea mea de la hotel…
Arhiva
// 16 martie 2015
Trăsura mea
De mică sunt zvăpăiată, ambițioasă și nebunatică în sensul bun al cuvântului.
Nu pot sta locului o clipă. Sunt ca un titirez.
Am o energie în mine debordantă și simt că nu obosesc niciodată.
Toate lucrurile pe care le fac în fiecare zi au legatură cu muzica, cu dansul, cu show-urile mele și seara adorm punându-mi în ordine ideile pe care urmează să le pun în practică.
Sunt implicată total în tot ceea ce fac și nu e loc de altceva.
Unii oameni ar putea spune că exagerez cu faptul că mereu sunt conectată și implicată în tot ceea ce înseamnă cariera mea, dar eu cred că îți trebuie o doză de nebunie pentru a avea succes și pentru a reuși lucrurile pe care ți le propui.
Am observat că în viață reușesc oamenii care riscă, se avântă, se luptă, au un țel, cred cu tărie în el și nu se abat din drumul lor.
Eu așa am fost mereu.
Metaforic vorbind, am o trăsură pe care o trag după mine pe drumul meu în viață indiferent de obstacolele pe care le întâlnesc sau de vântul care bate.
Pe drum, de-a lungul timpului am întâlnit oameni care au mers paralel cu mine o vreme și apoi au rămas în urmă pentru că nu au ținut pasul cu mine. Și am întâlnit oameni care s-au urcat în trăsura mea și mi-au îngreunat-o.
Acești oameni mi-au dat impresia că fac acest lucru pentru binele meu, dar de fapt ei doar stăteau confortabil în trăsura mea și mai spuneau ia-o la stânga sau la dreapta după bunul lor plac.
N-am întâlnit în schimb niciodată pe cineva care să-și dorească să conducă aceeași trăsură cu mine.
Să aibă aceleași vise, aspirații, ambiții …
Să ajungem la destinație mai repede … pentru că unde-s DOI puterea crește.
Azi în continuare îmi conduc trăsura singură, îi accept pe cei care doresc să meargă paralel cu mine, dar am învățat să nu mai accept pe cineva care să mi-o îngreuneze.
Arhiva
// 13 martie 2015
Dilema zilei
Asta este dilema unei zile frumoase de primavara: cu ce ma imbrac.
Reclamă
Arhiva
// 11 martie 2015
Shift pune umărul.
Chiar dacă #NimeniAltcineva e hit în rotație pe radiouri, vreau să vin cu o continuare pe masură.
Arhiva
// 10 martie 2015
Mi-am găsit echilibrul.
Dacă Meghan Trainor tot cântă “It’s all about that bass”, eu dintotdeauna m-am ghidat după expresia “It’s all about balance”.
E important să știi să îți dozezi activitățile, să nu-ți pierzi niciodată total energia, să nu te pierzi în nimicurile cotidiene și să-ți stabilești prioritățile. Sunt bună la teorie, știu. De aia, pentru a o pune în practică, îmi pun remindere.
#Balance is the #secret of #success
Cheers!
Arhiva
// 9 martie 2015
Mic dejun de fată naivă
Ieri, de 8 martie, tot MAMA m-a alintat pe mine în loc să fie invers. Mi-a făcut micul dejun, l-a pozat și mi l-a adus la pat.
Arhiva
// 9 martie 2015
Mama
A fost 8 martie și profit de această ocazie să subliniez că sunt o norocoasă să am parte de o mamică excepțională, cu un suflet extraordinar de bun și care mereu mi-a fost alături necondiționat.
Ea este cea mai bună prietenă a mea.
Ei îi spun toate tâmpeniile care-mi trec prin cap și știu că nu mă judecă și nu mă ceartă dacă nu are aceleași opinii ca și mine.
Întotdeauna ea și-a dorit să fiu un om echilibrat, citit, cu școală și de aceea mereu a insistat să învăț bine la școală și să termin o facultate.
Am reușit tot ce și-a dorit și chiar ieri de 8 martie mi-a spus că este foarte mândră de mine că am realizat atâtea lucruri până la această vârstă.
Am fost foarte norocoasă și pentru că l-am avut pe tatăl meu muzician și el mi-a îndrumat pașii în muzică.
Deși a fost greu să-mi împac ambii părinți, deoarece unul voia să fac muzica și celălalt școală, eu am încercat să le fac pe amândouă și să nu-i dezamăgesc.
Locuind în orașe diferite, nu-mi văd părinții foarte des, dar știu că sunt alături de mine orice aș face și că au încredere în mine că iau deciziile corecte cu viața mea.
Nu le spun prea des și azi pe blogul ZU TV vreau să le spun – Vă iubesc, dragii mei părinți, și vă mulțumesc pentru tot!
Arhiva
// 6 martie 2015
Puterea zâmbetului
Arhiva
// 5 martie 2015
Ce fac eu la 6 dimineața?
Fresh-ul de la ora 6:00 AM, sună cam așa: 2 rodii, un ananas, 2 mere și mentă proaspătă. Cel mai bun antioxidant, ever!
Fetelor, secretul e că ananasul vă scapă de orice urmă de celulită!
Mwaaaaaah!
Arhiva
// 4 martie 2015
Noaptea amintirilor din ZUfragerie
În urmă cu câteva zile, Radio ZU mi-a apăsat pe butonul amintirilor din copilărie.
În #ZUfragerie, la 80’s Party, mi-am amintit cu drag de bairamurile de pe vremuri, din apartamentele de bloc, alături de prietenii mei din adolescență.
A fost tare că ZU ne-a plimbat prin playlist-urile vremii și, pe lângă faptul că am cântat în gura mare cu prietenii și colegii de breaslă „Ani de liceu/ cu emoții la română”, unul dintre cele mai frumoase momente ale serii a fost faptul că m-am întâlnit cu Mirabela Dauer, care mi-a zâmbit larg și m-a luat în brațe cu drag.
În cap îmi cânta în momentul ăla „Fotoliul din odaie / Și-o carte ce-ai lăsat-o pe noptieeerăăă”:)
Stay young, deci!
Cheers!
Arhiva
// 3 martie 2015
Fratele meu, James Arthur
Weekendul trecut am fost la concertul pe care James Arthur l-a susținut în București.
Arhiva
// 2 martie 2015
Ce citesc…
Cărțile citite în adolescență care mi-au plăcut cel mai mult sunt „Invitație la vals” de Mihail Drumes și „La răscruce de vânturi” de Emily Bronte.
Azi nu mai citesc romane de dragoste, ci îmi trăiesc propria poveste de dragoste.
Dar…
În ultimii 3 ani, neliniștită fiind și mereu în căutarea fericirii, am început să citesc cărți de autocunoaștere.
Mi-am dorit să mă calmez, să mă descopăr, să fiu mai senină, să-i înțeleg pe cei din jurul meu și, mai ales, mi-am dorit să înțeleg de ce uneori avem ACEL gol în suflet.
Astfel am citit zeci de cărți de dezvoltare personală și fiecare carte în parte m-a ajutat să mă înțeleg, să mă iert, să mă accept si, mai ales, să mă iubesc.
Totodată am învățat multe lucruri despre comportamentul uman, despre paterne, despre tipologii și am devenit mult mai tolerantă și înțelegătoare cu cei din jurul meu.
Am înțeles că toți avem bagaje emoționale și răni nevindecate din copilărie pe care le căram ca pe niște valize ca adulți și că dacă nu reușim să închidem ușile trecutului cu serenitate și iertare, aceste valize nu ne lasă să fim fericiti.
Și da… este adevărat – Cunoaşterea înseamnă putere, și pentru a deţine această putere este nevoie de timp, de studiu, de perfecţionare neîntreruptă, zilnică și constantă.
Azi mă simt un om mai înțelept, mai calm, mai înțelegător și cu o viziune asupra vieții mult diferită față de anii trecuți.
Fiecare carte mă îmbogățește spiritual și mă face mai puternică.
Cărțile care m-au marcat în ultimii ani și care mi-au oferit cu totul o altă perspectivă asupra vieții sunt:
Arhiva
// 27 februarie 2015
Amy Winehouse / My Daughter
După ce a murit Amy, tatăl ei a scris cartea asta despre ea.
Arhiva
// 27 februarie 2015
#ZUfrageria
Până azi dimineață am petrecut în ZUfragerie, party-ul Radio ZU. Ce fain a fost!
Arhiva
// 25 februarie 2015
Privilegiul de a scrie aici.
Mă bucur de posibilitatea pe care o am prin #starblogul de pe ZUTV.ro de a-i lăsa pe fani sau cei care mă cunosc și urmăresc să mă descopere mai bine.
Arhiva
// 24 februarie 2015
Iubesc România!
România este țara în care m-am născut, în care cresc și țara pe care o iubesc!
Arhiva
// 24 februarie 2015
Așa a fost în Gran Canaria
În weekendul care a trecut am fost în unul dintre cele mai apropiate locuri de sufletul meu.
Arhiva
// 23 februarie 2015
Minciuni
De-a lungul anilor am învățat că celebritatea vine la pachet și cu unele aspecte negative.
Arhiva
// 23 februarie 2015
Vara, alinarea mea
Vara trecută a fost vara hitului „Autobronzant”, iar asta este una dintre pozele mele preferate.
Arhiva
// 20 februarie 2015
Partea plină a paharului
Azi e o zi în care mi-am propus să văd numai lucrurile bune din jurul meu, sau cum se zice, “partea plină a paharului”.
Detașarea de probleme este primul pas către rezolvarea lor. De fiecare dată când am renunțat la câte o ambiție care mă ținea în neliniște, se rezolva imediat și problema care mă apăsa.
Deci, astăzi hai să dăm drumul problemelor și să încercăm să le privim din afară, ca și cum am fi niște simpli spectatori ai vieților noastre.
Oricum vine weekendul, deci relaxxx :)).
Cheers!
Arhiva
// 20 februarie 2015
Ce facem weekendul ăsta?
Pentru mine dacă e weekend e snowboard, zăpadă multă și aer curat.
Arhiva
// 17 februarie 2015
Happy after-Valentine’s Day!
A trecut și ziua magică, ziua în care toți îndrăgostiții se lasă copleșiți de emoții, așteptări și cuvinte mari.
Arhiva
// 17 februarie 2015
Musafirul din studio
Vă povesteam zilele trecute că intru în studio cu Vanotek să pregătesc surprize.
Arhiva
// 16 februarie 2015
Poza de luni
M-am trezit fresh de dimineață.
Arhiva
// 16 februarie 2015
Sunt exigentă.
Toți oamenii care mă cunosc și care au lucrat sau lucrează cu mine, știu că sunt o persoană extrem de muncitoare, de exigentă și perfecționistă.
Uneori pot părea exagerată în nebunia mea de a face lucrurile perfecte, dar eu știu că numai așa pot ajunge la performanță.
Numai prin muncă multă se poate ajunge la autodepășire și la obținerea unor rezultate extraordinare.
Pentru că am crescut pe scenă, am învățat de mică să-mi port singură de grijă, să știu exact ce trebuie să fac și cum să fac un show perfect.
Arhiva
// 12 februarie 2015
Îmi plac micile cadouri
Mă bucură foarte mult cadourile fără motiv. Cadouri mici. Atenții.
Arhiva
// 11 februarie 2015
Vă spun TOP 3 secrete de studio
Recunosc, sunt un mare „Studio Lover”. Îmi place să petrec timp cu obiectele de aici, ca și cum ar fi prietenii mei cei mai buni. Când am cu cine lucra, uit de timp și de foame… și de tot. Dar când sunt în așteptarea cuiva cu care am treabă în studio, îmi las imaginația să umple timpul.
Nu vorbesc cu microfoanele, nu încă! :). Dar iată 3 lucruri pe care le fac în studio când nu e nimeni prin preajmă:
Arhiva
// 9 februarie 2015
Ce am învățat despre iubire?
Arhiva
// 9 februarie 2015
La mulți ani, Răzvan și Dani!
Zilele trecute am fost la aniversarea celor 7 ani de „Neatza cu Răzvan și Dani”!
Arhiva
// 9 februarie 2015
În studio, pregătesc surpriza.
Încep ziua de luni în forza, dar veselă.
Arhiva
// 6 februarie 2015
Cadoul de ziua mea
Săptămâna asta a fost ziua mea. Vă mulțumesc pentru toate urările pe care le-am primit de la voi.
Arhiva
// 3 februarie 2015
Doar pentru ZUTV.ro!
Bună! Numele meu este Corina!
Arhiva
// 3 februarie 2015
Asta e nebunia mea!
În fiecare dintre noi există câte o doză de nebunie, fie mai mare, fie mai mică, cert este că dacă o focusezi pe cariera ta, ai mai multe șanse să faci performanță.
Arhiva
// 2 februarie 2015
La ce duce pasiunea!
Mulți încearcă…. puțini reușesc.
Mulți sunt capabili, visează, își doresc, dar puțini sunt aceia care reușesc să fie în vârful piramidei.
Puțini sunt oamenii pe acest pământ care își găsesc cu adevărat un drum în viață, în care să se și simtă împliniți pe deplin.
Secretul lor constă în a-și găsi pasiunea în viață și a face o meserie din asta.
Totodată, motorul reușitei în orice ne propunem, cred că este combinația intre muncă și pasiune.
Nu cred că se poate doar cu muncă sau doar cu pasiune, ci trebuie să le ai pe amâdouă, iar atunci când îți place ceea ce faci, nu simți că muncești.
Mă simt foarte norocoasă să mă aflu printre acei puțini oameni care muncesc cu pasiune și care și-au găsit un drum în viață, plin de satisfacții emoționale.
Totodată eu cred că și satisfacțiile materiale vin atunci când tot ceea ce faci e cu dedicație și pasiune.
M-am întors din vacanță cu bateriile încărcate și cu dorința arzătoare de a face lucruri noi și frumoase.
Abia aștept să muncesc iar, cu aceeași pasiune imensă!
Arhiva
// 30 ianuarie 2015
Cat de tare e poza asta?
Îmi place stilul de viață sănătos. Mănânc ce trebuie, iar sportul nu lipsește din TO DO-ul zilnic.
Arhiva
// 30 ianuarie 2015
Echipa de shock! :))
Asta este gașca mea. Ei sunt prietenii mei, pe care îi iau peste tot după mine.
Arhiva
// 30 ianuarie 2015
Am facut-o dupa 3 ani.
Hello!
M-am trezit cu poftă de viață, deși cumva, fizic, sunt cam obosită. Am avut concert la Torino, după 3 ani de când nu am mai cântat în Italia. Că de obicei, publicul italian s-a manifestat liber și zgomotos, iar eu m-am simțit foarte bine pe scenă.
Cheers!
Arhiva
// 27 ianuarie 2015
It’s my birthday!
De ziua mea am primit cele mai frumoase cadouri.
Arhiva
// 26 ianuarie 2015
M-a obosit Aurica :))
De mult timp nu m-am mai distrat atât de tare. Aurica, dansatoarea mea, m-a chemat la cursurile ei de dans.
Arhiva
// 26 ianuarie 2015
Sunt mai bogată
Sunt mai bogată…
Averea mea începe să se măsoare în amintiri.
Târziu am învățat să trăiesc în prezent, nu în viitor sau trecut și că amintirile faptelor și momentelor care îți mângâie sufletul sunt cele mai de preț lucruri.
Și tot târziu am învățat că nu am cum să știu dacă îmi place sau nu o prăjitură până nu o încerc.
Cred că fiecare dintre noi are un loc în lumea asta în care se simte liniștit, împăcat și fericit.
Fie că e ceva familiar ca și curtea bunicii sau un alt loc special de pe acest pământ, cu toții ne adunăm, ne regăsim, și ne încărcăm bateriile într-un anumit spațiu.
Un astfel de loc pentru mine este insula Phi Phi. Poate liniștea apei cristaline, calmul și comportamentul umil al „băstinașilor”, sau peisajul zdrobitor de frumos, m-au făcut să găsesc o pace interioară cum nu am mai avut.
Am călătorit în multe locuri pe acest pământ, dar frumuseți naturale ca aici nu am văzut nicăieri. Parcă e paradisul pe pământ.
Și pentru prima oară am descoperit universul minunat al oceanului și am făcut scufundări.
Nu vă pot descrie în cuvinte fericirea pe care am simțit-o când, in adâncurile apei, m-am văzut înconjurată de zeci de pestișori colorați în feluri în care poate că doar un pictor știe să îmbine culorile.
Acolo, în adâncuri, e un univers complet nou și fiecare incursiune în el mă face să apreciez și mai mult natura și minunile acestui pământ.
Plec acasă mai bogată decât am plecat, plec cu amintiri pe care nu le voi pierde vreodată și cu promisiunea că voi reveni.
Arhiva
// 22 ianuarie 2015
Vă îmbrățișez mult! Mai ales azi!
Happy National Hug Day, dragilor!
Arhiva
// 21 ianuarie 2015
Bine v-am găsit!
Mă bucur că ne citim și aici de acum încolo! Vreau să vă arăt niște poze recente!
Arhiva
// 20 ianuarie 2015
Iubesc Londra
Hello!
Arhiva
// 20 ianuarie 2015
Secretele tenului meu
Hello!
Zilele trecute am dat un interviu pentru o revistă de lifestyle, care mi-a solicitat niște tips&tricks de îngrijire a corpului. Mi-am dat seama încă o dată ce importante sunt reminderele în viața noastră, pentru că noi știm o grămadă de lucruri, dar uităm mereu de ele.
Arhiva
// 19 ianuarie 2015
Normalitate
Vacanța într-o altă țară, pentru mine, nu înseamnă numai schimbarea peisajului, ci și o cunoaștere și o descoperire a felului meu de a fi.
Învăț să fiu om normal, pentru că nu știu cum e să fiu un om cât se poate de obișnuit.
De ce? Pentru că sunt pe scenă de la 10 ani, iar la 12 am devenit cunoscută și astfel tot sistemul meu de valori e complet diferit.
Așadar, habar n-am cum e să mergi pe stradă și să nu întoarcă lumea capul șușotind.
În vacanțe am parte de o liniște necunoscută mie și pe care o descopăr și o învăț zi de zi fără nicio reținere.
Învăț să nu mai ies din cameră numai dichisită și aranjată, învăt să mă strecor în mulțime, să stau ore în șir într-un loc fără să fiu maimuța studiată de toată lumea, învăț să nu am rețineri afective în public, învăț să mă exteriorizez fără să-mi fie teamă că sunt judecată.
Și da, îmi place să nu folosesc tacâmurile când mănânc :)) fără să-mi fie frică de faptul că poate apar în nu știu ce ziar.
Îmi place să descopăr, îmi place să-mi îmbogățesc personalitatea cu noi experiențe afective și îmi place să fiu cât se poate de normală și să mă bucur de ce îmi oferă viața.
Dar când mi se face dor de „Andreea Bălan”, mă întorc în România, fidelă întodeauna și orice s-ar întâmpla știu că „ea” este cel mai de preț lucru pe care-l am și nu voi renunța niciodată la tot ceea ce am creat.
Arhiva
// 16 ianuarie 2015
Am plecat în vacanță.
Sunt în aeroport.
Arhiva
// 14 ianuarie 2015
Cel mai frumos cadou
Astazi am primit un cadou neasteptat de la una dintre cele mai bune prietene: un tablou desenat, inspirat din cea mai recenta sedinta foto pe care am avut-o.
Arhiva
// 13 ianuarie 2015
Mai du-te, bă, la biserică!
Sunt convins că peste jumătate din public nu știe piesa asta. O altă jumătate din jumătatea rămasă nu a văzut clipul…