Reclamă

blog

#mainspira muntele în orice anotimp.
Arhiva
// 5 august 2014

#mainspira muntele în orice anotimp.

Nu îmi pot explica legătura mea cu muntele, însă nu mă simt nicăieri mai bine și mai liberă ca la munte.
Reclamă
Am primit cel mai tare cadou!
Arhiva
// 1 august 2014

Am primit cel mai tare cadou!

Cum să mă simt mai bine de atât la un party? Ziua mea a venit de data asta cu un colaj special cu urări de toate felurile de la fani, shoturi de Tequila (of course), plus lucrurile pe care le iubesc…
Cu ce să mă îmbrac?
Arhiva
// 1 august 2014

Cu ce să mă îmbrac?

#mainspira diminețile acelea în care habar nu am cu ce să mă îmbrac, iar corpul alege fără să îi comand eu absolut nimic, cele mai lejere haine din dulap.
E ziua meaaaa!
Arhiva
// 31 iulie 2014

E ziua meaaaa!

Reclamă
Îmi place machiajul cât mai natural.
Arhiva
// 31 iulie 2014

Îmi place machiajul cât mai natural.

Uneori mi-aș dori să nu trebuiască să port machiaj deloc la filmări sau ședințe foto, însă experiența m-a învățat că pe aparatul foto totul pare mai fad și atunci e nevoie să fie machiajul un pic mai accentuat ca să „treacă” dincolo de imagine.
Oaza mea de liniște.
Arhiva
// 30 iulie 2014

Oaza mea de liniște.

Părinții mei au o grădină superbă, de altfel, pe parcursul anilor în care s-a construit casa, atenția lor a fost concentrată în primul rând pe gradină.
Bătaie pe apă.
Arhiva
// 30 iulie 2014

Bătaie pe apă.

După câteva ture pe munte am obosit și am avut nevoie de hidratare.
Fila 1 de jurnal.
Arhiva
// 29 iulie 2014

Fila 1 de jurnal.

I’m in Herculane, b***h!
Arhiva
// 29 iulie 2014

I’m in Herculane, b***h!

Grătar, piscină, plimbări pe munte…
În autobuz, spre mare.
Arhiva
// 29 iulie 2014

În autobuz, spre mare.

Bună dimineața, MAXIMERS!
Moftul meu de copil.
Arhiva
// 29 iulie 2014

Moftul meu de copil.

În liceu, mi-am dorit cea mai flashy cameră dintre toate câte erau posibile.
Noi impunem moda la Mamaia :))
Arhiva
// 28 iulie 2014

Noi impunem moda la Mamaia :))

Moda la plajă, în Mamaia, marca Nicole Cherry și Criss, care e cea mai bună prietenă a mea!  ❤️
Am găsit băiatul perfect!
Arhiva
// 28 iulie 2014

Am găsit băiatul perfect!

Hmm… Cred că e combinația ideală.
La karting…
Arhiva
// 28 iulie 2014

La karting…

Hello #Maximers! Bogdan vă salută de la karting și vă urează o săptămână perfectă !!! ☀️ Săptămâna asta vă pregătim ceva frumos ! #WeAreMaxim
Tineret la Herculane! :))
Arhiva
// 28 iulie 2014

Tineret la Herculane! :))

Cumpărături și iar cumpărături, doar că de data asta facem plinul pentru vacanță.
Cu vaporașul, pe mare !!!
Arhiva
// 25 iulie 2014

Cu vaporașul, pe mare !!!

M-am luptat și cu o albinuță, care nu voia să mai plece de pe mine.
#mainspira prieteniile adevărate
Arhiva
// 25 iulie 2014

#mainspira prieteniile adevărate

Am crescut cu Daf, brac germanul copilăriei mele.
Uite d-aia e vara mea!
Arhiva
// 24 iulie 2014

Uite d-aia e vara mea!

Nu s-au pus cu Tequila! Muhahaha!
Arhiva
// 24 iulie 2014

Nu s-au pus cu Tequila! Muhahaha!

Știu că ni se spune de multe ori să „fim oameni serioși”, dar nu ne stă în caracter. 
Vatra Dornei a fost MAXIMĂ!
Arhiva
// 24 iulie 2014

Vatra Dornei a fost MAXIMĂ!

Ne-am simțit MAXIM la concertul de la Vatra Dornei!!!
Legătura dintre flori și ziar.
Arhiva
// 24 iulie 2014

Legătura dintre flori și ziar.

Orice fată adoră să primească flori.
Fapta noastră bună.
Arhiva
// 22 iulie 2014

Fapta noastră bună.

Nick a găsit ieri pe stradă un porumbel lovit care nu putea să meargă sau să zboare.
Poză de pe drum. Suntem obosiți.
Arhiva
// 22 iulie 2014

Poză de pe drum. Suntem obosiți.

Liniște „Maximă” în drum spre concertul de la Câmpeni.
#mainspira designul interior.
Arhiva
// 22 iulie 2014

#mainspira designul interior.

 #mainspira tot ce tine de design interior.
Vreau un Grammy.
Arhiva
// 21 iulie 2014

Vreau un Grammy.

Marele meu vis este să câștig un Grammy, în cel mai scurt timp.
Drive-in shopping :))
Arhiva
// 21 iulie 2014

Drive-in shopping :))

Ne-am întors în Craiova și ne-a revenit pofta de shopping.
#mainspira toamna.
Arhiva
// 21 iulie 2014

#mainspira toamna.

 #mainspira toamna, mi se pare că atunci dragostea e mai profundă.
#mainspira spațiile mici.
Arhiva
// 17 iulie 2014

#mainspira spațiile mici.

 #mainspira spațiile mici, redecorate cu plăcere, care devin cele mai încăpătoare camere și cele mai cosy ever!
Matinali și în vacanță!
Arhiva
// 17 iulie 2014

Matinali și în vacanță!

Am luat trenul de 05:00 și ne-am îndreptat direct către București pentru noile provocări.
Din studio.
Arhiva
// 17 iulie 2014

Din studio.

#MAXIMERS, ne apucăm de treabă în studio!
LA MULTI ANI nouă!
Arhiva
// 16 iulie 2014

LA MULTI ANI nouă!

Ieri, pe 15 iulie, Maxim a împlinit un an. Spuneti-ne LA MULTI AAANI! 
Group-selfie! Yaaay!
Arhiva
// 16 iulie 2014

Group-selfie! Yaaay!

 Am plecat spre București și vă salutam cu… un #selfie în patru!  
#mainspira romantismul.
Arhiva
// 16 iulie 2014

#mainspira romantismul.

 #mainspira romantismul în orașele potrivite, apusul și bujorii (în obrăjori).
Iubesc viața de turneu.
Arhiva
// 15 iulie 2014

Iubesc viața de turneu.

„VARA MEA” s-a cântat și la Piatra Neamț.
Cuvinte de mimat.
Arhiva
// 15 iulie 2014

Cuvinte de mimat.

Am terminat de filmat încă un episod cu „Mima challenge”.
Timișoara e acasă.
Arhiva
// 15 iulie 2014

Timișoara e acasă.

Marcus a fost la Timișoara zilele astea.
#mainspira hainele negre
Arhiva
// 14 iulie 2014

#mainspira hainele negre

#mainspira hainele negre, cu tăieturi drepte, masculine.
Poza cu Mohombi
Arhiva
// 14 iulie 2014

Poza cu Mohombi

Alături de Mohombi, un artist supeeer talentat, pe care l-am cunoscut astăzi! ❤️
3 x DA!
Arhiva
// 14 iulie 2014

3 x DA!

Ieri l-am susținut pe Ufuk în stilul nostru. Glume peste glume și momente amuzante.
Viața de turneu.
Arhiva
// 11 iulie 2014

Viața de turneu.

Motivația mea, pentru a continua și reuși, este publicul.
Hai cu X Factor-ul!
Arhiva
// 11 iulie 2014

Hai cu X Factor-ul!

Azi ne susținem prietenul la X Factor.
Uite peste cine am dat…
Arhiva
// 11 iulie 2014

Uite peste cine am dat…

Salutare #MAXIMERS, Ne-am întâlnit cu prietena și colega noastră Sore pe plaja din Costinești!! #WeAreMaxim
#mainspira hainele vintage.
Arhiva
// 11 iulie 2014

#mainspira hainele vintage.

 #mainspira hainele vintage, moșteniri din familie sau descoperiri în magazine vechi. O salopetă vintage din jeans will always do the magic. Iar geanta de rafie este must have-ul verii, if u ask me.
Cineva m-a cerut afară. De ce nu m-ai auzit / văzut / citit săptămâna asta…
Arhiva
// 11 iulie 2014

Cineva m-a cerut afară. De ce nu m-ai auzit / văzut / citit săptămâna asta…

Când am dormit 2 ore pe noapte, câte 5 zile la rând, nu m-am cerut afară. Pentru că pasiunea mistuie oboseala. Când am avut de lansat o televizune, de organizat primele premii muzicale relevante și necontroversate din România, de trezit România cu radioul și de spus ”noapte bună, copii, lăsați părinții să facă prostii” la televizor, toate în același timp, nu m-am plâns. Și nici nu m-am cerut afară. Pentru că inima conduce mintea. Iar mintea domină corpul.  Când am alergat de unul singur 2000 de km ca să spun în 24 de ore  ”Bună seara, Moldova!”,  ”Servus, Ardeal” și ”Câți olteni sunteți aici, muică!!!”, nu m-am cerut afară. Mândria de a întâlni oameni nemaivăzuți e mai plăcută decât leneveala de duminică dimineață din patul de acasă. Chiar dacă pielea ta începe să miroasă incert a minisăpunuri de hotel, nicidecum a gelul de duș de acasă.  Când stai 7 ore pe scenă în fața unui stadion plin, poate să-ți spună cine ce-o vrea, doar n-o să te ceri afară…?!? Dormi câteva ore, fugi în Capitală și abia aștepți dimineața de luni să descrii țării întregi senzația ”Aia”. Adrenalina bate instinctul de autoconservare.  Te simți liber. Tu-Adultul faci exact ce ai visat demult Tu-Copilul. Nu calculezi drumurile în kilometri, ci destinațiile în zâmbete. Îneci dezamăgirile într-o lacrimă și scufunzi victoriile în golurile din stomac.  Nu mai ai 23 de ani ca acum 10 ani când ai început să faci matinal la radio, nici 26 ca acum 7 ani când începea primul sezon ”Răi, da’ buni”, dar nu ai cum să realizezi asta. Tu nu ai calculat niciodată anii ăstia în ani, ci în vise. Și, atunci, cum să te ceri afară?!? Există, însă, ascuns în tine, un ceas care ține tot acest calcul. Un mecanism ”perpetual”, de precizia unui tourbillon elvetian, care măsoară tot ceea ce ție ți se pare neimportant și trecător. Se numește corpul tău. Pe care credeam că sufletul și mintea îl pot controla. Dar, în definitiv, nu-l pot birui. Sufletul poate ieși învingător din bătăliile cu trupul. Mintea poate câștiga lupte cu el. Dar, asta e Marea Regulă a Timpului, la final, corpul câștigă războiul. Poate că la asta se referea și vorba ”Timpul le rezolva pe toate…” Așa mi s-a întamplat mie luni dimineața. Mai aveam 4 săptămâni până la vacanța de vară. Când m-am trezit să plec la radio, corpul a zis, pur și simplu: ”Nu!”. Seara am îndrăznit să-l contrazic și am plecat la emisia de la TV. Am terminat-o cu frisoane, antinflamatoare, așternuturi ude. Și a urmat încă o dimineață în care corpul s-a împotrivit rutinei de 10 ani.  Marți seara am fost atât de impertinent încât m-am ridicat iar din pat și am plecat la emisiune. Corpul mi-a dat din nou o palmă și m-a proiectat iar la orizontală. De data asta, neiertător. Cu ambulanța chemată în miezul nopții, tratament injectabil, radiografii, recomandare fermă de repaos și respectare strictă a medicației.  Asta e motivul pentru care săptămâna asta am avut cea mai lungă absență nedorită de la radio și tv. Trupul meu m-a cerut afară. Și m-a băgat în ședință. M-a făcut să înțeleg orice mecanism e ”perpetual” atâta timp cât nu-i stricăm noi rotițele.  Îmi cer scuze vouă pentru absență, le mulțumesc colegilor și prietenilor mei pentru că mă completează prin prezență și îmi pare rău că în ultimele zile nu am mai răspuns cu complezență la unele cereri venite cu insistență.  Și chiar dacă trupul meu a cerut un ”timeout” în locul meu, nimic nu îmi poate schimba credința că pasiunea e mai presus decât orice. Poate că Bukowski a exagerat puțin când a scris: ”Find what you love and let it kill you”. Cred că Zadig al lui Voltaire a definit mai bine sensul vieții: ”Pasiunile sunt vânturile care umflă pânzele corabiei, uneori o mai scufundă, dar fără ele corabia nu ar putea merge.”  Pe curând,  Mihai Morar P.S.: Dacă încă nu te-am plictisit, atunci îți multumesc că vei da play la cântecul de mai jos. Mult mai înțelept decât orice aș fi putut eu scrie. Îți va face bine. Asta știu sigur. 
Atât de bine s-a refăcut Marcus incât…
Arhiva
// 10 iulie 2014

Atât de bine s-a refăcut Marcus incât…

În trupa Maxim, exercițiile fizice sunt importante 
Gata de filmări!
Arhiva
// 10 iulie 2014

Gata de filmări!

Gata de filmări.
#mainspira curentul eclectic.
Arhiva
// 10 iulie 2014

#mainspira curentul eclectic.

#mainspira curentul eclectic. Culori vibrante pentru decorațiuni interioare, mix între nou și vechi, fără o ordine aparentă.
#mainspira filmele care mă pun pe gânduri
Arhiva
// 9 iulie 2014

#mainspira filmele care mă pun pe gânduri

 #mainspira filmele care mă pun pe gânduri, actorii talentați și iubirea.
S.U.A., baby!
Arhiva
// 9 iulie 2014

S.U.A., baby!

Cel mai bun ceai ever! Eu și Aurica ne declarăm fane înrăite. Este o băutură adusă din SUA și o recomand, acum, în zilele toride.
×