Mă întreabă multe persoane cum compun piesele, mai ales cele triste sau nostalgice, dacă sunt eu trist când compun, sau am trecut prin situațiile descrise în piese, pentru a putea scrie despre ele.

Mai întâi de toate vreau să spun că nu am avut nevoie niciodată să fiu trist ca să pot scrie o piesă tristă. Este adevărat că ușa către inspirație se deschide mai ușor când simți pe pielea ta unele situații, însă artiștii în general sunt firi empatice și se pot pune în anumite situatii sau își pot imagina sentimente.

În "Dansăm" am vrut să amintesc de felul în care uneori, din frica de a spune "adio", ne ascundem problemele față de partenerii noștri și chiar față de noi înșine. Astfel ajungem să ne pierdem pe noi, să pierdem ceea ce ne-a unit! Din frica de a nu rămâne singuri, de a nu pierde ceva ce uneori e de mult pierdut, ignorăm problemele, ne uităm pur și simplu în altă direcție!. Eu am văzut dansul aici atât ca pe un mijloc de a uita de probleme, cât și ca pe o eliberare, la final, un divorț față de un prezent care refuză să mă facă fericit! Prin urmare, dați play la muzică și uitați de probleme!

Dansăm, dansăm ca să uităm!