Reclamă
prietena ta
Arhiva
// 13 decembrie 2016
Mai buni (nu doar de Crăciun)
Că tot s-a așternut zăpada peste noi (cel puțin în București) am intrat oficial în starea de sărbători. Încă puțin și vine Crăciunul, iar eu, ca de obicei, am de gând să merg acasă la ai mei, în Pitești, să petrecem sărbătorile împreună.
Reclamă
Arhiva
// 1 decembrie 2016
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!
Un om înțelept spunea odată „Nu vă întrebaţi ce poate face ţara pentru voi, întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru ţară.” Fostul președinte american, J. F. Kennedy, a rostit această frază devenită celebră, în timpul discursului său de investire. Pentru că sărbătorim și noi ziua de 1 decembrie, Ziua Națională a României, mi-au venit în minte aceste cuvinte. Cred că este adevărat, cred că nu ar trebui să ne întrebăm ce poate face România pentru noi, ci ce puteam face noi pentru a schimba în bine țara în care trăim.
Arhiva
// 11 noiembrie 2016
Cum am compus 100 de aventuri
Piesa lui Nadir, ‘100 de aventuri’, are o poveste mai interesantă. Ca producător muzical, de obicei compun cum simt, cum am inspirație, apoi văd ce piesă iese și cărui artist i s-ar potrivi. Asta dacă nu cumva am compus-o special pentru un artist anume.
Arhiva
// 26 octombrie 2016
Top 3 covers la „Ochii ăia verzi”
Pentru că primesc multe mesaje cu diverse cover-uri la piesele mele, m-am decis să îi promovez pe cei care aspiră la o carieră în lumea muzicală. Apreciez munca și pasiunea pentru muzică, astfel încât voi dedica această postare celor care au câștigat concursul de cover-uri organizat pe pagina mea de Facebook. Vreau să vă spun că am apreciat toate interpretările trimise de voi și că dacă nu ați intrat în acest top, nu înseamnă că nu aveți potential. Continuați să munciți pentru visul vostru și veți ajunge unde vă doriți.
Reclamă
Arhiva
// 12 octombrie 2016
Gânduri despre muzică și ”Ochii ăia verzi”
Întotdeauna am fost de părere că muzica este un izvor nesecat de pozitivitate și că ne poate salva sufletele, deoarece muzica şi dragostea merg mână în mână până când se contopesc. Folosesc cuvintele astea mari, precum faptul că muzica ne poate salva sufletele, pentru că eu cred cu tărie asta.
Arhiva
// 31 august 2016
TOP 13 cele mai frumoase piese despre prietenie
Viața n-ar fi la fel de frumoasă dacă n-am avea alături de noi prieteni. Ei te fac să râd, ei sunt acolo când ești trist, se bucură alături de tine și te scot din belele.
Arhiva
// 19 august 2016
Playlist de sfârșit de vară
Încă o dată vara a trecut pe nesimțite, dar rămânem cu amintirile frumoase până vara viitoare, nu? ☺
Arhiva
// 8 august 2016
Vara în citate
„Dacă o noapte de iunie ar putea vorbi, probabil că s-ar lăuda că ea a inventat dragostea.” Bern Williams
Arhiva
// 25 iulie 2016
9 melodii românești pe care să le asculți dacă te-a înșelat iubi
Ok, știm că nimănui nu-i e ușor să treacă peste o despărțire, dar muzica poate vindeca sufletele rănite. Te-a înșelat iubita? Las-o… să zboare! Ți-a pus coarne iubitul? Îl poți întreba ”Ce are ea?”
VIDEO: Liviu Teodorescu a făcut cel mai tare cover după ”Acele” de la Carla’s Dreams
Arhiva
// 19 iulie 2016
Peripeții la filmarea videoclipului ‘Spune tu’
Acum două weekend-uri am filmat videoclipul pentru noul meu single, “Spune tu”, într-o superbă locație din Snagov, de inspirație toscană, acolo unde colegii și prietenii de la Famous Production mi-au organizat și petrecerea surpriză anul acesta de ziua mea.
Arhiva
// 8 iulie 2016
3 lucruri indispensabile în viața mea
Pianul – cel mai de preț obiect pe care îl dețin. Este ”prietenul” meu de nădejde: mă relaxează, mă calmează atunci când sunt nervos sau supărat și mai ales, la pian compun toate piesele Famous Production. Mama este cea care m-a învățat să cânt la pian și de atunci acest instrument este nelipsit din viața mea.
Arhiva
// 27 iunie 2016
Un nou single Morandi
Mulți dintre voi se întreabă, sau ne întreabă, pe mine și pe Marius Moga când mai lansăm o nouă piesă Morandi. Într-adevăr, de un an, de la colaborarea cu Inna (clipul AICI) nu am mai lansat nimic, din lipsă de timp. Atât eu cât și Marius, avem multe alte proiecte de care ne ocupăm și am cam amânat momentul lansării unui nou single.
Arhiva
// 14 iunie 2016
6 ore în traseu pe munte – Lacul Gâlcescu
Mi-am petrecut weekend-ul acesta la munte, în Obarsia Lotrului și sâmbătă am făcut un traseu, am urcat către Lacul Gâlcescu. Sincer, cu greu am reuşit să aleg din zecile de poze făcute pe traseu, pentru a le posta aici, şi nu pot decât să vă spun că e de 1000 de ori mai frumos peisajul în realitate.
Arhiva
// 8 iunie 2016
Amintiri din copilărie: basmul preferat
Pentru că tot a fost ziua copilului recent, m-am gândit să povestesc puțin despre basmul preferat al copilăriei. Basmele pe care ni le citesc părinții înainte de culcare sunt unele dintre cele mai frumoase amintiri ale copilăriei. Recunosc, sunt de modă veche, indiferent câte gadget-uri și jucării se vor inventa în viitorul apropiat, eu când voi avea un copil îi voi citi povești înainte de culcare. ☺
Arhiva
// 1 iunie 2016
Pe scenă, lângă Andrei, nepoțelul meu!
Anul trecut, în cadrul unei filmări de making of pentru piesa ”Visător”, vorbeam despre piesă avându-l alături pe nepoțelul meu, Andrei. La un moment dat, el spune că atunci când se face mare vrea să cânte pe scenă cu ”ucu” (Unchiul, adică eu ☺ ). Se pare că nu a fost nevoie să aștepte până ”se face mare”, ci a urcat pe scenă cu mine la Forza Zu. Momentul ”Visător” a fost unul special pentru mine, atât pentru că el a urcat pe scenă cu mine, cât și pentru că am fost înconjurat de copii care au umplut scena cu energia și inocența lor. Le mulțumesc pe această cale tuturor copiilor de la ansamblul ”Românașul” pentru că au fost alături de mine.
Arhiva
// 19 mai 2016
Top 8 piese românești pe care să le asculți după o despărțire
Ok, știm că nimănui nu-i e ușor să treacă peste o despărțire, dar muzica poate vindeca sufletele rănite. Te-a părăsit, înșelat sau ai ales tu să puneți punct? Avem câte o piesă pentru fiecare situație.
VIDEO: Grasu XXL și Guess Who și-au făcut încălzirea pentru Forza ZU. AMR 2 zile!
Arhiva
// 18 mai 2016
From Russia with love
Cred că am fost în Rusia de câteva sute de ori și am văzut orașe, locuri pe care chiar mulți dintre ruși nu o să le vadă vreodată și asta pentru că țara asta e imensă!
Arhiva
// 10 mai 2016
Sărbătorile se petrec în familie
Anul acesta de Paști am tot văzut poze în news-feed-ul meu de Facebook cu oameni care au petrecut sărbătorile la mare sau prin cluburi. Poate sunt eu de modă veche, însă nu pot lipsi de Paște sau de Crăciun de acasă!
Arhiva
// 25 aprilie 2016
Zic alo, alo, am lansat o nouă piesă
Zic alo, alo, am lansat o nouă piesă
Pe finalul săptămânii trecute am lansat o nouă piesă, ”Calc pe suflete”, cea despre care vă povesteam într-o postare anterioară. Azi dimineață s-a auzit în premieră live la Radio ZU.
Arhiva
// 14 aprilie 2016
De ce piesele mele sunt despre dragoste
Citeam recent un articol despre un obicei frumos pe care îl au new-yorkezii: în fiecare an, în luna aprilie, mai mulți oameni se adună în Central Park și recită sonetele de dragoste ale lui Shakespeare. Și m-am gândit cât de importantă este tema iubirii pentru noi toți, câtă fascinație exercită asupra noastră. Este tema preferată deopotrivă de scriitori și muzicieni: s-au scris și s-au compus milioane de melodii, povești, poezii, romane despre iubire. Și cu toate acestea, subiectul nu este niciodată epuizat: ne atrage pe toți cei care compunem cu forța unui magnet. Inclusiv piesele mele sunt majoritatea despre dragoste.
Arhiva
// 29 martie 2016
Ce mă enervează cel mai tare la oameni
De multe ori mă gândesc că tolerăm și apreciem oamenii în funcție de defectele lor și nu de calități. În sensul că sunt defecte peste care chiar nu poți trece la o persoană, oricâte calități în plus ar avea persoana respectivă. Prin urmare, cele mai reușite relații le avem cu oamenii cărora le putem suporta mai ușor defectele.
Arhiva
// 23 martie 2016
În curând… „Calc pe suflete”
Nu vă speriați, nu o să calc pe suflete în curând, însă voi lansa o nouă piesă: Calc pe suflete. :)))
Arhiva
// 11 martie 2016
Impresii după Eurovision
Îmi aduc aminte, când eram mici, cum ne înghesuiam toți pe o canapea și deschideam televizorul direct pe TVR atunci când începea Eurovisionul… Între timp, acest concurs și-a pierdut farmecul pentru mulți dintre noi, eu am ajuns să cred că la selecția noastră națională veneau numai artiști pe care îi vedeai doar cu ocazia Eurovisionului, în rest nu erau implicați în industria muzicală românească, nu îi vedeai pe TV sau nu îi auzeai la radio!
Arhiva
// 4 martie 2016
Eurovision 2016
Ieri am plecat către Baia Mare, locul unde se ține anul acesta Selecția Națională Eurovision. Vă spun sincer că mă simt onorat de faptul că am fost invitat să fac parte din juriu. Am fost chemat să aduc un aer proapspăt și nou acestui concurs și am făcut și fac tot posibilul ca noul să fie o prioritate în concurs!
Arhiva
// 23 februarie 2016
Dacă nu aș fi fost muzician, aș fi fost…
Recent am fost întrebat în cadrul unui interviu ce aș fi făcut dacă nu aș fi fost muzician. Iar asta mi-a dat de gândit, am realizat că aș fi făcut tot ceva creativ.
Arhiva
// 26 ianuarie 2016
Vacanța mea
Se spune că frumusețea stă în călătorie, nu în destinație…că drumul spre locul unde vrei să ajungi e mai important decât locul în sine. Ei bine, la mine și prietenii alături de care am fost în vacanță a fost exact invers! 🙂 Am avut 4 zboruri spre Koh Samui, una dintre insulele unde am stat în Thailanda, iar din 4 zboruri, toate au fost cu peripeții! Am avut parte de turbulențe, unele destul de violente, de avioane care s-au întors de unde au plecat (cu noi in ele ☺)) din cauza unor defecțiuni, de oboseală cronică și somn pe scaune de plastic.
Arhiva
// 19 ianuarie 2016
Un film genial – Whiplash
M-am tot ținut să scriu despre filmul ăsta pentru că mi-a plăcut mult…
Arhiva
// 8 ianuarie 2016
Bine-ai venit, 2016!
Vă transmit salutări călduroase din concediu!
Arhiva
// 14 decembrie 2015
Muzica e cheia care deschide poarta sufletului
Mă gândeam zilele acestea la cât de mult înseamnă muzica pentru mine și de fapt cât de mult contează pentru noi toți. Chiar cred că muzica poate să schimbe vieți, să trezească sufletele, să le facă să simtă și să vibreze laolaltă. Muzica ne aduce împreună, ne face să simțim la fel.
Arhiva
// 3 decembrie 2015
Luna sărbătorilor, luna colindelor
A trecut 1 decembrie şi uite că am intrat oficial în luna sărbătorilor, care pentru mine este un moment special din an, în care încerc să petrec cât mai mult timp alături de familie. Sau să mă plimb pe stradă, să văd oraşul în straiele de sărbătoare, copiii care se bucură de atmosfera alături de părinţi; bunici ţinându-se de mâna şi plimbându-se pe străzile frumos luminate.
Arhiva
// 3 decembrie 2015
ASCULTĂ: Randi – Dansăm (Shandree Remix)
Randi a lansat „Dansăm” în urmă cu aproximativ două săptămâni. Videoclipul piesei a fost văzut de atunci de aproape trei milioane de ori, iar acum single-ul a primit un remix beton.
RANDI A SCRIS PE BLOG-UL LUI DE PE ZUTV.ro DESPRE „DANSĂM”!
Arhiva
// 24 noiembrie 2015
VIDEO: Randi a făcut pe toată lumea să danseze la Morning ZU. A cântat live cel mai nou single al său
A trecut o săptămână de când Randi a lansat cel mai nou single al său, „Dansăm”. De atunci videoclipul piesei de pe YouTube a făcut ca oamenii să danseze de aproape un milion de ori mai mult ca înainte. În această dimineață, Randi a fost prezent la Morning ZU pentru a cânta live single-ul.
VEZI AICI VIDEOCLIPUL PIESEI „DANSĂM”
Arhiva
// 19 noiembrie 2015
Gânduri despre ”Dansăm”
Mă întreabă multe persoane cum compun piesele, mai ales cele triste sau nostalgice, dacă sunt eu trist când compun, sau am trecut prin situațiile descrise în piese, pentru a putea scrie despre ele.
Arhiva
// 18 noiembrie 2015
VIDEO: Poliţia Muzicii l-a „anchetat” pe Randi. Uite ce a descoperit!
Poliţia Muzicii l-a „anchetat” pe Randi în cel mai nou episod, dar de data aceasta ţinta nu a fost pusă pe artist. Sebastian Coţofană a simţit nevoia să lămurească o dată pentru totdeauna cum stau lucrurile cu „Prietena Ta” şi varianta din limba rusă a piesei.
VIDEOCLIP NOU: Randi – Dansăm
Arhiva
// 29 octombrie 2015
Inspirația pentru piesa „Până vara viitoare”
Pentru compoziția piesei ‚Până vara viitoare’ meritul este în primul rând al lui Georgian Mărgărit, care a venit cu linia pentru piesă, pe care am modificat-o ușor după ce am făcut negativul. Georgian a venit într-o zi la studio și mi-a arătat mai multe idei de piese, iar după câteva zile m-am trezit că tot fredonam refrenul de la ‚Până vara viitoare’, mi-a rămas în cap.
Arhiva
// 20 octombrie 2015
VIDEO: Randi lansează o piesă nouă! Aşa arată videoclipul!
Ultimele trei piese lansate de Randi au devenit hit într-un timp extrem de scurt. Totul a început cu „Prietena Ta” şi a continuat cu „Visător” şi colaborarea cu Jo pentru „Până Vara Viitoare”.
BLOG ZUTV.RO: AŞA ŞI-A ALES RANDI NUMELE DE SCENĂ
Arhiva
// 19 octombrie 2015
Cum mi-am ales numele de scenă
Numele ‚Randi’ a fost ales într-o clipă de inspirație pe care am avut-o stând la discuții cu Marius Moga. Ne gândeam pe vremea când am pus bazele proiectului Morandi, ce nume să punem unui proiect muzical care în faza de început ar trebui să ne ascundă identitatea.
Arhiva
// 30 septembrie 2015
Primul premiu din cariera mea muzicală
Că tot am fost recent nominalizat la EMA la Best Romanian Act, mi-am adus aminte de primul premiu din cariera mea muzicală.
Arhiva
// 27 septembrie 2015
VIDEO NOU: OMG! Jo cântă „Prietena Ta”, a lui Randi
Jo şi Randi au făcut furori anul ăsta cu hitul „Până vara viitoare” şi nu e exclus să mai vedem colaborări între ei. Până atunci, uite ce fac ei la repetiţii. Şi ascultă cum cântă Jo „Prietena Ta”.
Randi ne-a spus pe StarBlog-ul de pe ZUTV.RO cum a compus Prietena Ta
Arhiva
// 24 septembrie 2015
Piesa pe care mi-aș fi dorit să o compun
Recent vorbeam cu o colegă, care mai în glumă, mai în serios m-a întrebat ce piesă celebră mi-aș dori să o fi compus eu… Și m-a pus pe gânduri.
Arhiva
// 18 septembrie 2015
VIDEO: AŞA sună „Prietena Ta” în limba rusă. Un cântăreţ i-a copiat hitul lui Randi!
Randi a dat lovitura în 2014 cu piesa „Prietena Ta”, una care va rămâne cu siguranţă în istoria muzicii româneşti. Single-ul de peste 20 de milioane de vizualizări nu a făcut senzaţie doar în România şi a ajuns şi la urechile artiştilor din străinătate. Un cântăreţ din Rusia a fost atât de impresionat de „Prietena Ta” încât a lansat o piesă identică.
Randi a povestit pe #StarBlog cum a compus „Visător”
Arhiva
// 17 septembrie 2015
Cum am compus Visător
Dacă în postarea anterioară vă povesteam despre cum am compus „Prietena ta”, a venit momentul să vorbesc despre piesa „Visător”, o piesă care este foarte aproape de sufletul meu.
VEZI ŞI: Cum am compus „Prietena Ta”
Arhiva
// 8 septembrie 2015
Cum am compus „Prietena Ta”
Sunt mulți oameni care mă întreabă cum mi-a venit ideea pentru piesa ‘Prietena ta’, care a fost procesul de creație. Eu de aproximativ 2 ani sunt singur și cred că în perioadele acestea în care nu ești într-o relație ai timp să observi mai bine lumea din jurul tău.
Arhiva
// 18 august 2015
Plăceri vinovate
Nu am multe plăceri vinovate pentru că am fost mereu un om echilibrat, fără excese. Însă una dintre plăcerile vinovate ar putea fi faptul că mă uit la filme mai mult decât ar trebui! Cand mă întorc seara de la lucru, aproape mereu dau drumul la câte un film sau serial. Îmi doresc mult să citesc când ajung acasă, însă pur și simplu nu mai pot să gândesc limpede după atâtea ore de studio și mă uit la un film ușor, pentru a mă relaxa și adormi mai ușor.
Arhiva
// 7 august 2015
Povestea primului concert Morandi
Nu o să pot uita vreodată primul concert Morandi, din cauza faptului că era să fie şi ultimul!
Să o luăm cu începutul: prin 2004, după ce am lansat ‘Love Me’, lumea se aprinsese tare de tot şi voia concerte cu „străinii” de la Morandi. A venit prima cerere de la un club din Braşov. Eu eram total străin de scenă muzicii uşoare pe vremea aceea şi nu ştiam ce înseamnă un show, un program de o ora. Ţin minte că trebuia să plecăm spre concert sâmbătă pe la 10 dimineaţa şi pe la 6 noi încă lucram la program, schimbam, mixam piesele… o dezorganizare care mă speria.
Arhiva
// 6 august 2015
VIDEO: Mircea Eremia a făcut un cover BETON pentru ”Prietena Ta”!
O melodie frumoasă devine cu atât mai specială cu cât are parte de un cover BETON. Melodia ”Prietena Ta”, pe care Randi, Uddi și Nadir au lansat-o anul trecut are parte acum de o interpretare specială.
Alina și Mircea Eremia au făcut făcut show la Morning ZU. Trebuie să-i auzi cum au cântat ”Stole The Show”!
Arhiva
// 4 august 2015
UNTOLD FESTIVAL
Patru zile de distracţie la intensitate maximă. Aşa aş descrie pe scurt experiența de la Untold, alături de o parte din prietenii mei şi din gaşca Famous Production.
Arhiva
// 28 iulie 2015
Primul concert
Primul concert de muzică uşoară la care am fost, din câte îmi amintesc, a fost şi unul la care am cântat cu trupa locală pe care o aveam. Ei bine, trupa asta locală era formată din Robert Dulica, Ropcea Andrei (pentru cine nu ştie, eu sunt ăla ☺) şi Andrei Maria Tiberiu (acum binecunoscutul Smiley)… trei prieteni- o trupa!
Arhiva
// 20 iulie 2015
Artistul meu preferat
Nu o să uit niciodată (și spun asta știind că memoria mea de lungă durată nu e sclipitoare) cum se punea fratele meu pe covor, în camera noastră și dădea din părul lui bogat pe muzica celor de la Manonwar, Metallica sau Sepultura.