Do Not Sell My Personal Information
Home // Știri din muzică // Calendarul lansărilor din vara 2023. Ce melodii să nu ratezi anul acesta

Calendarul lansărilor din vara 2023. Ce melodii să nu ratezi anul acesta

Calendarul lansărilor 2023 arată că vom avea multe lansări și evenimente de neratat. În lunile care au trecut am avut melodii noi de la artiști precum Taylor Swift, Kelly Clarkson, Arlo Parks, Foo Fighters, King Krule, PJ Harvey, Kaytraminé, Dolly Parton, Lucinda Williams, Squid, Killer Mike, Nation of Language, Julie Byrne.

Andreea Moldoveanu
Publicat: 3 august 2023, 12:33
Actualizat: 12 septembrie 2023, 14:32
Taylor Swift și-a lansat albumul Speak Now(Taylor’s Version) pe 7 iulie 2023. / Getty Images

În luna august am avut multe surprize plăcute de la Miles Kane, Girl Ray, Mikaela Davis, Skindred, Tom Speight și Jungle. Dacă credeai că vara este pe sfârșite, nu este așa din punct de vedere al lansărilor care vor avea loc în perioada următoare.

Iată mai jos o listă a lansărilor care vor avea loc în următoarea perioadă:

În august sunt programate multe lansări. Iar a doua jumătate a lunii promite piese de neuitat. Joyner Lucas spune clar și răspicat „Not Now, I’m Busy”. Iar Willie J Healey ne va încânta cu a sa piesă, „Bunny”.

Dizzy pregătește lansarea albumului cu același nume pentru data de 18 august. Pe 30 august se pregătește lansarea albumului “Ends&Begins” a lui Labrinth, care promite să nu-și dezamăgească fanii.

Acesta este calendarul lansărilor din august 2023:

4 august

  • Miles Kane – One Man Band
  • Girl Ray – Prestige
  • Mikaela Davis – And Southern Star
  • Skindred – Smile

11 august

  • Tom Speight – Love & Light
  • Jungle – Volcano

18 august

  • Joyner Lucas – Not Now, I’m Busy
  • Dizzy – Dizzy
  • Madsen – Hollywood

25 august

  • Hot Milk – A Call To The Void A CALL TO THE VOID
  • Willie J Healey – Bunny

30 august

  • Labrinth – Ends & Begins

Cu siguranță vara aceasta este una plină de evenimente atrăgătoare pentru iubitorii muzicii bune, indiferent de genul preferat. Tot ce îți rămâne de făcut este să vezi când apar albumele tale preferate și să te simți bine ascultându-le!

Taylor Swift a lansat albumul “Speak Now(Taylor’s Version)”

Pe 7 iulie 2023, Taylor Swift a lansat albumul “Speak Now(Taylor’s Version)”. Album compus din 22 de piese înregistrate din nou.

„Am făcut pentru prima dată Speak Now, când aveam între 18 și 20 de ani. Cântecele care au venit din această perioadă a vieții mele au fost marcate de onestitate, mărturisiri și dorință de afirmare. Îmi place acest album pentru că spune o poveste despre creștere, zbucium, ridicare și prăbușire. Cu șase cântece noi, abia scoase de la naftalină, abia aștept să sărbătoresc Speak Now (Versiunea lui Taylor) cu tine pe 7 iulie.”, a scris Taylor înainte de lansare, potrivit Variety.

Într-o postare ulterioară Swift a mai scris: „Întotdeauna am privit acest album ca fiind albumul meu, iar nodul din gât se extinde până la o voce tremurândă când spun asta. Mulțumită ție, dragă fan, va fi în sfârșit. Consider că această muzică este, împreună cu încrederea ta în mine, cel mai bun lucru care mi-a fost vreodată.”

Până acum, în turneul Eras, Swift a cântat doar o singură melodie de pe albumul „Speak Now”. Aceasta este „Enchanted”. Chiar și așa turneul are un succes incredibil. Fanii sunt prezenți în număr mare, iar atmosfera de la concerte este incredibilă.

Turneul Eras este al șaselea turneu al cântăreței Taylor Swift. Ea a spus despre acesta că este ca o călătorie prin toate „epocile” sale muzicale. Un omagiu adus albumelor sale, Turneul Eras este cel mai amplu turneu al ei de până acum. Are programate 146 de spectacole pe 5 continente.

PARTENERI