Te iubesc așa cum îi iubesc pe toți artiștii care nu merg pe căi bătătorite, chiar cu riscul de a înota până la ultima suflare împotriva curenților, modelor, convențiilor, rețetelor de hituri.

Te iubesc pentru că, în definitiv, asta înseamnă să fii artist. Să nu canti ceva doar pentru că ''așa se poartă''.

Te iubesc pentru că îți compui singură cântecele, îți scrii singură versurile, îți cânți cu atâta emoție creațiile.

Te iubesc pentru că ai avut curajul să dai un răspuns muzical unuia dintre cele mai frumoase cântece ale acestui popor, ''Ană zorile se varsă''. Poate cel mai frumos.

Te iubesc pentru că te-ai gândit și la Ana, dar și la femeia care îl așteaptă acasă.

Te iubesc pentru că ai reușit să te pui în pielea ambelor, deși, probabil, nu ai fost niciodată nici în pielea Anei, nici în pielea femeii de acasă.

Nu plânge, Adda!

Te-ai căznit o adolescență întreagă să le arăți că poți. Și când ai reușit, în sfârșit, poate că lumea asta pe care o visai încă din copilăria din Târgu Mureș nu e atât de roz pe cât ți-o imaginai tu.

Nu plânge, Adda!

Nu-i ușor să fii artist pur sânge, așa cum ești tu, în România. Poate că încă nu ai atât de multe concerte pe lună cât să-ți asigure un trai lipsit de griji. Poate că banii din drepturi de autor sunt încă sub valoarea creațiilor tale. Poate că piedicile ''prietenilor din industrie'' sunt mai dureroase decât cele de care te-a izbit viața înainte să devii un Hit.

Nu plânge, Adda! Pentru că te iubesc. Oficial.