Întrebarea e grea şi au încercat să răspundă la ea, de-a lungul anilor, marii filozofi ai lumii, dar şi oamenii simpli. Cred că răspunsul îl are fiecare bărbat în interiorul lui. La început iubim femeile pentru că sunt mame. De fapt, pentru că ne sunt mame. La admirăm, nu putem trăi fără ele, sunt centrul existenței noastre. Sunt cele care pot, cu o simplă mângâiere sau cu o vorba mai dură să ne schimbe întreg universul.

Pentru mine, mama este cea mai importantă femeie din lume. Şi ştiu că o iubesc şi o să o iubesc până la infinit şi înapoi. Timpul trece, creștem şi începem să simțim primii fiori ai iubirii. Ne îndrăgostim de colega de la liceu, fata aia frumoasă şi deşteaptă, care nu prea ne bagă în seama. Dar al cărei zâmbet pândim, a cărei privire încercăm să prindem preț de o secundă, al cărei sărut, în secret, ni-l dorim. Iubirea pentru colegă de liceu este una atât de pură şi puternică, încât nu o vei uita o viață. La mine, cel puțin, aşa e!

Dragostea matură, asumată, vine şi ea după ce treci de adolescență. Atunci iubeşti femeia pentru tot ce te face ea să fii: ordonat, atent, gata să o surprinzi, implicat. Iubim femeile pentru tot ce reprezintă ele: inteligență, frumusețe, elegantă, simt estetic, iubire necondiționată. Însă, ne plac şi femeile furioase, agitate, cele care ne dau fluturi în stomac.

Personal, iubesc femeile care te fac să îți doreşti să fii mai bun. Care te fac să te autodepăşeşti, să evoluezi, să vrei ca, alături de ele, să dai tot ce e mai bun în tine.