Messi, tratat ca un rege. Sute de fani s-au strâns în fața restaurantului în care lua cina

Au trecut aproape trei luni de când Messi a adus Argentinei unul dintre cele mai râvnite titluri din lume. Câștigător al Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar, Lionel este idolul argentinienilor. Iar pentru cei care credeau că fanatismul microbiștilor va fi un sentiment de moment, ei bine, v-ați înșelat!

Publicat: 22 martie 2023, 9:19 / Actualizat: 22 martie 2023, 11:44

Lionel Messi este, fără doar și poate, unul dintre cei mai iubiți fotbaliști din lume. Pe lângă faptul că este o legendă a fotbalului, acum, mai mult ca niciodată, a intrat la inimile fanilor. Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar i-a adus trofeul la care spera atât de mult.

Faptul că Messi a adus victoria Argentinei a însemnat foarte mult pentru fanii lui. Tocmai de aceea, încă de la primele goluri, străzile din Argentina s-au umplut cu milioane de suporteri. Ziua în care Messi a câștigat meciul din Qatar a fost declarată zi liberă națională în Argentina. Ba chiar autoritățile plănuiau să pună chipul lui Lionel pe bancnota națională.

Acest fanatism continuă și în prezent, la mai bine de trei luni de la Campionatul din Qatar. Acum câteva zile, celebrul fotbalist împreună cu soția și copii lui au aterizat în Buenos Aires. La scurt timp, Messi a ieșit să ia cina la unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Argentina. Oricât de bine „păzită” ar fi fost informația, fanii tot au reușit să afle unde este idolul lor.

Astfel, în câteva minute în fața restaurantului Don Julio s-au strâns sute de admiratori. Toți strigau într-o singură voce numele idolului lor. Messi abia a reușit să iasă din restaurant cu ajutorul bodyguarzilor, dar nu fără a le zâmbi fanilor și a se bucura de prezeța lor.

Messi are cea mai apreciată poză din istoria Instagramului

Lionel a fost și încă este pe buzele tuturor. Fotbalistul a jucat o carieră întreagă pentru a-și îndeplini cel mai mare vis. În urmă cu câteva luni, în Qatar, dorința lui a devenit realitate. Messi și, implicit, echipa lui au câștigat finala împotriva Franței. Tot începând de atunci, Lionel a devenit cel mai bun fotbalist din lume, iar tot ceea ce întâmplă cu el, dar și cu fanii lui este o adevărată nebunie.

Imediat după ce i-a fost înmânat trofeul, Messi a postat o imagine pe contul lui de Instagram. Fotbalistul nici nu își imagina ce avea să se întâmple la câteva ore de la postare. Suporterii lui sunt numeroși și la fel a fost și numărul de like-uri primit de Messi la imaginea cu trofeul din Qatar. Mai exact, aproape 76 de milioane de fani au tocit butonul de like pentru victoria lui Lionel.

Te-ar mai putea interesa
Drake îmbrăcat cu un tricou negru pe sub o vestă galbenă în timp ce cântă la microfon
Drake a adus un omagiu pentru mama și fiica decedate într-un accident rutier după concertul său. Cântărețul a donat 25.000 de dolari unui fan care a învins lupta împotriva cancerului
Drake a adus un omagiu pentru mama și fiica decedate într-un accident rutier după concertul său. Cântărețul a donat 25.000 de dolari unui fan care a învins lupta împotriva cancerului
Cum reacționează publicul din Spania când aude melodia în care Shakira l-a umilit pe Pique
Cum reacționează publicul din Spania când aude melodia în care Shakira l-a umilit pe Pique
Cum reacționează publicul din Spania când aude melodia în care Shakira l-a umilit pe Pique
Cum reacționează Harry Styles când fanii aruncă obiecte către el, pe scenă
Cum reacționează Harry Styles când fanii aruncă obiecte către el, pe scenă
Cum reacționează Harry Styles când fanii aruncă obiecte către el, pe scenă
Recomandările ZUTV.ro
1
Rihanna îmbrăcată într-o bluză gri în timp ce zâmbește larg
Rihanna și-a făcut apariția cu un look dramatic la un eveniment. Cântăreața a optat pentru o ținută supradimensionată
Rihanna și-a făcut apariția cu un look dramatic. La evenimentul important au fost prezente numeroase vedete din industria divertismentului. Rihanna, originară din Barbados, și-a lansat ultimul album muzical, intitulat „Anti”, în 2016. Ea a...
Rihanna și-a făcut apariția cu un look dramatic la un eveniment. Cântăreața a optat pentru o ținută supradimensionată
2
Pink îmbrăcată și machiată în nuanțe de roz, zâmbind larg
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Artista s-a bucurat de soarele strălucitor alături de familia ei
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Cântăreața s-a bucurat de o escapadă relaxantă cu familia în Cabo, înainte de reluarea turneului „Summer Carnival”, la sfârșitul acestei veri. „Summer Carnival” este...
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Artista s-a bucurat de soarele strălucitor alături de familia ei
3
Harry Styles îmbrăcat cu o cămașă neagră pe sub un sacou roz în timp ce ține un microfon în mâna dreaptă
Agresoarea lui Harry Styles a fost condamnată la închisoare. Myra Carvalho va sta după gratii timp de 14 săptămâni
Agresoarea lui Harry Styles a fost condamnată la închisoare. Ea are de plătit și o amendă, a cărei valoare este de 134 de lire sterline. Myra – care are un partener acasă, în Brazilia...
Agresoarea lui Harry Styles a fost condamnată la închisoare. Myra Carvalho va sta după gratii timp de 14 săptămâni
4
Jungkook îmbrăcat cu un tricou alb sub o cămașă neagră în carouri în timp ce vorbește la microfon
Jungkook de la BTS a creat un cont de Instagram dedicat câinelui său. Starul k-pop are un Dobermann superb pe care îl iubește ca pe propriul său copil
Jungkook de la BTS a creat un cont de Instagram dedicat câinelui său. Vedeta a postat deja șapte imagini adorabile și un clip drăgălaș cu animalul de companie. Jungkook și-a făcut debutul solo în...
Jungkook de la BTS a creat un cont de Instagram dedicat câinelui său. Starul k-pop are un Dobermann superb pe care îl iubește ca pe propriul său copil
5
Hailie Jade Scott Mathers îmbrăcată cu pantaloni maro și un maiou alb în timp ce își face un selfie în oglindă
Fiica lui Eminem a pozat în bikini. Diva a strălucit la petrecerea burlăcițelor, organizată pe iaht în Tampa Bay
Fiica lui Eminem s-a pozat in bikini. Hailie urmează să se căsătorească cu iubitul ei de șase ani, Evan McClintock. Hailie Jade Scott Mathers și Evan MsClintock sunt împreună din 2016. Evan este director...
Fiica lui Eminem a pozat în bikini. Diva a strălucit la petrecerea burlăcițelor, organizată pe iaht în Tampa Bay
Parteneri
×