Cum s-au cunoscut, de fapt, Rauw și Rosalia. Artiștii au vorbit deschis despre relația lor

Rosalia și Rauw i-au cucerit pe toți nu doar cu piesele lor, ci și cu povestea de dragoste. Cei doi artiști s-au cunoscut fix când se așteptau cel mai puțin, dar, un lucru a fost cert. Între ei a fosr dragoste la prima vedere, iar faptul că sunt suflete pereche s-a lăsat cu o cerere în căsătorie.

Publicat: 30 martie 2023, 12:16

Rosalia și Rauw sunt doi dintre artiștii cei mai sonori din industria muzicală latino și nu numai. Au la activ doar reușite, iar în mânecă sunt mulți ași care abia așteaptă să fie scoși la iveală. Rauw a surprins-o pe iubita lui cu cererea în căsătorie și toată lumea vorbește despre ea. Și, pentru că întreaga lor relație pare un scenariu de film romantic, cei de la Billboard i-au invitat să fie vedetele de pe coperta celui mai recent număr.

Cei doi au vorbit deschis despre relația lor, cum a început totul, dar și cum gestionează planul sentimental de cel profesional. Deși sunt îndrăgostiți până peste cap unul de celălat, atunci când vine vorba de muzică, se dedică trup și suflet. Recent, Rosalia și Rauw au lansat primul lor EP împreună, iar totul a venit extrem de natural.

Rosalia și Rauw s-au unit prin intermediul muzicii

„Am vrut să consolidăm relația, să îi punem bazele. Abia apoi, dacă muzica și inspirația erau menite să vină, erau bine primite. În plus, noi suntem în stagii diferite ale carierei noastre. Am vrut ca fanii să se focuseze pe ceea ce facem noi, ca proiecte individuale. Lumea iubește drama, iar asta ar fi luat locul muzicii. Am simțit că dacă am fi ieșit cu asta în lumina reflectoarelor, muzica ar fi fost pe locul secund.”, a spus Rosalia.

Rauw și Rosalia s-au întâlnit pentru prima dată, în persoană, într-un hotel din Las Vegas. Atunci, aveau loc premiile Latin Grammy. Înainte de acest moment, cei doi au comunicat foarte mult pe Instagram și și-au dat seama că există o conexiune între ei. Rauw își amintește și acum că Rosalia purta o salopetă negră, semnată de Alexander Wang.

@billboard

“Was it love at first sight for you?” “100%.” @rosalia and @rauwalejandro tell the story of how they met 🥹❤️ #rauwalejandro #rosalia #beso #rosaliarauwalejandro #rr #promesa #rauwlia

♬ original sound – billboard

Între cei doi a fost dragoste la prima vedere, iar Rauw a confirmat asta. Cei doi s-au conectat foarte mult și prin intermediul muzicii, iar Rosalia a compus două piese pentru „Afrodisiaco”, albumul iubitul ei.

Mai multe imagini, dar și declarații din partea celor doi găsești AICI.

Te-ar mai putea interesa
Michael Jackson într-o costumație aurie și stălucitoare în timp ce cântă
Michael Jackson a revenit pe primul loc în clasamentul Billboard. Se preconizează că piesa artistului va atinge poziții de vârf în mai multe topuri
Michael Jackson a revenit pe primul loc în clasamentul Billboard. Se preconizează că piesa artistului va atinge poziții de vârf în mai multe topuri
Give her the crown! Madonna, record în Billboard. Este singura artistă care a reușit asta
Madonna, regina topurilor. Este singura artistă din istorie care se poate lăuda cu această performanță
Madonna, regina topurilor. Este singura artistă din istorie care se poate lăuda cu această performanță
Cât de bine se cunosc Rosalia și Rauw Alejandro. Cei doi artiști au făcut „Testul cuplului”
Cât de bine se cunosc Rosalia și Rauw Alejandro. Cei doi artiști au făcut „Testul cuplului”
Cât de bine se cunosc Rosalia și Rauw Alejandro. Cei doi artiști au făcut „Testul cuplului”
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×