Cum arată muzeul cu cele mai nereușite statui de ceară din lume

Cu toții știm că cele mai tari vedete din lume au în portofoliu cel puțin o statuie de ceară. Acum câți ani, fanii s-au răzvrătit atunci când au văzut reprezentarea Arianei Grande sau pe cea a lui Nicki Minaj. Ce-i drept, nu prea aveau legătură cu realitate. În schimb, sigur erau mai bune decât cele din muzeul pe care urmează să ți-l prezentăm.

Publicat: 30 martie 2023, 8:47

Un muzeu al statuilor de ceară din Kraków a devenit centrul unor controverse în mediul online. Ceea ce i-a revoltat pe internauți a fost modul în care statuile redau realitatea, dar și cum sunt portretizate unele dintre cele mai mari vedete din lume. Deschis publicului de mai bine de 10 ani, Muzeul de Ceară din Polonia, Kraków, primește mai mult de 10.000 de vizitatori în fiecare lună.

Statuile din muzeu reprezintă politicieni, actori, atleți, artiști, chiar și personaje din filme celebre. Deși reprezintările sunt departe de variantele originale, muzeul declară că statuile „redau cele mai mici detalii, astfel încât publicul să se simtă ca și cum ar fi lângă adevăratele vedete. Pe Google, locația are nota 3.5 din 5, iar în descrierea muzeului este punctat faptul că „îți oferă sentimentul unei prezențe reale a vedetei de lângă tine”.

Muzeul de ceară din Polonia a stârnit multe reacții în online

Recent, muzeul de ceară din Polonia a devenit viral pe TikTok după ce influencera Becka Blackburn s-a filmat în celebra locație. Videoclipul a adunat peste 12 milioane de vizualizări și 1.7 milioane de aprecieri și a împărțit internetu-n două.

@beckablackburn4

I couldnt tell if this was a real wax museum 💀 wait until the end #krakow #krakow23 #poland #fail #funny #viral #waxmuseum

♬ Funny Song – Cavendish Music

Cei care au văzut videoclipul nu s-au putut abține să nu comenteze. Multe voci au susținut că „este un muzeu de ceată de pe Wish”. În schimb, au fost și persoane care au apreciat originalitatea. „Se vede clar că reprezentările sunt din memorie și au vrut să evite să copieze perfect trăsăturile vedetelor”, au reacționat fanii din online.

Statuia Prințul Philip a stârnit cele mai multe glume. Internauții au spus că „nu a arătat niciodată mai bine de atât”.

La polul opus, se pare ca statuie boxerului Mike Tyson este cea mai reușită din întregul muzeu. Cel puțin, așa cred cei din online care s-au întrebat „De ce Mike este singurul ok dintre toți?!”

Te-ar mai putea interesa
FOTO WTF: 14 celebrități care au statui extrem de dubioase
FOTO WTF: 14 celebrități care au statui extrem de dubioase
FOTO WTF: 14 celebrități care au statui extrem de dubioase
EPIC FAIL | Beyonce are o nouă statuie de ceară și este extrem de DUBIOASĂ! Tot internetul râde de ea!

Recomandările ZUTV.ro
1
Megan Fox îmbrăcată într-o ținută neagră cu umerii decupați în timp ce zâmbește larg
Megan Fox a abordat o coafură inedită la Festivalul Coachella. Actrița și-a pus extensii albastre
Megan Fox a abordat o coafură inedită la Festivalul Coachella. Diva a întors toate privirile cu look-ul ei superb de la evenimentul din weekend. Megan Fox a fost criticată de fani la începutul anului....
Megan Fox a abordat o coafură inedită la Festivalul Coachella. Actrița și-a pus extensii albastre
2
JO și Liviu Teodorescu, în platoul de televiziune, fotografie împreună
Ce înălțime și ce greutate are JO. Artista este una dintre cele mai frumoase cântărețe din România
JO este acum pe micile ecrane alături de Liviu Teodorescu. Cei doi fac echipă în emisiunea Te cunosc de undeva!, show difuzat pe Antena 1 în fiecare sâmbătă de la ora 20:00. Cum aparițiile...
Ce înălțime și ce greutate are JO. Artista este una dintre cele mai frumoase cântărețe din România
3
Billie Eilish îmbrăcată într-o vestă albastră în timp ce poartă un fes colorat și ochelari gri
Billie Eilish s-a sărutat cu mai mulți influenceri la Coachella: „Trăiește cea mai bună viață a ei”
Billie Eilish s-a sărutat cu mai mulți influenceri la Coachella. Cântăreața fost văzută în timp ce „își făcea de cap” cu doi influenceri la prestigiosul festival de muzică. Fanii au speculat că A’zion și...
Billie Eilish s-a sărutat cu mai mulți influenceri la Coachella: „Trăiește cea mai bună viață a ei”
4
Shakira îmbrăcată într-o rochie de culoare roșie fără umeri
Shakira a făcut o atmosferă incredibilă la Coachella. Cântăreața a interpretat două piese și a anunțat un turneu mondial
Shakira a făcut o atmosferă incredibilă la Coachella. Diva a cântat „La Fuerte” și „BZRP Music Sessions, Vol. 53” alături de producătorul argentinian Bizarrap. Lana del Rey a fost cap de afiș pentru evenimentul...
Shakira a făcut o atmosferă incredibilă la Coachella. Cântăreața a interpretat două piese și a anunțat un turneu mondial
5
Justin Bieber îmbrăcat cu un sacou negru și o cămașă albă
Justin Bieber și-a cumpărat un conac în California. Valoarea proprietății este de aproape 17 milioane de dolari
Justin Bieber și-a cumpărat un conac în California. Vila are șapte dormitoare și nouă băi dispuse pe o suprafață de aproximativ 900 de metri pătrați. În prezent, Justin Bieber locuiește într-un imobil din cartierul...
Justin Bieber și-a cumpărat un conac în California. Valoarea proprietății este de aproape 17 milioane de dolari
Parteneri
×