Zilele trecute nu au fost tocmai roz pentru Rihanna. Artista a fost surprinsă de paparazzi plină de vânătăi și se pare că a fost implicată într-un accident rutier.

Riri nu stăpânește prea bine scuterele electrice. Săptămâna trecută artista a ieșit la plimbare cu scuterul electric, iar finalul plimbării nu a fost tocmai unul fericit. Rihanna s-a dezechilibrat și a căzut de pe scuter, lovindu-se pe față și la frunte.

Bad girl Riri a fost surprinsă de ochii curioșilor în timp ce aștepta în mașină în fața unui restaurant din Los Angeles. Artista din Barbados nu a dat nicio explicație cu privire la accident.

Unul dintre reprezentanții Rihannei a oferit câteva detaii despre starea artistei pentru cei de la TMZ: ”Rihanna este foarte bine acum. S-a răsturnat cu scuterul electric săptămâna trecută. Din păcate, și-a învinețit fruntea și fața. Nu au fost răni majore și se reface repede”.