Rihanna și-a făcut apariția la premieră la doar câteva zile după ce a zburat în Barbados pentru a lua parte la înmormântarea tatălui ei, Ronald Fenty.
Rihanna a atras toate privirile cu o ținută care îi lăsa la vedere burtica de gravidă
Interpreta melodiei Umbrella, în vârstă de 37 de ani, a fost surprinsă în timp ce lua cina la restaurantul ei preferat, Giorgio Baldi, din Santa Monica.
Diva purta un top alb, scurt și fără mâneci, cu guler înalt și glugă. Piesa vestimentară a fost asortată cu o fustă lungă, tot albă, cu talie joasă, care îi lăsa burtica la vedere. Fusta avea un pliu rulat în talie, care se oprea chiar deasupra șoldurilor.
Fondatoarea Fenty Beauty așteaptă al treilea copil cu partenerul ei, A$AP Rocky. Cuplul are doi fii, RZA, în vârstă de trei ani, și Riot, în vârstă de doi ani.
Recent, la premiera filmului Ștrumfii din Los Angeles, Rihanna a declarat pentru Access Hollywood că cei doi „prinți” ai ei au atâta energie încât o epuizează complet. Artista interpretează vocea personajului Smurfette în noul film de animație, muzical și comedie.
Vedeta a purtat o rochie care îi punea în evidență pântecul
Evenimentul plin de celebrități a marcat și prima apariție a Rihannei pe covorul roșu alături de copiii ei. Totul s-a întâmplat la doar câteva zile după ce artista a fost în Barbados, țara ei natală, pentru a participa la înmormântarea tatălui său.
Ronald Fenty a murit pe 30 mai, la vârsta de 70 de ani, în urma unui cancer pancreatic și a unor complicații asociate.













