Inundațiile au avut loc după ce râul Guadalupe a ieșit din matcă în urma unor ploi rapide și intense.
Shakira donează bani pentru victimele inundațiilor din Texas
După inundațiile devastatoare, celebra artistă columbiană în vârstă de 48 de ani a anunțat că va dona o parte din încasările ultimului său concert victimelor și familiilor afectate de dezastru.
„Dragă San Antonio, gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de cei afectați de inundațiile din centrul Texasului”, a scris Shakira pe X, sâmbătă, 5 iulie. „Donăm o parte din încasările spectacolului din această seară către Catholic Charities of San Antonio, care oferă ajutor de urgență familiilor lovite de acest dezastru”.
„Dacă doriți să vă alăturați inițiativei mele și să donați, vă rog să dați click pe linkul de mai jos. Ajutorul vostru contează și este apreciat”, a continuat câștigătoarea premiului Grammy. La final, ea a adăugat un link către platforma de donații a Catholic Charities.
Peste 82 de persoane și-au pierdut viața în urma inundațiilor violente din Texas Hill Country.
Cântăreața s-a întâlnit cu fanii la Alamodome
În cadrul turneului Las Mujeres No Lloran, Shakira a susținut un concert în Alamodome, unde s-a întâlnit cu fanii ei din San Antonio. Evenimentul fusese amânat din cauza unor probleme structurale la scenă. Ulterior, a fost reprogramat cu succes.













