Un tip s-a deghizat în Shakira și a făcut furori în online. Până și artista a reacționat la filmarea lui

Nu mai este niciun secret faptul că Shakira are milioane de fani în toată lumea. Unii dintre ei o apreciază atât de tare, încât și-ar dori să fie în pielea ei, măcar pentru o zi. Ei bine, cei care duc lipsă de imaginație au putut face asta. Este și exemplul tipului de mai jos care a ajuns viral peste noapte cu transformarea lui.

Publicat: 27 decembrie 2022, 10:07

Shakira este un icon, indiferent că vorbim despre planul muzical sau cel fashion. De-a lungul timpului, artista a inspirat milioane de fani, iar în prezent, este una dintre cele mai apreciate vedete la nivel mondial. Chiar dacă anul acesta nu a fost unul prea liniștit pentru ea, diva are fanii mereu aproape care se ocupă să-i pună în zâmbet pe față.

Este și cazul lui Faresito care poate spune că dintr-o glumă a dat lovitura pe TikTok. Tânărul s-a deghizat în Shakira, atât cât s-a putut și a început să se filmeze în timp ce mergea pe un drum de țară. Cu o perucă destul de messy și cu o ținută nu prea armonioasă, Faresito a făcut senzație pe tocuri. La un moment dat, un prieten de-ai săi pretinde că-l confundă cu Shakira. Acela a fost momentul în care Faresito s-a întors cu fața la cameră și a fredonat „Whenever, wherever”. Bineînțeles, nu a lipsit nici mișcarea din șold.

Filmarea s-a viralizat cu viteza luminii, ba chiar a ajuns și la Shakira. Artista nu s-a putut abține și a reacționat la transformarea lui Faresito, vizibil amuzată.

https://www.tiktok.com/@faresletunisien/video/7180029999188118789?_t=8YWQ7JSjXz3&_r=1

Shakira s-a mutat din Europa

Shakira și-a dorit un nou început departe de cel care i-a fost partener în ultimii 12 ani. Artista nu mai vrea să audă de Piqué, mai ales după ce s-a zvonit că motivul separării lor a fost infidelitatea fotbalistului. Shak și-a făcut bagajele și a părăsit cuibușorul de nebunii săptămânile trecute.

Artista nu doar că s-a mutat din Spania, ci s-a mutat direct din Europa. Shakira a ales să locuiască la Miami, într-o vilă de 16 milioane de euro. Acum, fiind la mai bine de 7.000 de kilometri depărtare de fostul ei iubit, artista speră să își găsească liniștea de care avea nevoie.

Te-ar mai putea interesa
Shakira îmbrăcată într-o ținută argintie strălucitoare, dansând pe scenă
Shakira donează bani pentru victimele inundațiilor din Texas: „Gândurile noastre sunt alături de cei afectați”
Shakira donează bani pentru victimele inundațiilor din Texas: „Gândurile noastre sunt alături de cei afectați”
Shakira cântând în timpul unui concert, fiind purtată pe brațe de fani
Turneul mondial al Shakirei este în impas. Cântăreața a anulat șase concerte, stârnind nemulțumirea fanilor: „Dezamăgitor!”
Turneul mondial al Shakirei este în impas. Cântăreața a anulat șase concerte, stârnind nemulțumirea fanilor: „Dezamăgitor!”
Shakira îmbrăcată într-o rochie neagră cu detalii argintii
Shakira a alunecat și a căzut de pe scenă în timpul concertului său din Montreal. Incidentul a devenit viral pe rețelele sociale
Shakira a alunecat și a căzut de pe scenă în timpul concertului său din Montreal. Incidentul a devenit viral pe rețelele sociale
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×