Theo Rose și-a făcut temele. Artista știe, deja, ce nume va purta copilul ei

Theo Rose este cea mai proaspătă mămică din showbiz. Artista a anunțat, recent, că este însărcintă cu primul ei copil, iar asta este una dintre cele mai bune vești pe care le putea primi familia ei. Theo va naște la anul, în vară, dar niciodată nu este prea devreme pentru a te gândi la numele copilului. Right?!

Publicat: 18 noiembrie 2022, 10:36 / Actualizat: 18 noiembrie 2022, 11:38

Theo Rose se pregătește pentru cel mai frumos rol din viața ei. Alături de partenerul său, Anghel Damian, a făcut marele pas și vor deveni părinți. Vedeta este extrem de emoționată și este de înțeles. Un copil va aduce multe schimbări în viața ei, iar multe lucruri vor fi învățate pe parcurs.

Momentan, iubita lui Anghel Damian își continuă proiectele în care este angrenată, deja. Nu are de gând nici să renunțe la muzică mai ales că aceasta este prima și mare ei pasiune. Deși mai are mai bine de jumătate de an până când va aduce pe lume primul ei copil, Theo Rose a luat, deja, în calcul câteva variante de nume.

„Am zis de multe ori că dacă o să am un băiat o să-l cheme Mario, îmi place foarte mult. La fată încă nu știu, am multe variante. M-am gândit la Natalia o perioadă bună de timp, îmi place foarte mult.”, a spus Theo Rose pe Instagram

Ce scrie, de fapt, în buletinul lui Theo Rose

Chiar dacă este tânără, nu mulți dintre fanii lui Theo Rose știu că aceasta cochetează cu muzica încă de la 11 ani și că sora ei și-a pus amprenta asupra carierei pe care a urmat-o. Theo a descoperit că îi place muzica dintr-o greșeală, iar anii de lucru și ambiție au culminat cu succesul pe care îl are acum. Aproape că nu este eveniment care să nu o aibă invitat pe Theo și toți artiștii se bat în colaborări cu ea pentru că este un magnet de vizualizări.

 Nu multă lume știe că pe în buletinul artistei scrie Maria Teodora Diaconu. ”Sunt născută pe 8 august, pe 7 august este Sfânta Teodora și pe 15 august e Sfânta Maria. Eu n-am fost în plan să mă nasc, așa că un preot mi-a ales numele. Teodora, în greacă, înseamnă darul lui Dumnezeu”, a povestit, acum ceva timp, artista.

Te-ar mai putea interesa
Cardi B îmbrăcată într-o rochie albă, lungă până în pământ, extrem de sexy
Cardi B a dezvăluit un detaliu important legat de numele celui de-al treilea ei copil: „Nu puteți afla încă numele fiicei mele” 
Cardi B a dezvăluit un detaliu important legat de numele celui de-al treilea ei copil: „Nu puteți afla încă numele fiicei mele” 
Cardi B îmbrăcată într-o ținută complet neagră în timp ce cântă la microfon
Cardi B și-a arătat burtica într-o nouă serie de fotografii publicate pe Instagram. Fanii au speculat că noua ei postare face aluzie la situația lui Kenneth Petty, soțul lui Nicki Minaj
Cardi B și-a arătat burtica într-o nouă serie de fotografii publicate pe Instagram. Fanii au speculat că noua ei postare face aluzie la situația lui Kenneth Petty, soțul lui Nicki Minaj
Cardi B îmbrăcată într-o rochie neagră fără mâneci cu decupaje mici deasupra sânilor
Cardi B a vorbit despre modul în care cea de-a treia sarcină îi afectează sănătatea. Diva a negat speculațiile despre albirea tenului ei
Cardi B a vorbit despre modul în care cea de-a treia sarcină îi afectează sănătatea. Diva a negat speculațiile despre albirea tenului ei
Recomandările ZUTV.ro
1
Rihanna îmbrăcată într-o ținută albă alături de A$AP, îmbrăcat în negru
Rihanna și copiii săi l-au susținut pe A$AP Rocky în instanță. Rapperul riscă până la 24 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat 
Rihanna și copiii săi l-au susținut pe A$AP Rocky în instanță. Artistul a fost arestat inițial în aprilie 2022, însă a fost eliberat pe cauțiune.  De-a lungul carierei sale, A$AP Rocky a câștigat mai...
Rihanna și copiii săi l-au susținut pe A$AP Rocky în instanță. Rapperul riscă până la 24 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat 
2
Sam Asghari îmbrăcat cu o bluză neagră, zâmbind larg
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut în 2016, în timpul înregistrării videoclipului piesei „Slumber Party”
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Modelul a spus că povestea lor de dragoste a fost „o chestiune de locul potrivit la momentul potrivit”. În ciuda relației lor cu suișuri...
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut în 2016, în timpul înregistrării videoclipului piesei „Slumber Party”
3
Ciara îmbrăcată într-o ținută neagră din piele, cântând și dansând pe scenă
Ciara a lansat piesa „Promise” după ce un director de casă de discuri a numit-o „cea mai proastă melodie R&B”. Cântecul a ajuns pe locul 1 în topurile Billboard 
Ciara a lansat piesa „Promise” după ce un director de casă de discuri a numit-o „cea mai proastă melodie R&B”. Cântăreața a vorbit deschis despre parcursul ei în industria muzicală.  Ciara a dezvăluit anterior...
Ciara a lansat piesa „Promise” după ce un director de casă de discuri a numit-o „cea mai proastă melodie R&B”. Cântecul a ajuns pe locul 1 în topurile Billboard 
4
Sabrina Carpenter îmbrăcată într-un body sexy cu detalii albastre, cântând la microfon
Sabrina Carpenter obișnuia să le cânte „La mulți ani” clienților unui pub local când era copil: „Primul meu public adevărat”
Sabrina Carpenter obișnuia să le cânte „La mulți ani” clienților unui pub local când era copil. Vedeta a vorbit despre visurile ei din copilărie într-un interviu pentru coperta revistei Vogue.  Pe lângă relația lor...
Sabrina Carpenter obișnuia să le cânte „La mulți ani” clienților unui pub local când era copil: „Primul meu public adevărat”
5
Travis Barker îmbrăcat cu o haină roșie peste un costum negru, alături de Kourtney Kardashian îmbrăcată într-o ținută complet neagră, elegantă
Kourtney Kardashian și Travis Barker s-au bucurat de câteva momente dulci pe plajă alături de fiul lor, Rocky. Cuplul a împărtășit o serie fotografii pe rețelele sociale
Kourtney Kardashian și Travis Barker s-au bucurat de câteva momente dulci pe plajă alături de fiul lor. Băiețelul celor doi îndrăgostiți s-a născut în noiembrie 2023.  Kourtney Kardashian a declarat anterior că soțul ei...
Kourtney Kardashian și Travis Barker s-au bucurat de câteva momente dulci pe plajă alături de fiul lor, Rocky. Cuplul a împărtășit o serie fotografii pe rețelele sociale
Parteneri
×