Rețeta zilei

De ceva ani buni încerc să duc un stil de viață cât mai sănătos: nu numai că merg la sală aproape zilnic, ci am început să și mănânc sănătos. Am renunțat la carne, mănânc doar legume sau pește.

Publicat: 12 mai 2015, 9:15

Azi împart cu voi una dintre rețetele mele preferate, că tot vine vara și vom petrece mai mult timp în aer liber: Ciuperci umplute la grătar.
Ingrediente:

• 12 ciuperci mari
• 1 ardei gras
• 3 roșii
• 1 ceapă mare
• 2 căței de usturoi
• 3-4 linguri ulei de măsline
• 1 legătura de pătrunjel
• 6-7 frunze de busuioc
• sare
• piper

Mod de preparare:

Curăţaţi ciupercile, spălaţi-le şi scoateţi-le picioruşul. Puneţi-le la scurs cu interiorul pălăriei în jos. Curăţaţi ceapa şi ardeiul gras, spălaţi-le împreună cu roşiile, apoi tocaţi mărunt ceapa, iar roşiile şi ardeiul gras tăiaţi-le în cubulete.

Puneţi într-un castron ceapa tocată şi cubuleţele de ardei şi roşii, adăugaţi picioruşele ciupercilor tocate mărunt, căţeii de usturoi daţi pe răzătoarea mică, uleiul, pătrunjelul şi busuiocul, tocate mărunt, sare şi piper după gust.

Amestecaţi bine şi puneţi câte 2 linguri din acest amestec în fiecare ciupercă. Puneţi ciupercile astfel umplute pe grătarul încins şi frigeţi-le 15 minute. Serviţi câte 3 ciuperci la o porţie şi ornaţi cu frunze de pătrunjel.

Poftă bună!
 

PARTENERI