Meet the star! Cine este Kim Petras, artista trans care a dat lovitura cu piesa „Unholy”, alături de Sam Smith

Kim Petras este pe buzele tuturor. Artista de 30 de ani a tras lozul câștigător atunci când a ales să lanseze „Unholy” alături de Sam Smith. Deși multă lume fredonează piesa, puțini sunt cei care știu cine este, de fapt, Kim.

Publicat: 19 octombrie 2022, 10:25

Kim Petras este una dintre cele mai virale artiste ale anului 2022, iar asta datorită piesei cu Sam Smith. Tot „Unholy” a transformat-o în prima artistă trans din istorie care are o piesă pe locul 2 în mult râvnitul top Billboard. Deși poate părea nouă în acestă industrie, Kim lansează de mai bine de cinci ani piese care se aud doar în cluburi. Așa cum susține și ea, colaborarea cu Sam Smith a venit la momentul potrivit și, unde mai pui că a fost hit din prima?!

Reușita piesei „Unholy” este un pas important pentru comunitatea LGBTQ. Odată cu lansarea ei, Smith și Petras au bifat cea mai rapidă urcare din istorie în topul Hot 100. Pentru Sam nu este prima dată când ajunge aici, iar asta pentru că și „Stay with me” a avut aceeași soartă în 2014.

„A fost nebunesc. Când a debutat pe locul 3, eram în culmea fericirii. Nu-mi venea să cred că se întâmplă asta. Dar să o văd cum urcă în topuri?! Asta a fost și mai bine. Pare că „Unholy” își urmează traiectoria, iar locul 1 nu ar fi deloc supărător.

Să fiu sinceră, colaborarea a fost una magică. Am stat cu Sam și am observat cât de mult ne conectăm prin versuri. Noi am încercat să colaborăm de vreo 4-5 ani. Este o onoare pentru mine să lucrez cu cineva pe care îl apreciez atât de mult și care mă inspiră. Sunt bucuroasă pentru Sam, dar și pentru mine”, a spus Kim Petras într-un interviu pentru Billboard.

Meet the star! Cine este Kim Petras, artista trans care a dat lovitura cu piesa „Unholy”, alături de Sam Smith
Profimedia
Te-ar mai putea interesa
Sam Smith îmbrăcat într-o ținută complet neagră în timp ce ține brațele larg deschise
Sam Smith și Alicia Keys au făcut echipă pentru un duet al piesei „I’m Not the Only One”. Artistul a lansat clipul noului cântec
Sam Smith și Alicia Keys au făcut echipă pentru un duet al piesei „I’m Not the Only One”. Artistul a lansat clipul noului cântec
Michael Jackson într-o costumație aurie și stălucitoare în timp ce cântă
Michael Jackson a revenit pe primul loc în clasamentul Billboard. Se preconizează că piesa artistului va atinge poziții de vârf în mai multe topuri
Michael Jackson a revenit pe primul loc în clasamentul Billboard. Se preconizează că piesa artistului va atinge poziții de vârf în mai multe topuri
De la Adele la Sam Smith: 5 artiști inspirați de Amy Winehouse
De la Adele la Sam Smith: 5 artiști inspirați de Amy Winehouse
De la Adele la Sam Smith: 5 artiști inspirați de Amy Winehouse
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×