(P) Locuri inedite din Europa în care poți petrece un altfel de Crăciun

Sărbătorile de iarnă sunt o ocazie specială, în care ne putem arăta priceperea în bucătărie, la prepararea bucatelor de sezon, inspirația în alegerea cadourilor potrivite pentru cei pe care îi iubim, dar și talentul în a decora locuința cu fel și fel de accesorii specifice iernii. Însă dacă te-ai plictisit de aceleași activități care au loc la fiecare Crăciun acasă, îți recomandăm să încerci anul acesta o altfel de experiență și să pleci câteva zile într-o mini-aventură, într-unul dintre orașele din Europa, unde te vei putea bucura de spiritul sărbătorilor mai mult ca niciodată. Dacă nu ai inspirație ce să alegi, ai ajuns unde trebuie, pentru că am pregătit pentru tine câteva sugestii de locuri unde vei putea petrece câteva zile altfel decât ai fost obișnuit până acum, pentru că am găsit oferte de Crăciun care sigur te vor tenta. Iată unde ai putea fugi pentru câteva zile în luna decembrie.

Publicat: 28 septembrie 2018, 17:09
Te-ar mai putea interesa
Vacanță romantică în Maldive: 7 cele mai bune locuri pentru cupluri
Vacanță romantică în Maldive: 7 cele mai bune locuri pentru cupluri
Vacanță romantică în Maldive: 7 cele mai bune locuri pentru cupluri
Bebe Rexha îmbrăcată într-o ținută neagră extrem de decoltată și sexy
Bebe Rexha și noul ei iubit s-au bucurat de o vacanță însorită în Italia. Cei doi au fost surprinși îmbrățisându-se
Bebe Rexha și noul ei iubit s-au bucurat de o vacanță însorită în Italia. Cei doi au fost surprinși îmbrățisându-se
Katy Perry și Orlando Bloom în apă, în vacanță
Katy Perry a strălucit în bikini alături de Orlando Bloom în vacanța din Saint-Tropez, în ciuda eșecului piesei „Woman’s World”, care „se prăbușește” în topuri
Katy Perry a strălucit în bikini alături de Orlando Bloom în vacanța din Saint-Tropez, în ciuda eșecului piesei „Woman’s World”, care „se prăbușește” în topuri
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×