Doliu în lumea muzicii. Takeoff, rapperul din grupul muzical Migos a murit la 28 de ani

Lumea muzicală a fost zguduită de o veste tragică în această după amiază. Takeoff, unul dintre cei mai apreciați rapperi de peste Ocean a murit la doar 28 ani. Artistul a fost implicat într-o altercație care s-a lăsat cu focuri de armă.

Publicat: 1 noiembrie 2022, 14:45

Takeoff, rapperul originar din Georgia este cunoscut pentru hiturile pe care le-a lansat de-a lungul carierei. „Versace” sau „Bad and Boujee” sunt doat câteva piese pe care le-a cântat alături de colegii lui din trupa Migos, Quavo și Offset.

Cei care au dat tragica veste a decesului a fost cei de la TMZ. Potrivit acestora, artistul pe numele lui real Kirshnik Khari Ball a fost împușcat fatal pe o alee din Houston, la 2.30 dimineața, în timp ce juca zaruri cu Quavo. Takeoff a fost declarat mort imediat după ce echipajele au ajuns la fața locului. Potrivit acestora, mai multe persoane au fost împușcate și transportate la spital. Din fericire, Quavo a scăpat nevătămat.

Pe Twitter, cei care l-au cunoscut pe artist au început să posteze mesaje de condoleanțe. „Mi-l amintesc pe Takeoff ca fiind mereu cu picioarele pe pământ. Nu-mi vine să cred că spun asta, din nou, despre un tânăr de culoare care a fost ucis fără niciun motiv. Ceva trebuie să se schimbe în industrie”, a scris bunul lui prieten, Chris Eubank Jr.

Takeoff s-a născut în Lawrenceville, Georgia, în 1994. Cariera și-a început-i alături de Quavo și Offset, unchiul și, respectiv, verișorul său. Cei trei au debutat în 2008 sub numele de Polo Club. Abia în 2011 au lansat primul album sub numele Migos.

Doliu în lumea muzicii. Takeoff, rapperul din grupul muzical Migos a murit la 28 de ani
Te-ar mai putea interesa
Cardi B îmbrăcată într-o rochie roșie sexy
Cardi B a publicat primele imagini cu fiica ei cea mică, Blossom, în plin divorț cu Offset
Cardi B a publicat primele imagini cu fiica ei cea mică, Blossom, în plin divorț cu Offset
Cardi B alături de noul ei iubit, în timpul unui meci din NFL
Cardi B a postat o fotografie senzuală cu noul ei iubit. Cei doi îndrăgostiți au sărbătorit șase luni de relație
Cardi B a postat o fotografie senzuală cu noul ei iubit. Cei doi îndrăgostiți au sărbătorit șase luni de relație
Cardi B îmbrăcată într-o rochie neagră elegantă, fără mâneci
Cardi B a răbufnit și îi aduce noi acuzații lui Offset, pe fondul divorțului lor în curs
Cardi B a răbufnit și îi aduce noi acuzații lui Offset, pe fondul divorțului lor în curs
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×