Asta este scena care nu s-a văzut în primul sezon „Squid Game”. Enjoy it!

Fanii sunt nerăbdători ca povestea din „Squid Game” să meargă mai departe. Producătorul serialului a promis că va reveni cu sezonul doi, dar, până atunci, are o altă surpriză pentru fani. O scenă care trebuia să apară în primul sezon de „Squid Game” a fost eliminată pe ultima sută de metri. Believe it or not, te poți bucura de ea acum!

Publicat: 29 septembrie 2022, 14:37

”Squid game” sau ”Jocul calamarului” a dat întreaga planetă peste cap. În ciuda faptului că nimeni nu îi dădea prea multe șanse, serialul a reușit să ajungă numărul 1 în 90 de țări. În plus, are aproape 100% recenzii bune pe Rotten Tomatoes. Dacă acum cei de le Netflix înregistrează cifre uriașe cu el, în urmă cu 10 ani, ”Squid game” nici măcăr nu era luat în considerare de platformele de streaming. La fel ca ”La casa de papel”.

”Squid game” este un serial bine gândit la care s-a lucrat mai bine de 12 ani. Prducătorul Hwang Dong-hyuk a vorbit pentru prima data despre asta cu cei de la The Korea Times. ”După 12 ani, lumea s-a schimbat într-un loc periculos, violent. Poveștile de supraviețuire sunt mereu bine venite. Multă lume a comentat și nu a înțeles de ce este relevant serialu. Din păcate, lumea merge în aceeași direcție ca serialul. Personajele serialului se asemănă cu lumea care vrea să dea lovitura cu imobiliarele sau cu criptomonedele. Atât de multă lume a empatizat cu povestea.”

Câți bani a generat „Squid Game” pentru Netflix

Nu știm dacă Netflix a bănuit sau nu impactul pe care-l va avea Squid Game, dar la profitul ăsta sigur nu se așteptau. Încă o dată, la fel ca și în cazul „La Casa de Papel, Netflix a decis să acorde o șansă producțiilor refuzate sau nelansate. În cazul serialului coreean, a dat lovitura. 

„Squid Game” a avut o mulțime de privitori în întreaga lume. Asta a putut însemna un singur lucru pentru Netflix: bani mulți. Serialul coreean a fost din prima zi de la lansare unul dintre cele mai vizionate de pe platformă și s-a menținut acolo aproape o lună. Cei de la Bloomberg au declarat că serialul a fost produs cu 21,4 milioane de dolari și a adus către Netflix un profit de 891 de milioane de dolari. Asta înseamnă de patru ori mai mult decât investiția.

Te-ar mai putea interesa
Actorii din primul sezon Squid Game cu numele emisiunii deasupra lor pe un ecran imens
A apărut trailerul noului sezon Squid Game. Serialul așteptat de milioane de fani revine în curând
A apărut trailerul noului sezon Squid Game. Serialul așteptat de milioane de fani revine în curând
Summer is gettin' hot! Toate filmele și serialele care te așteaptă pe Netflix în iulie
Summer is gettin’ hot! Toate filmele și serialele care te așteaptă pe Netflix în iulie
Summer is gettin’ hot! Toate filmele și serialele care te așteaptă pe Netflix în iulie
Trece-le pe listă! Astea-s cele mai bune filme și seriale turcești de pe Netflix
Trece-le pe listă! Astea-s cele mai bune filme și seriale turcești de pe Netflix
Trece-le pe listă! Astea-s cele mai bune filme și seriale turcești de pe Netflix
Recomandările ZUTV.ro
1
Benny Blanco îmbrăcat cu un tricou alb simplu
Ed Sheeran a dezvăluit din greșeală un detaliu important despre nunta Selenei Gomez cu Benny Blanco. Diva a împărțit deja invitațiile
Ed Sheeran a dezvăluit din greșeală un detaliu important despre nunta Selenei Gomez cu Benny Blanco. Cei doi încearcă pe cât posibil să păstreze secret orice aspect legat de evenimentul lor special. Blanco a...
Ed Sheeran a dezvăluit din greșeală un detaliu important despre nunta Selenei Gomez cu Benny Blanco. Diva a împărțit deja invitațiile
2
Justin Bieber îmbrăcată într-o ținută neagră, cântând și dansând pe scenă
Justin Bieber a vorbit pentru prima dată despre speculațiile privind implicarea sa în cazul Sean „Diddy” Combs. Este sau nu o victimă
Justin Bieber a vorbit pentru prima dată despre speculațiile privind implicarea sa în cazul Sean „Diddy” Combs. Internauții s-au temut că Bieber, acum în vârstă de 31 de ani, ar fi putut fi una...
Justin Bieber a vorbit pentru prima dată despre speculațiile privind implicarea sa în cazul Sean „Diddy” Combs. Este sau nu o victimă
3
Chris Brown îmbrăcat într-o ținută neagră
Chris Brown a fost arestat la un hotel de cinci stele din Manchester. Cântărețul ar fi atacat un producător muzical acum doi ani
Chris Brown a fost arestat la un hotel de cinci stele din Manchester. Un purtător de cuvânt al Poliției din Manchester a vorbit despre incident. Acuzațiile au legătură cu un incident petrecut în februarie...
Chris Brown a fost arestat la un hotel de cinci stele din Manchester. Cântărețul ar fi atacat un producător muzical acum doi ani
4
Meghan Trainor îmbrăcată într-o rochie neagră cu detalii transparente
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Artista a slăbit considerabil și a apelat la operații estetice
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Internauții au fost, de asemenea, șocați de faptul că artista a schimbat versurile hitului ei All About That Bass. Artista a dezvăluit pentru prima...
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Artista a slăbit considerabil și a apelat la operații estetice
5
Diddy îmbrăcat într-o ținută roșie, cântând pe scenă
Procesul împotriva lui Sean „Diddy” Combs a început pe 12 mai. Numeroase vedete au vorbit despre acuzațiile grave aduse rapperului
Procesul împotriva lui Sean „Diddy” Combs a început pe 12 mai. Compozitorul a fost arestat la un hotel din Manhattan pe data de 16 septembrie 2024. Peste 100 de persoane l-au acuzat pe Combs...
Procesul împotriva lui Sean „Diddy” Combs a început pe 12 mai. Numeroase vedete au vorbit despre acuzațiile grave aduse rapperului
Parteneri
×