De când a părăsit One Direction, Harry Styles s-a dedicat carierei muzicale pe cont propriu, dar și-a descoperit și pasiunea pentru actorie. A spart gheața pe marile ecrane în urmă cu câțiva ani, iar rolul lui din ”Dunkirk” a fost foarte apreciat de critici. Acest lucru i-a dat curaj, iar în pandemie a mai filmat pentru două producții care urmează să aibă premiera. Styles și-a petrecut mare parte din anul 2021 la filmările pentru ”Don’t Worry Darling”, acolo unde și-a cunoscut și actuala iubită. Britanicul a început o relație cu Olivia Wilde, care este cu 10 ani mai mare decât el. După încheierea filmărilor, nu a făcut pauză prea mult și a filmat pentru o altă producție: ”My Policeman”.
Acum, artistul e gata să se alăture găștii din Universul Marvel și va interpreta rolul lui Eros, fratele lui Thanos din seria ”The Eternals”. Actorul a fost dat de gol de un reporter, pe Twitter, după ce ar fi participat la premiera de gală a celui mai nou film din serie. Unele publicații din afară scriu că Harry Styles apare chiar pe generic la ultimul film.