Reclamă

Beyoncé va susține un spectacol în prima zi de Crăciun. Vedeta va cânta în pauza meciului din NFL dintre Houston Texans și Baltimore Ravens

Beyoncé va susține un spectacol în prima zi de Crăciun. Artista a anunțat concertul prin intermediul unui videoclip publicat pe pagina ei de Instagram. 

author Emanuela Capotă
Emanuela Capotă
Publicat: 23 noiembrie 2024, 7:25

Cel de-al optulea album de studio al lui Beyoncé, intitulat „Act II: Cowboy Carter”, a fost lansat pe 29 martie. La acea vreme, cântăreața a publicat melodiile pe YouTube, sub forma unor videoclipuri cu versuri. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Beyoncé va susține un spectacol în prima zi de Crăciun

Interpreta melodiei „Texas Hold’Em” va cânta în timpul spectacolului din pauza meciului dintre Houston Texans și Baltimore Ravens, care va fi difuzat în direct pe 25 decembrie. 

Concertul va avea loc pe NRG Stadium, în orașul natal al lui Beyoncé, în timpul celui de-al doilea meci din cadrul NFL Christmas Gameday. În primul meci, sportivii de la Kansas City Chiefs se vor confrunta cu Pittsburgh Steelers. 

Reclamă

Beyoncé și-a anunțat viitorul spectacol într-un videoclip postat pe Instagram duminică, 17 noiembrie. Pe fundalul unei interpretări a cappella a piesei „AMERIICAN REQUIEM”, diva de 43 de ani este surprinsă stând în fața unui microfon, pe capota unei mașini de epocă decorată cu trandafiri roșii.

După ce artista prinde o minge de fotbal aruncată din afara cadrului, videoclipul focalizează pe prim-planul lui Beyoncé. Aceasta este îmbrăcată într-o ținută strălucitoare, asortată cu pălărie albă de cowboy. În ultimele cadre din videoclipul de pe Instagram sunt oferite detalii suplimentare legate de concertul de Crăciun. 

Cântăreața a doborât un record la Premiile Grammy

Anunțul vine la scurt timp după ce, la începutul acestei luni, superstarul a stabilit un record la Premiile Grammy. 

După ce Recording Academy a anunțat lista completă a nominalizărilor la Premiile Grammy 2025, organizația a confirmat o realizare majoră: Beyoncé a devenit cel mai nominalizat artist din istoria ceremoniei, cu 99 de nominalizări. 

Beyoncé este, de asemenea, cel mai premiat artist din istoria premiilor Grammy, cu 32 de trofee. Vedeta a fost anterior la egalitate cu soțul ei, JAY-Z, pentru titlul de cel mai nominalizat artist. Conform People, ambii aveau 88 de nominalizări. 

Noul ei album a primit 11 nominalizări

Cel mai recent album al lui Beyoncé, intitulat „Cowboy Carter”, a fost nominalizat la 11 categorii. Discul a primit câteva nominalizări și la categoriile country: cea mai bună performanță solo country pentru „16 CARRIAGES”, cea mai bună performanță country duo/grup alături de Miley Cyrus pentru „II MOST WANTED”, cel mai bun cântec country pentru „TEXAS HOLD ’EM”, cel mai bun album country, cea mai bună performanță Americana pentru „YA YA” și cea mai bună performanță pop duo/grup pentru „LEVII’S JEANS” cu Post Malone. 

Vorbind despre disc, compozitoarea a dezvăluit, în martie, că realizarea sa a necesitat cinci ani. Ea a precizat că albumul „s-a născut dintr-o experiență pe care am avut-o cu ani în urmă. O experiență în care nu m-am simțit binevenită”. 

„Și a fost foarte clar că nu eram”, a adăugat Beyoncé.

„Dar, din cauza acelei experiențe, am făcut o aprofundare mai adâncă în istoria muzicii country și am studiat arhiva noastră muzicală bogată. Mă simt bine să văd cum muzica poate să unească atât de mulți oameni din întreaga lume, amplificând în același timp vocile unor oameni care și-au dedicat atât de mult din viața lor educând istoria muzicală”. 

Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×