7 fani care au ajuns să se căsătorească cu artiştii pe care îi adorau
Te-ai gândit vreodată cum ar fi să îţi întâlneşti cântăreţul sau actorul preferat? Ştim că da! Cine nu a făcut-o… Dar cum ar fi să te căsătoreşti cu idolul tău? Weeeell…. Hai că n-are rost să negi, toţi am fost mici şi visam la chestia asta! Partea cea mai tare e că la unii visul chiar s-a îndeplinit. Deci se poate!
Te-ar mai putea interesa
65.000 de fani au semnat o petiție pentru aprobarea „Legii lui Liam”. Ei își doresc ca industria divertismentului să își asume responsabilitatea pentru bunăstarea artiștilor săi
65.000 de fani au semnat o petiție pentru aprobarea „Legii lui Liam”. Ei își doresc ca industria divertismentului să își asume responsabilitatea pentru bunăstarea artiștilor săi
Fanii One Direction s-au unit pentru a-l comemora pe Liam Payne. Aceștia au organizat priveghiuri în mai multe orașe din lume, inclusiv în Argentina, unde a murit artistul
Fanii One Direction s-au unit pentru a-l comemora pe Liam Payne. Aceștia au organizat priveghiuri în mai multe orașe din lume, inclusiv în Argentina, unde a murit artistul
Vedete care au ieșit în evidență în ultima săptămână. Alexandra Daddario și-a etalat pântecul în timpul unui meci de fotbal, iar Gigi Hadid a strălucit la Săptămâna Modei de la Milano
Vedete care au ieșit în evidență în ultima săptămână. Alexandra Daddario și-a etalat pântecul în timpul unui meci de fotbal, iar Gigi Hadid a strălucit la Săptămâna Modei de la Milano
Recomandările ZUTV.ro
1
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
2



Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
3



Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
4



Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
5



Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Parteneri


Antena 1
Campioana uitată a României. Povestea incredibilă a Lilianei Petrișor care a ajuns să trăiască în Gara de Nord | VIDEO
Liliana Petrișor ducea România pe culmi înalte la campionatele de biliard, însă viața i-a dat o lovitură grea. Iată prin ce situații incredibile a trecut de-a lungul timpului.


Observator News
3.000 € salariu, fără diplome. Meseria la mare căutare în această perioadă în Franța


Antena 1
Campioana uitată a României. Povestea incredibilă a Lilianei Petrișor care a ajuns să trăiască în Gara de Nord | VIDEO


UseIT
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii


MediCOOL
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient


DePărinți
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci


Antena Sport
Locul din România unde Gică Popescu face o afacere de 70.000.000 de euro


Happy Channel
Ce își dorește Alp Navruz în 2026 pe plan personal și profesional. Actorul și-a transmis rezoluțiile


Rețete fel de fel
Ruladă de porc cu smochine și nuci, în felii de bacon


MediCOOL
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă

