Dwayne „The Rock” Johnson, Johnny Depp sau Ryan Reynolds se numără printre bărbaţii celebri care au recunoscut că la un moment dat au trecut prin momente dificile. Din fericire, au reuşit să înţeleagă că a suferi în tăcere nu este cea mai bună soluţie şi că până şi bărbat aparent puternic, care poate depăşi orice obstacol, are uneori nevoie de ajutor.
Dwayne Johnson a recunoscut că a luptat multă vreme cu depresia.
Pare puternic ca un taur şi i se spune „The Rock” (Stânca – n.r.), dar chiar el a recunoscut că nu a fost mereu aşa. „Am ajuns la un moment dat într-un punct în care nu voiam să fac nimic, să merg nicăieri. Doar plângeam întruna”, a mărturisit Dwayne Johsnon. Unul dintre actorii cel mai bine plătiţi a trecut prin momente dificile în viaţă. Mama lui a încercat să se sinucidă chiar în faţa lui; la câteva luni după asta, au fost evacuaţi din locuinţa lor. Câţiva ani mai târziu, cariera sa de fotbalist profesionist s-a încheiat prematur din cauza unor accidentări şi la scurt timp după asta iubita l-a părăsit. Această serie neagră de evenimente l-a aruncat în braţele depresiei. A apelat într-un târziu la ajutor specializat, iar acum spune că şi el, şi mama lui, au reuşit să depăşească starea şi le este bine.
Jim Carrey a suferit şi el multă vreme de depresie.
Probabil unul dintre cei mai funny oameni de pe Pământ a trecut şi el printr-o perioadă extrem de dificilă după o serie de evenimente greu de depăşit în viaţa personală şi profesională. Ceea ce i-a pus capac a fost sinuciderea fostei sale iubite la scurt timp după ce se despărţiseră. Comportamentul său devenise de-a dreptul dubios şi puţini se gândeau că este într-o depresie adâncă. Din fericire, a reuşit să treacă peste şi acum chiar a putut vorbi despre asta. „Nu poţi să spui că eşti experimentat când vine vorba de depresie. Se întâmplă lucruri bune, dar este şi mult rău acolo. Unii au venit la mine în ultimii ani pentru a afla care e calea de ieşire, dar asta este diferită de la persoană la persoană”, a mărturisit Jim Carrey, care a recunoscut că după acea perioadă a devenit mai puţin obsedat de cariera sa.
Prinţul Harry a vorbit deschis despre problemele mentale pe care le-a avut după moartea mamei sale, prinţesa Diana.
Când eşti membru al familiei regale şi ai parte de atât de multă expunere ca prinţul Harry, nu e uşor să recunoşti că ai mari probleme emoţionale. Şi totuşi a făcut-o, pentru că a vrut ca toţi cei care trec prin experienţe similare să înţeleagă că nu e o ruşine să apelezi la ajutor specializat. Harry a povestit într-un interviu că timp de 20 de ani şi-a blocat, pur şi simplu, toate emoţiile. Şi totul a început după moartea mamei sale, când el era doar un copil. „Am apelat la consiliere după 20 de ani în care nu m-am gândit deloc la moartea mamei mele, Diana, şi după 2 ani de haos total în viaţa mea”, a povestit Harry, care a admis că fratele său, prinţul William, a fost cel care l-a încurajat să caute ajutor specializat.
Ryan Reynolds şi-a acceptat anxietatea şi a învăţat să o gestioneze
Când te uiţi la el vezi un tip frumos, puternic, vesel şi pus pe glume. Dar aparenţele uneori înşală. Reynolds a confirmat că multă vreme a suferit de atacuri de panică şi de greţuri înainte de emisiuni şi că era îngrozit de moarte. „Sufăr de anxietate, am avut-o dintotdeauna”, a spus actorul. Iar asta l-a împins la lucruri nesăbuite pe la 20 de ani. Petrecea mult – „parcă încercam să dispar într-un fel” -, era îngrozit de ceea ce îi putea aduce viitorul şi aşa a început abuzul de medicamente. A realizat că asta nu putea duce la nimic bun după ce un prieten a murit din cauza unei supradoze în combinaţie cu alcool. A fost un „wake up call” pentru el şi a decis atunci să apeleze la ajutor specializat. Şi asta a dat roade. Acum este un actor de succes, este căsătorit şi are doi copii. Dar ştie că anxietatea va fi mereu cu el. Aşa că de câte ori are de dat un interviu sau o apariţie publică, încearcă să intre în pielea lui Deadpool pentru a preveni un atac.
James Franco a suferit de depresie şi dependenţă.
A intrat în lumina reflectoarelor încă din adolescenţă. Era dependent de anumite substanţe la vremea aceea, iar succesul pe care îl avea l-a adus, paradoxal, într-o stare de depresie profundă. A depăşit-o cu ajutor specializat şi găsindu-şi noi hobby-uri. „Am început un nou capitol din viaţa mea. Eram foarte dependent de muncă şi de alte lucruri. Nu de substanţe, asta a fost demult. Dar am reuşit să fac schimbări în viaţa mea şi asta este o parte a terapiei”, a spus Franco. Printre noile sale preocupări se numără arta şi sporturile, care îl ajută să scape de emoţiile negative şi să ţină depresia la distanţă.
Johnny Depp a avut mult de suferit din cauza depresiei, alcoolismului şi a problemelor financiare.
Cea mai grea perioadă din viaţa actorului a venit după divorţul de Amber Heard şi după lupta cu fostul său manager pentru bani. „Am ajuns în cel mai jos punct în care cred că puteam ajunge vreodată”, a recunoscut Depp. Ce l-a ajutat? Faptul că a început să scrie un jurnal: „Îmi puneam un pahar cu vodka dimineaţa şi începeam să scriu până când ochii mi se umpleau de lacrimi şi nu mai puteam vedea pagina”. Încerca să îşi dea seama cum să depăşească toată durerea sufletească, a acceptat că avea o problemă şi a încercat să o rezolve.
Chris Evans suferă de anxietate.
O fi el „Captain America”, dar asta nu înseamnă că nu are nicio problemă. Crizele de anxietate se manifestă în special în timpul premierelor şi al paradelor pe covorul roşu. „Mă simt ca şi cum aş merge pe cărbuni încinşi”, a mărturisit Chris Evans. Supereroii care nu se tem de nimic există doar pe ecran; cei care le dau viaţă sunt oameni cu vulnerabilităţi. „Te simţi foarte ciudat. Acum eşti într-un SUV cu familia, cu oamenii tăi. Iar apoi trebuie să opreşti într-o parcare şi să te transformi. Sunt atât de mulţi oameni şi atâţia agenţi de securitate. Dintr-o dată eşti smuls din zona ta de confort şi orice lucru mărunt te poate da peste cap”, a explicat Evans, care a mers la terapie pentru a învăţa să îşi gestioneze stările şi acolo a înţeles că nu ai de ce să te ruşinezi de teama de a vorbi în public sau alte lucruri similare.