10 lucruri pe care toţi tipii le fac în secret

Aşa cum orice tipă are obiceiuri ascunse despre care ar vrea să nu afle vreodată bărbaţii, şi tipii au secretele lor. Cu unele se mândresc când sunt doar ei între ei, dar pe altele nu le-ar recunoaşte nici în faţa celor mai buni prieteni.

11 diferenţe esenţiale între băieţi şi bărbaţi

Iată 10 lucruri pe care orice tip le face în secret. Sau cel puţin aşa crede el!

La toaletă, trag apa la jumatea „misiunii” şi apoi încearcă să termine primul

Îşi doresc în secret să poată opri timpul ca să le facă lucruri dubioase celorlalţi

Au fantezii legate de colege şi amice. Chiar dacă vor nega întotdeauna chestia asta

Îşi roagă prietenii să nu le spună iubitelor detalii care i-ar face de râs

Râd de cei care citesc reviste cu bârfe despre vedete, dar ar avea o colecţie întreagă acasă, dacă nu ar fi obligaţi să distrugă probele

Intră în „Beast Mode” de câte ori fac sport pentru că îşi imaginează că sunt un fel de supereroi sau ceva.

Alte 9 lucruri pe care bărbaţii le fac, dar nu ar recunoaşte niciodată

Ideea lor despre împrospătarea aşternuturilor este să le scuture  de câteva ori pentru a alunga „duhurile” rele

Se uită la comedii romantice. Şi le place. Dar nimeni nu trebuie să ştie asta! Mai ales băieţii cu care se uită la meciuri!

Fac foarte des curăţenie în istoricul browserului de net. Motivele nu contează, dar sunt uşor de imaginat.

Din când în când, mersul la baie se transformă într-un fel de tras la ţintă. Doar că săgeata e… lichidă

Publicat: 8 martie 2016, 11:32
Te-ar mai putea interesa
Un tip s-a deghizat în Shakira și a făcut furori în online. Până și artista a reacționat la filmarea lui

#SecretBaby. Opt vedete care și-au ținut în secret sarcina până când au născut
#SecretBaby. Opt vedete care și-au ținut în secret sarcina până când au născut
#SecretBaby. Opt vedete care și-au ținut în secret sarcina până când au născut
Departe de ochii curioșilor. 16 cupluri de celebrități care s-au căsătorit în secret și au surprins pe toată lumea

Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×