Un DJ nu și-a primit onorariul de la o nuntă pentru că nu a băgat melodia Pinguinul

 Un DJ din Dolj a făcut o plângere la OPC pentru că în urma unui contract de prestări de servicii muzicale pentru o nuntă, nu și-a mai primit onorariul. DJ-ul consideră că a făcut pe toată lumea fericită și că au dansat până dimineață pe playlistul său încărcat cu melodii tradiționale specifice pentru evenimentul respectiv.
 
  „Am băgat tot ce merge la o nuntă ca lumea, am pus Bosquito cu Pepita, Voltaj cu 20 de ani, pentru gusturi latino le-am servit un Julio Iglesias cum se face în breasla noastră, au dansat nuntașii de nu mai știai de ei. Le-am dat play și la Fuego cu Toată lumea dansează, era haos pe ring și apoi când era iureș i-am organizat cu un Rednex – Cotton Eye Joe. Ce să mai, fix ca la carte, muzică de nuntă ca din manual,
ne-a precizat DJ-ul.
 
 Se pare că nuntașii au tot încercat să îi spună DJ-ul că lumea vrea melodia Pinguinul dar el nu auzea nimica pentru că avea căștile pe urechi. Abia după ce s-a spart nunta și s-a oprit muzica, organizatorii l-au informat pe DJ că nu își va primi banii pentru că nu a respectat dedicația oamenilor și nunta s-a încheiat rușinos fără Pinguinul.

Publicat: 12 iunie 2015, 13:07
Te-ar mai putea interesa
Stephen „tWitch” Boss s-a sinucis. DJ-ul din emisiunea lui Ellen DeGeneres avea 40 de ani
Stephen „tWitch” Boss s-a sinucis. DJ-ul din emisiunea lui Ellen DeGeneres avea 40 de ani
Stephen „tWitch” Boss s-a sinucis. DJ-ul din emisiunea lui Ellen DeGeneres avea 40 de ani
Ed Sheeran schimbă direcția muzicală și renunță la chitară. Ce planuri are artistul?
Ed Sheeran schimbă direcția muzicală și renunță la chitară. Ce planuri are artistul?
Ed Sheeran schimbă direcția muzicală și renunță la chitară. Ce planuri are artistul?
TOP 10 cele mai tari GLUME despre faptul că România trece în weekend la ora de vară!
TOP 10 cele mai tari GLUME despre faptul că România trece în weekend la ora de vară!
TOP 10 cele mai tari GLUME despre faptul că România trece în weekend la ora de vară!
Recomandările ZUTV.ro
1
Rihanna îmbrăcată într-o bluză gri în timp ce zâmbește larg
Rihanna și-a făcut apariția cu un look dramatic la un eveniment. Cântăreața a optat pentru o ținută supradimensionată
Rihanna și-a făcut apariția cu un look dramatic. La evenimentul important au fost prezente numeroase vedete din industria divertismentului. Rihanna, originară din Barbados, și-a lansat ultimul album muzical, intitulat „Anti”, în 2016. Ea a...
Rihanna și-a făcut apariția cu un look dramatic la un eveniment. Cântăreața a optat pentru o ținută supradimensionată
2
Pink îmbrăcată și machiată în nuanțe de roz, zâmbind larg
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Artista s-a bucurat de soarele strălucitor alături de familia ei
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Cântăreața s-a bucurat de o escapadă relaxantă cu familia în Cabo, înainte de reluarea turneului „Summer Carnival”, la sfârșitul acestei veri. „Summer Carnival” este...
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Artista s-a bucurat de soarele strălucitor alături de familia ei
3
Harry Styles îmbrăcat cu o cămașă neagră pe sub un sacou roz în timp ce ține un microfon în mâna dreaptă
Agresoarea lui Harry Styles a fost condamnată la închisoare. Myra Carvalho va sta după gratii timp de 14 săptămâni
Agresoarea lui Harry Styles a fost condamnată la închisoare. Ea are de plătit și o amendă, a cărei valoare este de 134 de lire sterline. Myra – care are un partener acasă, în Brazilia...
Agresoarea lui Harry Styles a fost condamnată la închisoare. Myra Carvalho va sta după gratii timp de 14 săptămâni
4
Jungkook îmbrăcat cu un tricou alb sub o cămașă neagră în carouri în timp ce vorbește la microfon
Jungkook de la BTS a creat un cont de Instagram dedicat câinelui său. Starul k-pop are un Dobermann superb pe care îl iubește ca pe propriul său copil
Jungkook de la BTS a creat un cont de Instagram dedicat câinelui său. Vedeta a postat deja șapte imagini adorabile și un clip drăgălaș cu animalul de companie. Jungkook și-a făcut debutul solo în...
Jungkook de la BTS a creat un cont de Instagram dedicat câinelui său. Starul k-pop are un Dobermann superb pe care îl iubește ca pe propriul său copil
5
Hailie Jade Scott Mathers îmbrăcată cu pantaloni maro și un maiou alb în timp ce își face un selfie în oglindă
Fiica lui Eminem a pozat în bikini. Diva a strălucit la petrecerea burlăcițelor, organizată pe iaht în Tampa Bay
Fiica lui Eminem s-a pozat in bikini. Hailie urmează să se căsătorească cu iubitul ei de șase ani, Evan McClintock. Hailie Jade Scott Mathers și Evan MsClintock sunt împreună din 2016. Evan este director...
Fiica lui Eminem a pozat în bikini. Diva a strălucit la petrecerea burlăcițelor, organizată pe iaht în Tampa Bay
Parteneri
×