Reclamă
foto
Arhiva
// 29 octombrie 2018
13 oameni care au luptat cu kilogramele şi au câştigat „big time”
Oricine a încercat vreodată să slăbească ştie cât de complicat poate fi să dai jos chiar şi câteva kilograme. Asta, evident, dacă alegi calea mai lentă, dar mai sigură pe termen lung. Data viitoare când te „chinui” cu o dietă sau cu mersul la sală pentru a te mai subţia pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale, dar te trezeşti văitându-te cât e de greu, gândeşte-te că sunt mereu alţii care chiar au de dus o luptă infernală şi totuşi le iese.
Reclamă
Arhiva
// 26 octombrie 2018
FOTO LOL. 13 părinţi care ar merita un premiu pentru creativitate
Cu creativitatea te naşti sau nu. Dar, dacă ar fi să ghicim după pozele de mai jos, o poţi dobândi şi când devii părinte. Pentru ca uneori nu se poate fără ea.
Arhiva
// 26 octombrie 2018
11 imagini pe care doar tipii le pot înţelege cu adevărat (şi, poate, unele tipe)
Se zice că femeile sunt de pe Venus şi bărbaţii de pe Marte şi că ăsta e motivul pentru care nu se pot înţelege pe deplin unii pe alţii. Dar punem pariu că, deşi ai zice că doar un tip se va regăsi în imaginile de mai jos, sunt şi tipe care vor înţelege măcar unele dintre ele.
Arhiva
// 24 octombrie 2018
FOTO LOL. 16 copii care au crezut că au talent de hairstylist
Întrebare fulger: de câte ori v-aţi tuns singuri când eraţi mici? Putem să ghicim? Cel puţin o dată! Pentru că după aia probabil v-aţi învăţat lecţia. Dacă nu, ghinionul vostru! Şi al părinţilor, care trebuiau să vă ducă la frizer mai des decât, probabil, şi-ar fi dorit.
FOTO WTF: Astea sunt cele mai DUBIOASE tunsori pe care le-ai văzut vreodată!
Reclamă
Arhiva
// 18 octombrie 2018
LOL! 14 mostre de „înţelepciune” pe care le găseşti doar în România
De când a învăţat să scrie, românului i-a plăcut să lase mesaje „educative” pentru alţii. Acum scriem în principal pe „pereţi” de Facebook sau pe alte platforme online, dar anunţurile de avizier nu vor dispărea probabil prea curând; şi nici nu ne-am dori, pentru că sunt izvor nesecat de umor involuntar.
Arhiva
// 17 octombrie 2018
14 imagini care descriu perfect ce înseamnă o idee proastă
Credeai cumva că ai văzut cam tot ce se poate în materie de „fail”? Think again!
Arhiva
// 16 octombrie 2018
10 imagini care arată ce înseamnă puterea machiajului
Machiajul a devenit în ultima vreme un fel de superputere. Pentru că pur şi simplu transformă orice tipă cât de cât pricepută în altă persoană atunci când e obosită, când are coşuri sau când vrea să mascheze orice problemă fizică sau emoţională.
Arhiva
// 10 octombrie 2018
9 superstaruri despre care nu ştiai că au fraţi şi surori super HOT
Pe ei îi ştie toată lumea, dar ştiai că Taylor Swift, Zac Efron sau Adam Levine au fraţi si surori la fel de hot ca ei? Unii au stat departe de lumina reflectoarelor, alţii se învârt şi ei prin showbiz, dar nu sunt la fel de populari.
Arhiva
// 5 octombrie 2018
22 de celebrităţi care par a fi gemene
Fiecare dintre noi e unic în felul său, dar se spune că toţi avem undeva un „geamăn”. Unii au ocazia să îl întâlnească, alţii nu vor şti niciodată dacă e mit sau realitate. Totuşi, există oameni care confirmă aceată teorie a gemenilor fără legături de rudenie. Şi mulţi dintre ei sunt celebri.
Arhiva
// 4 octombrie 2018
7 superstaruri care au devenit de nerecunoscut după sarcină
De fiecare dată când o vedetă este însărcinată, toţi ochii se îndreaptă către transformarea ei fizică. Mai ales la cea de după naştere. Majoritatea superstarurilor care devin mame fac orice tipă să crape de invidie cu silueta de invidiat pe care o afişează imediat după cele 9 luni de sarcină. Hai să vă spunem un secret: de obicei se obţine cu corsete şi haine alese „smart”. Sunt, însă, şi celebrităţi care, deşi corpul lor a suferit transformări semnificative după sarcină, nu îşi ascund „colăceii” de pe burtă sau „pernuţele” de pe fund.
Arhiva
// 3 octombrie 2018
10 imagini care arată cât de tristă e viaţa fără gadgeturi
Gadgeturile ne-au făcut să fim conectaţi în permanenţă la tot ce se întâmplă în jurul nostru, aproape sau la mii de kilometri distanţă. Dar, cu toate astea, ne deconectează de la micile bucurii ale vieţii.
Arhiva
// 2 octombrie 2018
FOTO. 12 superstaruri care au fost cam urâţele la pubertate, dar le-a trecut
Unul dintre puţinele lucruri cu care aproape toată lumea poate fi de acord este că pubertatea e naşpa. Motivele probabil nu e nevoie să vi le mai explicăm. Vestea bună e că trece. De cele mai multe ori cu bine.
Arhiva
// 2 octombrie 2018
7 ilustraţii care arată perfect diferenţele dintre introvertiţi şi extrovertiţi
Toată lumea ştie că extrovertiţii şi introvertiţii văd lumea diferit. Şi avem câteva ilustraţii care o demonstrează.
Arhiva
// 27 septembrie 2018
EPIC FAIL. 8 tatuaje mai dubioase decât prevede legea
Unii oameni pur şi simplu nu ar trebui să fie lăsaţi să se tatueze pe motiv de „idee mai proastă decât prevede legea”. Iar alţii nu ar trebui să fie lăsaţi să tatueze pe nimeni, niciodată!
Arhiva
// 27 septembrie 2018
EPIC! 16 oameni care nu ar trebui să mai repare nimic niciodată
Ai crede că românul este cel mai inventiv om de pe planetă şi că are mereu o soluţie de a cârpi ceva ce s-a stricat. Dar sunt mulţi alţii care au idei şi mai „creţe”! Nu crezi? Ai mai jos câteva exemple de oameni care nu ar trebui să mai repare nimic niciodată. Sau…
Arhiva
// 26 septembrie 2018
LOL. 12 momente în care oamenii au dovedit că pot dormi oriunde
Ştii momentele alea în care îţi e atât de somn, încât te-ai culca oriunde şi în orice poziţie? Unii o fac, fără să le mai pese de nimic. Iar alţii au fost acolo să fotografieze momentul. Rezultatul? Priceless!
Arhiva
// 26 septembrie 2018
13 momente în care norii au desenat cele mai ciudate siluete pe cer
Sigur ţi s-a întâmplat şi ţie să te uiţi pe cer şi să vezi cum norii desenează diferite siluete. Iar acum o să îţi pară rău că nu le-ai fotografiat. Poate ajungeau şi pozele tale la fel de celebre ca imaginile astea pe care parcă le-a desenat cineva pe cer.
Arhiva
// 24 septembrie 2018
WTF! 12 GAFE uriaşe din posterele oficiale ale unor filme de milioane
Când vrei să vezi un film nu prea te interesează posterul, dar dacă te uiţi cu atenţie s-ar putea să găseşti acolo nişte gafe pur şi simplu mind blowing. Am strâns noi câteva pentru tine.
Arhiva
// 21 septembrie 2018
14 lucruri pe care le înţelegi dacă pur şi simplu iubeşti somnul
Dimineaţa e cel mai nesuferit moment al zilei pentru majoritatea oamenilor. Iar asta în principal pentru că alarma sună fix când e somnul mai dulce şi lenea mai mare.
Arhiva
// 20 septembrie 2018
9 imagini care arată că există două feluri de tipe. Unde te încadrezi?
Dacă toți oamenii ar fi la fel probabil Pământul ar fi mult mai plictisitor. Cu atât mai mult dacă toate tipele ar fi la fel.
Arhiva
// 19 septembrie 2018
Un artist transformă prinţesele Disney în războinice. Tare sau ce?
Prinţesele Disney au fost pentru generaţii întregi un simbol al sensibilităţii şi frumuseţii, dar acele zile au dispărut odată artiştii care au început să le transforme în fel şi chip. Au fost tunse, tatuate, îngrăşate, desfigurate de vicii, iar acum s-au transformat din fetele alea dulci şi finuţe în războinice parcă scoase din Mortal Kombat. Responsabil este artistul rus Artemii Myasnikov
Arhiva
// 11 septembrie 2018
FOTO: Puștiul ăsta se deghizează în orice superstar. Miley, Ariana sau Taylor ar fi invidioase
Liam Martin din Noua Zeelandă a devenit celebru pe internet după ce a început să se deghizeze în tot felul de vedete. Tipul se transformă cu ajutorul unor peruci, saci de gunoi, fructe și legume.
20 de artiști de la noi care îți arată ce înseamnă prietenia adevărată
Ideile lui geniale i-au adus aproape 2 milioane de fani pe Instagram și suntem siguri că nu se va opri aici pentru că sigur vor mai apărea poze noi pe care va dori să le reinventeze!
Ariana Grande
Nicki Minaj
Cara Delevingne
Miley Cyrus
Iggy Azalea
Katy Perry
Taylor Swift
Effie – Hunger Games
Jennifer Lawrence
Angelina Jolie
Kim Kardashian
Ellen DeGeneres
Lady Gaga
Arhiva
// 5 septembrie 2018
9 momente în care artistele de la noi au purtat ochelari care ar putea să te inspire
Să fie nevoie să porţi ochelari nu mai e o tragedie acum, când avem la dispoziţie o gamă super largă de rame, care mai de care mai colorate, mai trăsnite, mai stilate, mai… Dar tocmai de aceea e şi greu să te hotărăşti la una singură. Dacă trebuie să purtaţi ochelari, poate vă inspiraţi de la câteva artiste de la noi înainte de algerea finală.
Arhiva
// 4 septembrie 2018
EPIC. 13 faze amuzante care arată că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate
E o vorbă că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Iar imaginile de mai jos sunt dovada clară că aşa e! Ultima e surpriză!
Arhiva
// 2 septembrie 2018
11 momente în care superstarurile nu au dat doi bani pe fiţe
Când spui „vedetă” te gândeşti la perfecţiune, la o imagine impecabilă şi atent lucrată şi la o armată de stilişti care se ocupă de ea. Well… Mai sunt şi superstaruri care nu se jenează să apară în starea lor naturală în public şi chiar se mândresc pe Instagram cu imaginile care îi arată aşa cum sunt dincolo de lumina reflectoarelor.
Arhiva
// 24 august 2018
FOTO. Aşa ar arăta prinţesele Disney dacă ar fi de altă etnie
Prinţesele Disney au fost transformate în ultimii ani în fel şi chip, dar aşa probabil nu le-ai mai văzut. Un artist şi-a imaginat cum ar arăta Ariel, Pocahontas, Tiana sau Belle dacă ar fi de alte etnii decât cele pe care le-au dat cei de la Disney!
Arhiva
// 22 august 2018
Un model plus-size recreează pozele vedetelor şi internetul s-a îndrăgostit de ea
Când auzi „model” te gândeşti la toate fetele alea înalte şi slabe care defilează pe podiumurile de modă şi apar pe coperţile revistelor. Dar în ultimii ani percepţia s-a mai schimbat şi în lumea modei au apărut şi siluete considerate până nu demult imperfecte. Diana Sirokai este unul dintre modelele plus-size care sunt foarte apreciate în această lume, dar nu se mulţumeşte cu modellingul.
Arhiva
// 22 august 2018
12 momente în care prinţesele şi prinţii din viaţa reală au semănat cu eroi Disney
Când eşti mic singura imagine pe care o ai despre prinţi şi prinţese este cea din basmele Disney. Iar apoi afli că prinţese şi prinţi există şi în viaţa reală. Şi, culmea, unii seamănă izbitor cu cei din animaţii.
Arhiva
// 21 august 2018
FRUMI sau ce? O puştoaică de 17 ani creează machiaje inspirate din lumea Disney
Pinţesele Disney au fost mereu o inspiraţie pentru fete şi puştoaice la capitolul „beauty”. Dar o puştoaică de 17 ani nu doar că s-a inspirat de la ele pentru a crea machiaje WOW, ci le-a inclus, efectiv, în „operele sale”.
Arhiva
// 21 august 2018
Lady Gaga a împlinit 10 ani de carieră. Uite cele mai CRAZY apariţii
Anul de graţie 2008 a adus „naşterea” uneia dintre cele mai controversate artiste ale lumii: Lady Gaga! Nonconformistă şi dispusă să meargă oricât de departe pentru a schimba lumea, a şi reuşit, în parte, să o facă. Pentru că poate nu tuturor le-au plăcut piesele ei, dar cu siguranţă nu a trecut neobservată.
Arhiva
// 21 august 2018
WTF! 12 manichiuri care te vor face să vrei să dai UNSEE
Pentru toate tipele manichiura este un capitol extrem de important, dar unele pur şi simplu nu se pot limita la unghii curate, îngrijite şi date cu un lac obişnuit. Nuuuu! Unele trebuie să îşi pună în vârful degetelor toate minunile. Iar manichiuristele din noul val s-au prins că e o pâine de mâncat, aşa că au inventat cele mai creepy chestii care se pot pune pe unghii. Şi nu creepy ca într-un thriller sau ca de Halloween. Aia ar fi pistol cu apă!
Arhiva
// 17 august 2018
10 tipuri de oameni beţi pe care îi întâlneşti la petreceri
La sfârşit de săptămână, toată lumea petrece cum poate şi cum ştie mai bine, dar unii cam sar calul la numărul de pahare date peste cap. Şi atunci se întâmplă lucruri.
Arhiva
// 17 august 2018
9 ilustraţii care arată cum a schimbat Internetul lumea
Ne place să ne dăm toată ziua pe net şi nici nu ne gândim cum am „funcţiona” dacă într-o zi, Doamne fereşte, ar pica toate reţelele. Spooky, nu? Totuşi, a existat viaţă şi înainte de conexiune 24/24, de smartphone, computere şi tablete.
Arhiva
// 17 august 2018
FOTO. 10 tatuaje pe care pasionaţii de anime o să le adore
Pe lumea asta există desene animate şi există anime. Ştim, în principiu e acelaşi lucru, dar în fond nu e chiar aşa. Iar asta poate să o confirme orice pasionat de anime. Dacă adori şi tu desenele japoneze sau dacă ştii pe cineva care o face, ia de-aici!
Arhiva
// 16 august 2018
WTF! Astea sunt cele mai DUBIOASE sprâncene pe care o să le vezi. EVER!
Te-ai săturat de sprâncenele tale şi te gândeşti că nu le-ar strica un refresh? Posibil! Iar tehnicile de care dispui sunt numeroase, de la clasicul pensat, la deja banala vopsire şi până la microblading. Atât îţi spunem! Nu te lăsa pe mâna oricui! Şi gândeşte-te bine înainte! Nu de alta, dar n-ai vrea să te alegi cu aşa ceva!
Arhiva
// 15 august 2018
12 lucruri care se schimbă în viaţă când devii adult
Când eşti puştan tot ce vrei e să te faci mare. Dar ai grijă ce îţi doreşti! Realitatea nu e mereu la fel de tare ca aşteptările. Deci mai bine copilăreşte cât mai mult 😉
Arhiva
// 14 august 2018
12 fotografii BETON care arată ce înseamnă perfect timing
O fotografie reuşită nu trebuie să surprindă neapărat ceva wow, ci să fie făcută la momentul potrivit. Uneori asta poate să însemne mai mult decât o lumină perfectă, un peisaj superb sau un moment atent pus în scenă.
Arhiva
// 14 august 2018
11 ilustraţii care arată cât de mult s-a schimbat copilăria în ultimii ani
Nu ţi se pare dubios când te trezeşti spunând fraze care încep cu „pe vremea mea…”, deşi nu ai o vârstă chiar înaintată? Well… lumea a evoluat atât de repede în ultimii ani, încât şi la 20 găseşti chestii care te fac să te simţi „bătrân”.
Arhiva
// 13 august 2018
14 poze care demonstrează că a fi tată e cea mai cool meserie din lume
Nimic nu se compară cu dragostea şi iubirea de tată şi cu felul în care acestea transformă orice tip. Te uiţi la pozele de mai jos şi nu e greu să înţelegi de ce toţi copiii se uită la taţii lor ca la nişte super eroi.
Arhiva
// 13 august 2018
13 oameni care nu ar vrea ca şeful să ştie ce fac ei de fapt la muncă
Unul dintre lucrurile pe care îl fac oamenii cel mai des la muncă e să se plictisească. Iar asta se pare că îi face mai creativi. Nu în domeniul în care lucrează, evident!
Arhiva
// 10 august 2018
12 tatuaje perfecte pentru cei care iubesc vara
Dacă adori pur şi simplu marea, soarele, plaja, la naiba, chiar şi canicula, poţi oricând să porţi vara pe piele, indiferent de anotimp.
Arhiva
// 9 august 2018
12 imagini BEFORE & AFTER care arată ce înseamnă puterea machiajului
Pentru unele tipe, machiajul este felul în care îşi ascund inperfecţiunile, altele pur şi simplu adoră să experimenteze cu diferite tehnici şi produse. Şi cele mai multe îşi pun poze before&after pe reţelele de socializare.
Arhiva
// 9 august 2018
11 adulţi pentru care ideea de parenting e doar o glumă bună
Când auzi „parenting” te gândeşti la ceva super serios şi la adulţi responsabili care au grijă de copiii lor ca la carte. Dar ce e un părinte care nu ştie să se joace şi să glumească? Sau care nu are soluţii pentru orice ar face copilul lui?
Arhiva
// 7 august 2018
FOTO LOL: Aşa se transformă fetele frumoase când se strâmbă
Se ştie că tipele fac toate eforturile pentru a fi cât mai drăguţe. Dar ce se întâmplă când nu le mai pasă de imagine? Publică pe net poze cu cele mai urâte strâmbături de care sunt capabile. Iar transformările sunt… Doar atât îţi spunem: nu îţi vine să crezi că sunt aceleaşi tipe!
Arhiva
// 1 august 2018
9 scene DUBIOASE care te vor face să priveşti altfel desenele copilăriei
Desenele animate sunt îndrăgite deopotrivă de copii şi de adulţi mai mult sau mai puţin nostalgici. Dar, odată ce ai crescut, unele faze nu mai par atât de amuzante. Şi în niciun caz atât de inocente pe cât credeai.
Arhiva
// 31 iulie 2018
FOTO. 8 tatuaje care nu ştii dacă te fac să râzi sau să plângi
Tatuajele sunt cool. Tatuajele sunt un statement. Aşa că le alegi cu mare grijă. Dar nu toată lumea o face. Iar galeria foto de mai jos e dovada.
Arhiva
// 31 iulie 2018
11 momente în care moda a luat-o razna de-a dreptul
Ştii deja că moda e imprevizibilă şi că trendurile se schimbă cu atâta rapiditate, încât nici nu apuci să porţi unele lucruri pe care le-ai cumpărat doar pentru că se poartă. Dar uneori moda nu doar că se schimbă prea repede, ci o ia razna de-a dreptul. Altfel nu putem să ne explicăm creaţiile de mai jos:
Arhiva
// 27 iulie 2018
EPIC! Acestea sunt fotografiile care au schimbat Internetul pentru totdeauna
Milioane de fotografii sunt „urcate” zilnic pe Internet în întreaga lume, dar unele ajung să fie supercunoscute. Uite cele mai populare imagini virale din ultimii ani, share-uite de milioane de ori sau transformate în meme-uri. Nu credem că greşim dacă spunem că pozele astea au schimbat Internetul pentru totdeauna, right?
Arhiva
// 27 iulie 2018
Un tip parodiază vedetele pe Instagram şi te face să râzi cu lacrimi
Un tip a devenit celebru pe Instagram parodiind vedetele. Ideile lui sunt atât de tari, încât lumea s-a înghesuit să dea subscribe. Şi o să înţelegi imediat de ce.