Chiar era miercuri spre joi și era prin 2007. Nu se făcuse noapte, încă, dar se făcuse, cumva, momentul unei discuții care s-a transformat în ceartă, între mine și prietena mea de atunci.
A fost genul acela de ceartă de care, a doua zi, niciunul dintre noi habar n-aveam de la ce a plecat. Dar știam amândoi că ajunsese la un moment în care ne-am spus multe lucruri urâte.
articolul continua dupa recomandare
Toți nervii și supărarea din acea noapte le-am găsit în sufletul meu și când m-am trezit.
Nu-mi propusesem să fac nimic din toată starea aceea, să o ‘traduc’ în versuri sau un cântec.
Studioul, sala de repetiții din acea vreme, era la doar 50 de metri de casă. Am intrat puțin la prânz și m-am pus la pian.
Mi-am adus aminte de seara ce tocmai trecuse și, fără să-mi propun în vreun fel, am început să caut să mă ‘exorcizez’ de nervii adunați cu câteva ore înainte.
Jumătate de oră mai târziu, refrenul de la ‘Pleacă’ era scris aproape în totalitate. De cum am găsit cuvântul cheie, ‘pleacă’, mi-a venit foarte firesc să spun ‘mâine o să-mi treacă’.
Îmi lipsea doar ultimul vers. L-am găsit foarte repede, numai că atunci el era ‘Fericirea mea ACASĂ pleacă’.
La înregistrări, când am tras vocile, pentru că nu-mi ieșea ceva așa cum voiam eu, am zis, din senin, ‘Fericirea mea LA NAIBA pleacă!’. Am reascultat și mi-a plăcut atât de mult cât de autentic și de sincer era, încât am lăsat-o așa, cu ‘la naiba’, în loc de ‘acasă’.
Așa a apărut cel mai de succes cântec al nostru, cântecul care a stat mult timp pe primul loc la toate radiourile românești și care a readus limba română în piesele artiștilor români și care mai era și rock.
Sufletul vorbește prin noi și, atunci când reproduci emoțiile trăite întocmai cum le-ai trăit, ele capătă o energie mult mai puternică decât orice logică sau rațiune. Iar publicul simte asta întotdeauna.
Mai departe, este doar istorie….
