Shakira are nevoie de ajutor. Ce beneficii oferă artista viitoarei bone a lui Sasha și Milan

Shakira are un program încărcat, iar asta se resimte mai mult ca niciodată. Artista simte că nu mai are deloc timp să se ocupe de cei doi copii așa cum și-ar dori. Pentru că este o mamă singură și pentru că are nevoie de bani, aceasta nu poate să spună „pas” contractelor pe care le are. Tocmai de aceea, a găsit varianta salvatoare.

Publicat: 7 iunie 2023, 14:48 / Actualizat: 8 iunie 2023, 11:37

Shakira este un adevărat exemplu pentru femeile din lumea întreagă. Artista a trecut prin una dintre cele mai grele perioade din viața ei. Despărțirea de Pique a picat ca un trăznet, atât pentru ea, cât și pentru persoanele din anturajul ei.

Artista a decis să își verse frustrările în piesele pe care le-a lansat și care i-au adus un adevărat succes. Fanele au rezonat cu ea și cu povestea ei și, drept dovadă, are sute de milioane de vizualizări, ba chiar miliarde, dacă luam în calcul și alte platforme, nu doar Youtube.

Shakira face orice pentru copiii ei

În ultima vreme, Shakira s-a concentrat asupra stării sale de bine, dar și al celor doi copii. Artista a vrut să obțină custodia completă asupra lor, pentru a putea pleca cât mai departe de Pique. Și chiar nu a glumit cu asta, având în vedere că s-a mutat din Europa, direct în America.

În prezent, aceasta locuiește în Miami, într-o vilă superbă, alături de Milan și Sasha. După ce s-a trezit în ipostaza de mamă singură, Shak a ajuns la concluzia că are nevoie de un ajutor de nădejde pentru copiii ei. Fără să stea prea mult pe gânduri, artista a pornit în căutarea unei bone pentru Milan și Sasha.

Cine vrea să lucreze pentru Shakira, trebuie să știe că va primi 2400 de euro, dar asta nu e tot. Artista vrea ca bona să locuiască cu ea în casa din Miami, iar atunci când simte nevoia să plece, transportul este decontat.

Te-ar mai putea interesa
Cât de mult au crescut copiii Shakirei! Mama lor i-a filmat în timp ce dansau pe o melodie de la J Balvin

Awww! Shakira și-a luat băieții cu ea la concert, pentru prima dată
Awww! Shakira și-a luat băieții cu ea la concert, pentru prima dată
Awww! Shakira și-a luat băieții cu ea la concert, pentru prima dată
Aww! Shakira și-a dus băieții pe stadion. Uite cum arată cei mai mici fani ai Barçei!
Aww! Shakira și-a dus băieții pe stadion. Uite cum arată cei mai mici fani ai Barçei!
Aww! Shakira și-a dus băieții pe stadion. Uite cum arată cei mai mici fani ai Barçei!
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×