Nicole Cherry, afectată de hate-ul din online. „Sunt femeie! Nu sunt un copil cu copil!”

Nicole Cherry s-a maturizat în ultimii ani, cât alți artiști într-o viață întreagă. Cireșica a evoluat pe toate planurile, în special pe cel personal. De mai bine de un an, în viața ei a apărut Anastasia, fiica pe care și-a dorit-o din tot sufletul. Nicole și-a expus întreaga sarcină online, ceea ce i-a adus și un val de critici.

Publicat: 31 ianuarie 2023, 12:58 / Actualizat: 31 ianuarie 2023, 15:47

Nicole Cherry a fost unul dintre copiii fenomen ai industriei muzicale. Descoperită cu ajutorul radioului, Nicole a demonstrat că talentul nu ține cont de vârstă. „Memories” a fost rampa ei de lansare, iar de atunci și până acum, nu și-a dezamăgit deloc fanii. Artista a lansat hit după hit, iar milioanele de vizualizări sunt dovada concretă a faptului că este cea mai bună în ceea ce face. După ce a obținut cam tot ce și-a dorit din punct de vedere muzical, Nicole Cherry și-a îndreptat atenția și asupra planului personal.

Artista și-a cunoscut actualul soț chiar prin intermediul tatălui ei. Aceasta a intrat într-un GSM din zona centrală a Capitalei, acolo unde era și Florin. La un moment dat, „Tata Cherry”, așa cum îl cunoaște publicul și-a sunat fiica pentru a intra în GSM. Acesta voia să le demonstreze tuturor că vocea care se aude peste tot la radio este chiar fiica sa. Încă de când a văzut-o, Florin Popa a știut că Nicole va fi iubita lui. Și chiar a avut dreptate.

Nicole Cherry, deranjată de atitudinea fanilor

Relația lor a evoluat uimitor și ambii s-au maturizat unul lângă altul. Nicole Cherry a simțit că Florin este bărbatul lângă care vrea să rămână toată viața, așa că nu a fost deloc speriată de ideea de a rămâne însărcinată. Atunci când a dat marea veste fanilor din online și nu numai, pe lângă felicitări, Nicole a primit și un mare val de hate. La acel moment, mulți o criticau pentru faptul că este mult prea tânără pentru a avea copil.

Oricât de mult și-ar fi dorit să nu se lase afectată de asta, toate vorbele dure au deranjat-o. Artista nu a înțeles de ce a fost mereu numită „copilul cu copil”, mai ales că ea a simțit că este suficient de matură pentru asta. Invitată în podcastul lui Mihai Morar, „Fain și simplu”, Nicole Cherry a pus pentru prima dată punctul pe „i”.

Am primit hate în social media, întrucât oamenii au considerat că eu sunt un copil la 23 de ani și n-am voie să fiu mamă la această vârstă. Sunt femeie, nu sunt copil cu copil, iar 2022 m-a maturizat enorm. A fost un an în care nu am mai avut voie să fiu copil. Eu cred că o mamă, abia după ce dă naștere și trăiește câteva experiențe cu copilul ei, abia atunci dobândește câteva frici. Eu înainte nu gândeam atâtea lucruri.

Te-ar mai putea interesa
Nicole Cherry, într-o bluză cu decupaje, în studioul Radio ZU
Nicole Cherry a cântat la Marea Iubire ZU 2024. Artista a interpretat una dintre cele mai frumoase piese de dragoste
Nicole Cherry a cântat la Marea Iubire ZU 2024. Artista a interpretat una dintre cele mai frumoase piese de dragoste
Buzdu și Morar, alături de o fetiță în Casa Radio ZU
Poveștile oamenilor din Orașul Faptelor Bune 2023, ziua 3
Poveștile oamenilor din Orașul Faptelor Bune 2023, ziua 3
Nicole Cherry, fotografiată pe un fundal alb, într-o vestă albă cu ștrasuri și o pereche de jeanși
Nicole Cherry a fost cu micuța Anastasia pe scenă. Cum a reacționat fetița artistei în fața publicului numeros
Nicole Cherry a fost cu micuța Anastasia pe scenă. Cum a reacționat fetița artistei în fața publicului numeros
Recomandările ZUTV.ro
1
Madonna îmbrăcată într-o ținută neagră accesorizată cu un lănțișor cu cruciuliță
Madonna a ajuns cu două ore întârziere la spectacolul ei din Washington. Fanii cântăreței s-au simțit „înșelați”
Madonna a ajuns cu două ore întârziere la spectacolul ei din Washington. Artista se confruntă cu un nou un proces colectiv la nivel federal pentru repetarea incidentelor neplăcute. Acuzatorii au catalogat-o pe Madonna de...
Madonna a ajuns cu două ore întârziere la spectacolul ei din Washington. Fanii cântăreței s-au simțit „înșelați”
2
Beyonce îmbrăcată într-o ținută din piele neagră asortată cu ochelari de soare și o pălărie
Beyoncé și-a împărtășit rutina de îngrijire a părului. „A auzit că tot spuneți că e cheală”
Beyoncé și-a împărtășit rutina de îngrijire a părului. Artista a postat un videoclip detaliat pe pagina ei de Instagram, explicând fiecare pas din procesul complex. Cântăreața originară din Houston a lansat recent un nou...
Beyoncé și-a împărtășit rutina de îngrijire a părului. „A auzit că tot spuneți că e cheală”
3
Pink îmbrăcată și machiată în nuanțe de roz, zâmbind larg
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Artista s-a bucurat de soarele strălucitor alături de familia ei
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Cântăreața s-a bucurat de o escapadă relaxantă cu familia în Cabo, înainte de reluarea turneului „Summer Carnival”, la sfârșitul acestei veri. „Summer Carnival” este...
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Artista s-a bucurat de soarele strălucitor alături de familia ei
4
Celine Dion îmbrăcată cu o bluză neagră și o fustă galbenă în timp ce cântă la microfon
Céline Dion nu știe când va putea să cânte din nou: „Nu am învins boala. Este încă în mine și va fi mereu”
Céline Dion nu știe când va putea să cânte din nou. Cântăreața a vorbit despre felul în care își trăiește viața de când a fost diagnosticată cu Sindromul Persoanei Rigide. Sindromul Persoanei Rigide este...
Céline Dion nu știe când va putea să cânte din nou: „Nu am învins boala. Este încă în mine și va fi mereu”
5
Rihanna îmbrăcată într-o rochie sexty de culoare roz cu decupaje în laterale
Rihanna și-a afișat silueta. Diva a participat la o petrecere tematică, unde și-a expus picioarele tonifiate în pantaloni scurți
Rihanna și-a afișat silueta. Evenimentul a avut ca scop principal celebrarea unei plante îndrăgite de celebra artistă. Diva a participat la o petrecere tematică, unde și-a expus picioarele tonifiate în pantaloni scurți. Recent, interpreta...
Rihanna și-a afișat silueta. Diva a participat la o petrecere tematică, unde și-a expus picioarele tonifiate în pantaloni scurți
Parteneri
×