EmRata is back! Modelul s-a pozat în vacanță alături de noua ei cucerire

La fel ca pentru multe alte vedete, 2023 a început bine și pentru EmRata. Vedeta a lăsat trecutul în spate, iar noul an se anunță a fi unul extraordinar. Ba mai mult, se pare că frumoasa șatenă a început să își pună la punct și viața amoroasă.

Publicat: 3 ianuarie 2023, 10:12

EmRata este una dintre cele mai „vânate” burlăcițe din lume. Modelul a divorțat de soțul ei anul trecut, iar acum se ocupă singură de fiul ei. Chiar dacă este mamă singură, vedeta nu a uitat nici de timpul pentru propria persoană și nici de distracții. La început de an, EmRata s-a răsfățat cu o vacanță pe malul Oceanului și nu a fost singură. Modelul a mers cu prietenele sale, dar și cu noul partener.

Fanii și-o amintesc pe EmRata ca fiind iubita lui Pete Davidson. Sau, cel puțin, aceasta este ultima imagine care ne-a rămas în memorie de anul trecut. Ei bine, vedeta nu a fost prea impresionată de fostul lui Kim Kardashian, așa că a pus punct înainte de a începe ceva mult mai serios. Acum, EmRata pare că iubește din nou, iar partenerul ei a atras privirile tuturor.

Șatena s-a pozat alături de Moses Sumney, iar apropierile dintre ei nu mai las loc de interpretări. Cei care au văzut imaginile cred că cei doi formează un cuplu super hot. Însă, sunt și voci care susțin că Em și Moses sunt doar buni prieteni, mai ales că artistul și-a descris sexualitatea ca fiind una „fluidă”.

EmRata is back! Modelul s-a pozat în vacanță alături de noua ei cucerire

De ce a divorțat EmRata de soțul ei

Emrata și Sebastian Bear-McClard nu se mai înțelegeau bine de la o vreme încoace, așa că s-au gândit să simplifice lucrurile.

Cei doi au și un copil împreună care a venit pe lume anul trecut. Din păcate, nici cel mic nu a fost un motiv suficient de puternic, astfel încât să-i țină împreună pe cei mici. Cuplul și-a unit destinele în 2018, iar relația lor părea mai solidă a niciodată. Fanii au început să speculeze că ceva nu este ok între model și partenerul ei încă de acum câteva săptămâni, când Emrata a defilat fără verigheta.

„S-au despărțit recent. A fost decizia lui Em. Este ok, este puternică. Momentan, se focusează pe copilul ei. Iubește la nebunie rolul de mamă”, a declarat o sursă pentru People.

Te-ar mai putea interesa
Vacanță romantică în Maldive: 7 cele mai bune locuri pentru cupluri
Vacanță romantică în Maldive: 7 cele mai bune locuri pentru cupluri
Vacanță romantică în Maldive: 7 cele mai bune locuri pentru cupluri
Selena Gomez îmbrăcată într-o ținută roșie elegantă, asortată cu bijuterii strălucitoare
Selena Gomez și Benny Blanco au fost văzuți ținându-se de mână la Malibu Chili Cook Off. La eveniment au participat celebrități precum Jamie Foxx, Christian Bale și Addison Rae
Selena Gomez și Benny Blanco au fost văzuți ținându-se de mână la Malibu Chili Cook Off. La eveniment au participat celebrități precum Jamie Foxx, Christian Bale și Addison Rae
Lana del Rey îmbrăcată într-o rochie argintie strălucitoare
Lana del Rey are un nou iubit. Jeremy Dufrene lucrează ca ghid turistic la o firmă din Louisiana
Lana del Rey are un nou iubit. Jeremy Dufrene lucrează ca ghid turistic la o firmă din Louisiana
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×