Cum a fost creat întregul univers „Barbie”. Margot Robbie și-a invitat fanii pe platourile de filmare

Mult a fost, puțin a mai rămas până când „Barbie” va avea premieră în cinematografele din toată lumea. Însă, până când vei merge să-l vezi pe marile ecrane cu prietenii, nu strică să ai temele făcute. La acest capitol te ajutăm atât noi, cât și Margot Robbie.

Publicat: 22 iunie 2023, 10:42

„Barbie” este una dintre cele mai așteptate producții ale anului. Filmul inspirat de celebra păpușa lansată în 1959 a creat multe așteptări. De la producție și până la distribuție, totul este la superlativ. Tocmai de aceea, fanii sunt curioși să vadă ce aduce nou pe marile ecrane, mai ales că se vorbește despre acest film de mai bine de un an.

Impactul lui Barbie s-a resimțit și în industria modei. Acolo, încă de anul trecut, marile case de modă au început să se alinieze trendului „Barbie core”. Cel mai bun exemplu, aici, este chiar Maison Valentino. Anne Hathaway a fost printre primele vedete care s-a îmbrăcat all pink și a creat o adevărată isterie.

„Barbie” va avea premiera pe 21 iulie

„Barbie” se anunță a fi un film cu de toate. Și tindem să-i credem pe cuvânt pe regizori, având în vedere că Margot Robbie și Ryan Gosling au rolurile principale. Însă, nu doar actorii au fost aleși pe spânceană, ci și la decor s-a lucrat luni pentru.

Margot Robbie a fost, recent, gazdă pentru cei de la Architectural Digest. De data asta, nu i-a primit la ea acasă, ci pe platourile de filmare de la „Barbie”. Acolo, actrița s-a simțit ca acasă în ultimele luni de zile. Margot a oferit câteva inside-uri, iar fanii care au urmărit-o deja, sigur vor vedea cu alți ochi producția.

Inutil să mai spunem că totul a fost vopsit roz și nu a fost creat pe calculator. De aici și criza de vopsea roz la nivel mondial. Majoritatea obiectelor de decor au fost realizate manual. De asemenea, un aspect extrem de important este faptul că pe platou nu au exixtat apă și foc real. Toate au fost doar efecte create special.

Margot Robbie a declarat că toboganul roz este pe primul loc în topul preferințelor ei, apoi bubble bath-ul. Tu ce îți alegi?

Enjoy the set tour!

Te-ar mai putea interesa
Ce dietă ține Margot Robbie. Actrița s-a potrivit de minune rolului lui Barbie
Ce dietă ține Margot Robbie. Actrița s-a potrivit de minune rolului lui Barbie
Ce dietă ține Margot Robbie. Actrița s-a potrivit de minune rolului lui Barbie
Born to be an actress. Margot Robbie și-a înscenat moartea pentru a se răzbuna pe bona ei
Born to be an actress. Margot Robbie și-a înscenat moartea pentru a se răzbuna pe bona ei
Born to be an actress. Margot Robbie și-a înscenat moartea pentru a se răzbuna pe bona ei
Cine trebuia să fie, de fapt, Barbie și cum a ajuns rolul la Margot Robbie
Cine trebuia să fie, de fapt, Barbie și cum a ajuns rolul la Margot Robbie
Cine trebuia să fie, de fapt, Barbie și cum a ajuns rolul la Margot Robbie
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×