Welcome to the club! Jacob Elordi, fostul iubit al Zendayei are acum o statuie de ceară

Jacob Elordi a făcut senzație în rândul adolescentelor. Trebuie să recunoaștem că a și avut roluri care l-au pus în valoare, dar a și fost omul potrivit, la locul potrivit. Acum, după câțiva ani buni de carieră, Jacob se poate lăuda cu o statuie de ceară.

Publicat: 2 septembrie 2022, 15:39

Jacob Elordi nu mai are nevoie de introduceri pentru noua generație. Frumosul actor este cunoscut din serialul „Euphoria”, dar și din filmul care „Kissing Booth”. Pelicula în care a jucat alături de Joey King l-a făcut celebru și este una dintre cele mai mari reușite din cariera sa. Totuși, nici idila cu Zendaya nu a trecut neobservată de către public.

Lui Jacob Elordi nu i-a fost deloc ușor să se descurce cu faima care l-a luat prin surprindere. Actorul nu se aștepta ca filmul „Kissing Booth” să creeze atâta isterie. Asta l-a transformat dintr-un adolescent obișnuit într-un superstar. Din cauza aceste celebrități apărute peste noapte, Jacob a fost nevoit să își șteargă pozele din liceu pe care le avea deja postate pe Instagram.

Welcome to the club! Jacob Elordi, fostul iubit al Zendayei are acum o statuie de ceară
Australian actor Jacob Elordi attends the Los Angeles premiere of the new HBO series „Euphoria” at the Cinerama Dome Theatre in Hollywood on June 4, 2019.,Image: 443347740, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no

Statuia lui Jacob Elordi, asaltată de către fane

Acum, după câteva roluri interpretate cu succes, Jacob Elordi a intrat în liga vedetelor. Și nu oricum, ci cu propria statuie de ceară realizată de către cei de la Madame Tussauds. Fanele care vor să își facă o poză cu actorul trebuie să știe că aceasta este expusă tocmai în Sydney. O parte dintre admiratoarele lui au ajuns deja acolo și au fost postate și câteva filmulețe de la fața locului.

Cei care au văzut reprezentarea lui nu au fost prea încântați. Se pare că realizatorii nu au respectat fiecare detaliu, iar asta a făcut să existe câteva diferențe. Dar, totuși, cunoaștem povestea, pentru că la fel s-a întâmplat și în cazul Arianei Grande. Ca să te convingi că Jacob Elordi wax edition nu este 1:1 cu originalul, lăsam asta aici.

Te-ar mai putea interesa
Statuia de ceară din Londra a lui Harry Styles
Cea de-a 8-a statuie de ceară a lui Harry Styles a fost expusă la muzeul Madame Tussauds din Florida
Cea de-a 8-a statuie de ceară a lui Harry Styles a fost expusă la muzeul Madame Tussauds din Florida
icon
Behind the scenes. Cum a fost creată statuia de ceară a lui Lizzo de la Madame Tussauds USA
Behind the scenes. Cum a fost creată statuia de ceară a lui Lizzo de la Madame Tussauds USA
Behind the scenes. Cum a fost creată statuia de ceară a lui Lizzo de la Madame Tussauds USA
icon
Drake are o nouă statuie la Madame Tussauds Londra. Când va avea loc inaugurarea ei
Drake are o nouă statuie la Madame Tussauds Londra. Când va avea loc inaugurarea ei
Drake are o nouă statuie la Madame Tussauds Londra. Când va avea loc inaugurarea ei
Recomandările ZUTV.ro
1
Madonna îmbrăcată într-o ținută neagră accesorizată cu un lănțișor cu cruciuliță
Madonna a ajuns cu două ore întârziere la spectacolul ei din Washington. Fanii cântăreței s-au simțit „înșelați”
Madonna a ajuns cu două ore întârziere la spectacolul ei din Washington. Artista se confruntă cu un nou un proces colectiv la nivel federal pentru repetarea incidentelor neplăcute. Acuzatorii au catalogat-o pe Madonna de...
Madonna a ajuns cu două ore întârziere la spectacolul ei din Washington. Fanii cântăreței s-au simțit „înșelați”
2
Beyonce îmbrăcată într-o ținută din piele neagră asortată cu ochelari de soare și o pălărie
Beyoncé și-a împărtășit rutina de îngrijire a părului. „A auzit că tot spuneți că e cheală”
Beyoncé și-a împărtășit rutina de îngrijire a părului. Artista a postat un videoclip detaliat pe pagina ei de Instagram, explicând fiecare pas din procesul complex. Cântăreața originară din Houston a lansat recent un nou...
Beyoncé și-a împărtășit rutina de îngrijire a părului. „A auzit că tot spuneți că e cheală”
3
Pink îmbrăcată și machiată în nuanțe de roz, zâmbind larg
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Artista s-a bucurat de soarele strălucitor alături de familia ei
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Cântăreața s-a bucurat de o escapadă relaxantă cu familia în Cabo, înainte de reluarea turneului „Summer Carnival”, la sfârșitul acestei veri. „Summer Carnival” este...
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Artista s-a bucurat de soarele strălucitor alături de familia ei
4
Celine Dion îmbrăcată cu o bluză neagră și o fustă galbenă în timp ce cântă la microfon
Céline Dion nu știe când va putea să cânte din nou: „Nu am învins boala. Este încă în mine și va fi mereu”
Céline Dion nu știe când va putea să cânte din nou. Cântăreața a vorbit despre felul în care își trăiește viața de când a fost diagnosticată cu Sindromul Persoanei Rigide. Sindromul Persoanei Rigide este...
Céline Dion nu știe când va putea să cânte din nou: „Nu am învins boala. Este încă în mine și va fi mereu”
5
Rihanna îmbrăcată într-o rochie sexty de culoare roz cu decupaje în laterale
Rihanna și-a afișat silueta. Diva a participat la o petrecere tematică, unde și-a expus picioarele tonifiate în pantaloni scurți
Rihanna și-a afișat silueta. Evenimentul a avut ca scop principal celebrarea unei plante îndrăgite de celebra artistă. Diva a participat la o petrecere tematică, unde și-a expus picioarele tonifiate în pantaloni scurți. Recent, interpreta...
Rihanna și-a afișat silueta. Diva a participat la o petrecere tematică, unde și-a expus picioarele tonifiate în pantaloni scurți
Parteneri
×