La trei ani de când au rupt topurile cu ”Taki Taki”, DJ Snake și Selena Gomez colaborează din nou. Artistul a confirmat pe Twitter că pregătește ceva beton alături de Selena. 

Atunci când descoperi rețeta succesului, e și păcat să nu o aplici de mai multe ori. Iar DJ Snake știe foarte bine acest lucru și a planificat deja următoarea colaborare. Piesa pe care a lansat-o în 2018, alături de Selena Gomez, Ozuna și Cardi B a primit patru certificări Platinum și se bucură de peste 2 miliarde de vizualizări pe YouTube, așa că Snake se gândește să reaplice aceeași formulă care i-a adus succesul. 

DJ-ul a postat pe Twitter ceea ce pare a fi o conversație cu Selena Gomez, în care îi spune: ”Cred că e timpul să le mai dăm un hit. Stai puțin, am o idee”, apoi trimite un mesaj vocal. Răspunsul Selenei vine prompt: ”OMG, îmi place la nebunie! Hai s-o facem!” 

Nu știm dacă discuția e pe bune, dar fanii au prins indiciul din zbor, iar ideea unei noi colaborări între DJ Snake și Selena i-a bucurat pe fanii celor doi. Până atunci, Selena urmează să își lanseze primul album în limba spaniolă, la începutul lunii martie.