Nicole Cherry are motiv de sărbătoare. Cireșica a făcut 2 milioane de urmăritori pe Instagram și are pregătită o mare surpriză pentru urmăritorii ei.

Nicole Cherry s-a transformat enorm de mult de la puștoiaca care cânta ”Memories” până la artista completă de astăzi. Cireșica a vrut să lanseze primul ei album din carieră și, chiar dacă pandemia i-a dat planurile peste cap, artista se ține de cuvânt.

Astăzi, artista a adunat 2 milioane de fani pe Instagram și cu această ocazie le-a transmis tuturor un mesaj important.

”Când mi-am creat contul de Instagram, în urmă cu ceva ani, nu mi-am setat niciun obiectiv, m-am gândit doar să arat oamenilor fragmente din viața mea, personală și profesională.  Dar, iată, că în această călătorie a venit momentul să sărbătoresc un milestone foarte important! ÎMPREUNĂ am ajuns la 2.000.000, my cherries! ❤ Și pentru că o surpriză nu vine niciodată singură, vreau să vă anunț că mâine, 23 iulie, lansez oficial proiectul meu de suflet @yllaofficial , site-ul și prima colecție #GODDESS. Am emoții foarte mari! Vă mulțumesc că suntem împreună, oricând și oricum.”