„Emily in Paris” este o minciună?! Tipul ăsta îți arată viața reală a unui angajat la o companie de advertising din Franța

Lansarea celui de-al treilea sezon din „Emily in Paris” a fost cel mai așteptat eveniment de anul acesta de pe Netflix. După ce au devorat cele 10 episoade în câteva ore, fanii s-au declarat nemulțumiți de acțiune. Mai ales ca, în acest sezon mai mult ca niciodată, există multă plasare de produse. Însă, dacă visai la viața lui Emily, acest francez îți va nărui toate așteptările.

Publicat: 27 decembrie 2022, 9:53

Fără doar și poate, „Emily in Paris” s-a numărat pe lista celor mai bune producții Netflix. Serialul se laudă cu cifre destul de bune pe platformă, însă sezonul trei pare că nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor fanilor. Cu toții știm că Emily intră mereu în belele, dar tot ea le manageriază astfel încât să iasă bine. Faptul că este într-o relație cu Alfie, dar visează la inima lui Gabriel complică și mai mult lucrurile. Iar pentru a nu da niciun fel de spoiler, spunem doar atât: sezonul trei este mai alambicat ca niciodată. Finalul te va lăsa mască, iar în online se vorbește despre faptul că sezonul 4 va apărea peste 2 ani.

Anyway, până atunci, mai mulți tiktokeri s-au gândit să analizeze gafele din „Emily in Paris”. Care, by the way, nu sunt deloc puține. Cu toții știm că scenariul unui serial trebuie să conțină și elemente inedite, însă, se pare că „Emily in Paris” a creat o imagine total eronată despre viața în Franța. Și cine putea sublinia asta mai bine dacă nu chiar un francez?!

„Emily in Paris” s-a îndepărtat cu mult de realitate

Raphael, un cunoscut tiktoker a rupt tăcerea și le-a spulberat speranțele tuturor celor care visau la o viață ca a lui Emily Cooper. În Franța de zi cu zi, nici nu se pune problema unui trai de viață luxos, mai ales dacă lucrezi la o companie de publicitate. Ba chiar după spusele lui Raphael, aceasta este una dintre cele mai prost plătite meserii. În plus, cu banii câștigat într-o lună din acest job, nimeni nu și-ar permite Versace, Dior și Chanel. Cel mult, Zara.

Un alt aspect pe care l-a lămurit a fost cel legat de bărbați. Niciun francez nu-și va pierde mințile după o americancă. Cu atât mai puțin dacă nu știe deloc franceză. În plus, niciun vecin nu se atașează atât de mult de o nouă venită în bloc. Și niciun un chef nu își va pierde timpul lui prețios pentru a învăța pe alții francezii. La final, Raphael a atras atenția tuturor celor care își planifică o vacanță în Franță să nu se aștepte la experiența „Emily in Paris”.

https://www.tiktok.com/@raphaelinparis/video/7170653249018547461?_t=8YWPKqAgWHN&_r=1
Te-ar mai putea interesa
O femeie care deschide TikTok
TikTok redefinește succesul în muzică. Cine sunt artiștii care au dominat anul 2024 și cum e justificată absența lui Taylor Swift
TikTok redefinește succesul în muzică. Cine sunt artiștii care au dominat anul 2024 și cum e justificată absența lui Taylor Swift
Ariana Grande îmbrăcată într-o rochie neagră cu paiete și decupaje în zona pieptului, în timp ce cântă la microfon
Ariana Grande a răspuns criticilor referitoare la modificarea vocii în timpul vorbirii: „Întotdeauna am făcut asta”
Ariana Grande a răspuns criticilor referitoare la modificarea vocii în timpul vorbirii: „Întotdeauna am făcut asta”
Kim Kardashian îmbrăcată într-o bluză neagră mulată cu un decolteu adânc
Kim Kardashian a vorbit despre dansurile fiicei sale de 10 ani: „Îmi place cât de creativi sunt copiii”
Kim Kardashian a vorbit despre dansurile fiicei sale de 10 ani: „Îmi place cât de creativi sunt copiii”
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×