Băieții de la Maroon 5 au dat lovitura cu cel mai recent videoclip. În prima săptămână de când a fost lansat, a adunat 60 de milioane de vizualizări pe YouTube, and still counting. Nici nu e de mirare, având în vedere că apar în el câteva dintre cele mai influente femei din lume.

Maroon 5 și Cardi B și-au unit vocile pentru o super-piesă, cu un clip pe măsură. ”Girls Like You” a luat cu asalt YouTube-ul de când a apărut și, în prezent, este pe locul 3 în trending și în România. Nu e de mirare că 7.5 milioane de oameni i-au dat play în fiecare zi de când a apărut. Și au avut ce vedea! Cardi B, Jennifer Lopez, Camila Cabello, Rita Ora, Ellen DeGeneres, Gal Gadot, Mary J. Blige, Phoebe Robinson, Lilly Singh, Ashley Graham, dar și câteva activiste și sportive cunoscute apar în vizual. Ca să nu uităm de Behati Prinsloo, fotomodel și soția lui Adam Levine, solistul de la Maroon 5. 

Interesant este că toate au zis ”da” din prima atunci când au primit propunerea: ”Sincer, am pus mâna pe telefon și toate aceste femei au acceptat. A fost copleșitor, am fost atât de onorați că au venit toate la filmări”, a spus regizorul clipului, David Dobkin.