Out of this world! Patru momente în care Doja Cat a făcut senzație la Paris Fashion Week

În ultima vreme, Doja Cat a devenit un reper în materie de fashion și nu numai. Aparițiile ei sunt din ce în ce mai spectaculoase, iar „vinovații” sunt numeroși. Cui i se datorează nonconformismul artistei și cine a reușit să o pună în valoare atât de mult?!

Publicat: 30 ianuarie 2023, 12:57 / Actualizat: 30 ianuarie 2023, 14:47

Doja Cat știe cum să atragă toate privirile. Artista a semnat prezența la Săptămâna Modei de la Paris și a fost cu adevărat o apariție spectaculoasă. Ca de obicei, nimic nu este banal în ceea ce face Doja, doar că, acum, s-a întrecut pe sine.

Artista a bifat patru apariții spectaculoase, toate cu o poveste interesantă în spate. De departe, cel care a atras cel mai mult atenția a fost outfit-ul din cristale inspirat de „Inferno”, însă nu a fost singurul spectaculos.

Doja Cat lucrează cu cei mai buni

Și pentru că tot l-am adus în discuție, look-ul spectaculos a avut în spate ore întregi de muncă. Cu ajutorul ideilor ei și cu îndemânarea lui Pat McGrath, Doja a bifat una dintre cele mai tari apariții ever de la Săptămâna Modei de la Paris. Artista a fost acoperită în 30.000 de cristale Swarovski, iar procesul nu a fost deloc unul ușor. Mai exact, peste 5 ore au lucrat Pat McGrath și echipa ei. Însă, totul efortul a meritat din plin.

Colaborarea cu Doja Cat a fost o plăcere absolută. Răbdarea de care a dat dovadă cât echipa mea a machiat-o, timp de patru ore și 58 de minute. A fost cu adevărat o inspirație. Produsul final a fost o operă de artă magică și minunată, un tribut adus muncii sale și dedicării de care dă dovadă”, a spus makeup artista.

Out of this world! Patru momente în care Doja Cat a făcut senzație la Paris Fashion Week

Artistei i se potrivește de minune stilul masculin

Pentru Doja Cat, nimic nu este prea mult, așa că miercuri a forțat nota la Paris Fashion Week. Artista i-a dus pe toții cu gândul la celebrul Salt Bae. Cum a reușit asta?! Purtând mustață și sprâncene false la show-ul Viktor and Rolf.

Pentru defilarea lui Jean Paul Gaultier, Doja Cat a lucrat cu stylistul Brett Alan Nelson. Artista a purtat o jachetă din piele, albastră, oversized pe care a accesorizat-o cu o curea masivă în talie. Ținuta a fost competată cu o rochie turtle neck, cu ciorapi opaci și cu tocuri extraordinar de înalte. De departe, cea care a atras atenția a fost geanta nonconformistă. Mai exact, strugurii pe care a decis să-i poarte în loc de poșetă.

Out of this world! Patru momente în care Doja Cat a făcut senzație la Paris Fashion Week

Ultima ținută abordată de Doja Cat a fost una destul de „cuminte”. Pentru defilarea Valentino, artista a decis să meargă îmbrăcată în negru și a atras toate privirile. Doja a optat pentru un top îndrăzneț din paiete, o fustă scurtă și un palton lung, oversized.

Te-ar mai putea interesa
Rihanna îmbrăcată într-o ținută verde ținută în brațe de ASAP Rocky îmbrăcat într-un training mov
Rihanna și A$AP Rocky s-au întâlnit cu președintele francez Emmanuel Macron. Cei doi au purtat ținute asortate la Săptămâna Modei de la Paris
Rihanna și A$AP Rocky s-au întâlnit cu președintele francez Emmanuel Macron. Cei doi au purtat ținute asortate la Săptămâna Modei de la Paris
Doja Cat a purtat o ținută excentrică formată dintr-o rochie neagră cu un decolteu imens
Doja Cat a purtat o ținută excentrică la Săptămâna Modei de la New York. Cum s-a îmbrăcat vedeta pentru eveniment
Doja Cat a purtat o ținută excentrică la Săptămâna Modei de la New York. Cum s-a îmbrăcat vedeta pentru eveniment
Cum își educă Antonia și Alex Velea copiii. „Le spunem NU de fiecare dată... ”
Cu ce artiști internaționali ar vrea Antonia să colaboreze. Iubita lui Velea ar plăti oricât pentru o piesă cu ei
Cu ce artiști internaționali ar vrea Antonia să colaboreze. Iubita lui Velea ar plăti oricât pentru o piesă cu ei
Recomandările ZUTV.ro
1
Jennifer Lopez îmbrăcată într-o rochie din dantelă albă
Jennifer Lopez este la fel de frumoasă ca acum 20 de ani, lucru evidențiat de cele mai recente fotografii postate pe Instagram
Jennifer Lopez este la fel de frumoasă ca acum 20 de ani. Artista pare să nu fie afectată de trecerea ireversibilă a timpului. În trecut, Jennifer Lopez a fost recunoscută ca una dintre cele...
Jennifer Lopez este la fel de frumoasă ca acum 20 de ani, lucru evidențiat de cele mai recente fotografii postate pe Instagram
2
Harry Styles îmbrăcat cu o cămașă neagră pe sub un sacou roz în timp ce ține un microfon în mâna dreaptă
Agresoarea lui Harry Styles a fost condamnată la închisoare. Myra Carvalho va sta după gratii timp de 14 săptămâni
Agresoarea lui Harry Styles a fost condamnată la închisoare. Ea are de plătit și o amendă, a cărei valoare este de 134 de lire sterline. Myra – care are un partener acasă, în Brazilia...
Agresoarea lui Harry Styles a fost condamnată la închisoare. Myra Carvalho va sta după gratii timp de 14 săptămâni
3
Hailie Jade Scott Mathers îmbrăcată cu pantaloni maro și un maiou alb în timp ce își face un selfie în oglindă
Fiica lui Eminem a pozat în bikini. Diva a strălucit la petrecerea burlăcițelor, organizată pe iaht în Tampa Bay
Fiica lui Eminem s-a pozat in bikini. Hailie urmează să se căsătorească cu iubitul ei de șase ani, Evan McClintock. Hailie Jade Scott Mathers și Evan MsClintock sunt împreună din 2016. Evan este director...
Fiica lui Eminem a pozat în bikini. Diva a strălucit la petrecerea burlăcițelor, organizată pe iaht în Tampa Bay
4
Celine Dion îmbrăcată într-o bluză neagră cu buline albe în timp ce face un gest de salut
Sora lui Céline Dion a vorbit despre starea de spirit a cântăreței: „Ne-a cântat o melodie scurtă”
Sora lui Céline Dion a vorbit despre starea de spirit a cântăreței. Vedeta canadiană se pregătește de lansarea noului său documentar, intitulat „I Am: Céline Dion”. Céline Dion, în vârstă de 56 de ani,...
Sora lui Céline Dion a vorbit despre starea de spirit a cântăreței: „Ne-a cântat o melodie scurtă”
5
Jungkook îmbrăcat cu un tricou alb sub o cămașă neagră în carouri în timp ce vorbește la microfon
Jungkook de la BTS a creat un cont de Instagram dedicat câinelui său. Starul k-pop are un Dobermann superb pe care îl iubește ca pe propriul său copil
Jungkook de la BTS a creat un cont de Instagram dedicat câinelui său. Vedeta a postat deja șapte imagini adorabile și un clip drăgălaș cu animalul de companie. Jungkook și-a făcut debutul solo în...
Jungkook de la BTS a creat un cont de Instagram dedicat câinelui său. Starul k-pop are un Dobermann superb pe care îl iubește ca pe propriul său copil
Parteneri
×