Geanta la control! Care sunt lucrurile de care Georgina Rodriguez nu se poate despărți

Georgina Rodriguez trăiește viața la care visează mulți dintre fanii ei. Iubita lui Cristiano Ronaldo este adepta luxului și a opulenței, iar dressingul ei este un sanctuar al modei. Extrem de pasionată de accesorii scumpe și genți, Gio aproape că le-a și pierdut numărul.

Publicat: 28 martie 2023, 10:03

Georgina Rodriguez poate spune că s-a născut sub o stea norocoasă. Copilăria brunetei a fost una plină de lipsuri, dar destinul s-a revanșat față de ea în adolescență. Un simplu schimb de tură al unui coleg într-un magazin de genți de lux i-a scos în calea iubirea vieții. Cristiano Ronaldo s-a îndrăgostit iremediabil de Georgina, iar acum sunt suflete pereche.

Gio a declarat de multe ori că are o obsesie pentru genți și este de înțeles și de ce. Aceasta a lucrat într-un magazin Gucci și visa să aibă o colecție de astfel de accesorii, însă, la acel moment, era imposibi. Acum, acea „traumă” a adolescenței s-a transformat într-un shopping impulsiv. În prezent, Georgina are peste 150 de genți și nu are de gând să se oprească aici din colecționarea lor.

Georgina Rodriguez este pregătită pentru orice

Cei care s-au uitat la „Soy Georgina”, reality show-ul vedetei, sigur au observat că, peste tot pe unde merge, are numai genți voluminoase. Inclusiv la evenimentele grandioase precum Latin Grammy Awards, Gio s-a prezentat cu un Birkin în ediție limitată. Motivul pentru care accesorizează ținutelor doar genți voluminoase este unul simplu. Vedeta trebuie să care foarte multe lucruri după ea, în permanență.

Într-un interviu oferit celor din producția reality show-ului, Georgina Rodriguez a decis să fie mai transparentă ca niciodată. Aceasta a scos totul din geantă, iar lista obiectelor aproape că nu se mai termina.

„Vă voi arăta ce am în geantă. O pereche de ochelari foarte strălucitori, șuncă, în cazul în care mi se face foame. Un colier cu diamante, pentru a străluci mereu. O pereche de pantaloni de trening pentru a mă simți comodă oriunde merg. O suzetă. Atunci când ai copil mic, mereu ai câte o suzetă în geantă. Bandă elastică pentru a mă antrena oriunde.”

Te-ar mai putea interesa
Cristina Ștefania și Speak, îmbrăcați în negru, în emisiunea Asia Express
Cristina Ștefania a fost confundată de fani cu Georgina Rodriguez. Imaginea care i-a indus în eroare pe admiratori
Cristina Ștefania a fost confundată de fani cu Georgina Rodriguez. Imaginea care i-a indus în eroare pe admiratori
Cine este românca pe care o urmărește iubita lui Ronaldo. Georgina îi lasă chiar și comentarii
Cine este românca pe care o urmărește iubita lui Ronaldo. Georgina îi lasă chiar și comentarii
Cine este românca pe care o urmărește iubita lui Ronaldo. Georgina îi lasă chiar și comentarii
Georgina Rodriguez s-a apucat de twerk. Iubita lui Ronaldo i-a înnebunit pe toți cu mișcările ei
Georgina Rodriguez s-a apucat de twerk. Iubita lui Ronaldo i-a înnebunit pe toți cu mișcările ei
Georgina Rodriguez s-a apucat de twerk. Iubita lui Ronaldo i-a înnebunit pe toți cu mișcările ei
Recomandările ZUTV.ro
1
Megan Fox îmbrăcată într-o ținută neagră cu umerii decupați în timp ce zâmbește larg
Megan Fox a abordat o coafură inedită la Festivalul Coachella. Actrița și-a pus extensii albastre
Megan Fox a abordat o coafură inedită la Festivalul Coachella. Diva a întors toate privirile cu look-ul ei superb de la evenimentul din weekend. Megan Fox a fost criticată de fani la începutul anului....
Megan Fox a abordat o coafură inedită la Festivalul Coachella. Actrița și-a pus extensii albastre
2
JO și Liviu Teodorescu, în platoul de televiziune, fotografie împreună
Ce înălțime și ce greutate are JO. Artista este una dintre cele mai frumoase cântărețe din România
JO este acum pe micile ecrane alături de Liviu Teodorescu. Cei doi fac echipă în emisiunea Te cunosc de undeva!, show difuzat pe Antena 1 în fiecare sâmbătă de la ora 20:00. Cum aparițiile...
Ce înălțime și ce greutate are JO. Artista este una dintre cele mai frumoase cântărețe din România
3
Billie Eilish îmbrăcată într-o vestă albastră în timp ce poartă un fes colorat și ochelari gri
Billie Eilish s-a sărutat cu mai mulți influenceri la Coachella: „Trăiește cea mai bună viață a ei”
Billie Eilish s-a sărutat cu mai mulți influenceri la Coachella. Cântăreața fost văzută în timp ce „își făcea de cap” cu doi influenceri la prestigiosul festival de muzică. Fanii au speculat că A’zion și...
Billie Eilish s-a sărutat cu mai mulți influenceri la Coachella: „Trăiește cea mai bună viață a ei”
4
Shakira îmbrăcată într-o rochie de culoare roșie fără umeri
Shakira a făcut o atmosferă incredibilă la Coachella. Cântăreața a interpretat două piese și a anunțat un turneu mondial
Shakira a făcut o atmosferă incredibilă la Coachella. Diva a cântat „La Fuerte” și „BZRP Music Sessions, Vol. 53” alături de producătorul argentinian Bizarrap. Lana del Rey a fost cap de afiș pentru evenimentul...
Shakira a făcut o atmosferă incredibilă la Coachella. Cântăreața a interpretat două piese și a anunțat un turneu mondial
5
Justin Bieber îmbrăcat cu un sacou negru și o cămașă albă
Justin Bieber și-a cumpărat un conac în California. Valoarea proprietății este de aproape 17 milioane de dolari
Justin Bieber și-a cumpărat un conac în California. Vila are șapte dormitoare și nouă băi dispuse pe o suprafață de aproximativ 900 de metri pătrați. În prezent, Justin Bieber locuiește într-un imobil din cartierul...
Justin Bieber și-a cumpărat un conac în California. Valoarea proprietății este de aproape 17 milioane de dolari
Parteneri
×