Mai sunt două luni până când apare ultima parte din serialul-fenomen La Casa de Papel, iar producătorii nu sunt deloc zgârciți în privința teaser-elor și detaliilor cu privire la ce să se aștepte fanii de la ultimele cinci episoade. Dacă nu ai văzut deja prima parte a sezonului cinci, apărută la începutul lunii septembrie, ar fi bine să nu citești mai departe, pentru că s-ar putea să primești spoilere.

Prima parte a sezonului al cincilea s-a încheiat cu nu se putea mai intens. El Profesor a asistat-o pe inspectoarea Alicia Sierra la naștere, iar Tokyo s-a sacrificat pentru ca planul să meargă mai departe. Ultimele cinci episoade îi găsesc pe hoții din bandă într-o mare dificultate, pentru că, aparent, nu mai pot lua legătura cu El Profesor și trebuie să decidă singuri ce fac mai departe. 

Într-un teaser publicat de către cei de la Netflix, Palermo, Denver, Rio, Stockholm, Lisabona și Manila trebuie să decidă ce fac în privința aurului pe care l-au topit, în condițiile în care ”creierul” operațiunii, aka El Profesor, a dispărut, după cum îi anunță Palermo. Chiar dacă nu mai au pe cineva care să îi ghideze, cel mai probabil planul va merge mai departe așa cum a fost conceput inițial, pentru că El Profesor a pus la cale totul, în cele mai mici detalii, înainte ca gașca de hoți să intre în Banca Spaniei. Palermo, care este la conducerea grupului, este conștient de acest lucru și motivat să scoată aurul din bancă și pe prietenii lui în viață, cu orice preț.