Jennifer Lopez a lansat o piesă alături de cea mai tare artistă rap a momentului, Cardi B și de DJ Khaled. Melodia se numește "Dinero" și a fost promovată intens pe rețelele de socializare, în ultimele 4 luni. 

J Lo declara atunci, într-un interviu pentru revista People: "Simt că știți deja că voi lansa o piesă cu Cardi B. Piesa se va numi  «Dinero». Nu știm cum va fi videoclipului încă, dar o să ne vină nouă o idee.". Abia așteptăm să vedem ce va ieși, însă până atunci vă propunem să dați play și să ascultați piesa. E blană! Pe cuvânt!

"Dinero" este exact melodia pe care v-ați fi așteptat să o auziți de la acest trio și putem paria că va fi vara aceasta în toate difuzoarele. Piesa are un sound optimist și putem spune că nu îi lipsește decât un singur lucru: videoclipul.

De curând, Jennifer Lopez a lansat single-ul "El Anillo". A cântat piesa în premieră la Billboard Latin Music Awards și va concerta din nou, pe 20 mai, la Gala Billboard Music Awards.