Toamna se numără bobocii, dar și hiturile. DJ Sava a colaborat cu Dayana, iar pariul lor muzical pentru toamna aceasta se intitulează ”Calling For You” și sună într-un mare fel! 

„Colaborarea cu Dayana a fost un perfect match ca să zic așa pentru această piesă. Mi-a plăcut foarte mult energia ei și timbrul vocal. Cred că are foarte mult potențial, iar în momentul în care am auzit-o fredonând refrenul piesei «Calling For You», am fost convins că vocea ei completează cel mai bine mood-ul piesei”, a spus DJ Sava. 

Dayana aka Diana Sturza este o artistă din Republica Moldova, care s-a remarcat la talent show-uri în trecut. Vocea ei vine cu un vibe fresh și tropical pe piesă, iar videoclipul pe care l-au filmat cei doi s-ar putea să te facă puțin nostalgic și să îți facă din nou poftă de vacanță. 

Dă-i play și spune-ne cum ți se pare!