Ochelarii parcă nu merg prea bine cu machiajul, nu-i aşa fetelor? Ei bine, aflaţi că se poate să fiţi dive şi dacă aveţi “înaintaşi” pe nas.

probleme pe care doar fetele dependente de machiaj le înţeleg cu adevărat

Avem pentru voi un ghid de machiaj numai bun pentru fetele care poartă ochelari şi care vă va ajuta să fiţi şi mai frumoase.

1. Baza de machiaj este foarte importantă. Te ajută să maschezi ridurile fine şi porii măriţi şi împiedică sebumul să iasă la suprafaţă şi să-ţi distrugă machiajul în doar câteva ore.

2. Fondul de ten trebuie să fie unul mat, pentru că ochelarii tăi lucesc deja şi nu ai nevoie de extra luciu pe faţă. Un fond de ten pe bază de ceară este ideal, mai ales că nici nu te va face să transpiri, în special în zonele în care ochelarii au contact cu pielea. După aplicarea fondului de ten, nu uita să aplici şi un strat de pudră, pentru a-l fixa.

13 celebrităţi care s-au făcut de râs cu un machiaj nereuşit

3. Anticearcănul trebuie să fie unul deschis la culoare, eventual o nuanţă de “piersică” sau “caisă”, pentru a lumina zona ochilor. Asta pentru că ochelarii vor crea umbre pe faţă fix în zona ochilor şi nu vrei să pară că ai nişte cearcăne de parcă nu ai dormit de o săptămână. La fel, nu uita de pudră, altfel corectorul se va întinde rapid.

4. Contururile sunt “ultimul răcnet” în materie de make up. Ar fi bine să înveţi să le realizezi, pentru că îţi scot în evidenţă pomeţii şi îţi fac nasul să pară mai subţirel. Poţi să foloseşti fie o pudră mai închisă, fie fard special pentru contur.

5. Blush-ul este un element foarte important al machiajului dacă porţi ochelari. Este de preferat să optezi pentru nuanţe calde, roşiatice sau rozalii, pentru un look “sănătos”.

15 fotografii care arată că machiajul poate face minuni!

6. Sprâncenele ies mai mult în evidenţă la fetele care poartă ochelari. Aşa că ai grijă să fie mereu perfect pensate şi scoate-le în evidenţă cu ajutorul unui fard mat sau al fardului special pentru sprâncene. Atenţie! Nuanţa trebuie să fie apropiată de culoarea lor naturală sau ceva mai închisă, dar doar uşor!, dacă ai sprâncenele foarte deschise.

7. Fardul de pleoape nu trebuie să fie prea închis. La fel ca la punctul 3, nu ai dori să îţi faci ochii să pară nişte găuri negre. Cele mai indicate sunt culorile neutre, mai ales pentru zona de sub sprâncene. Te poţi juca, totuşi cu umbrele, atâta timp cât nu începi să arăţi ca Morticia.

8. Creionul sau tuşul se aplică după regula “cu cât sunt mai groase ramele, cu atât trebuie să fie mai gros conturul ochilor”. Deşi poate ţi se pare nepotrivit, o linie fină se va “pierde” în umbra ramei ochelarilor. Dacă ai rame colorate, poţi folosi tuş sau dermatograf “la culoare”, cu condiţia să fie cu câteva nuanţe mai deschise.

9. Mascara nu trebuie să fie “tabu” dacă porţi ochelari, deşi ştim că ţi-e teamă că îţi va murdări lentilele. Dacă foloseşti un produs waterproof, nu ar trebui să ai probleme. În plus, încearcă să îl aplici mai mult la baza genelor şi nu-l întinde prea mult spre vârfuri.

10. Chiar dacă porţi ochelari şi trebuie să fii atentă în special la machiajul ochilor, nu trebuie să neglijezi buzele. Aici lucrurile sunt ceva mai simple. Dacă aplici machiaj şi pe pleoapa inferioară, optează pentru un ruj cât mai natural. Dacă nu, poţi să-ţi faci liniştită de cap cu nuanţe cât mai îndrăzneţe.